8 septembrie 2010

Inchinare tie, Sfanta Fecioara Marie !

     Am fost plecat la sfarsit de saptamana intr-o mica excursie, impreuna cu familia. Nu a fost cine stie ce, a fost doar o excursie de o zi, cu masina.
     Ne-am trezit de dimineata si am plecat la drum fara sa facem prea multe pregatiri „tehnice” si fara un traseu prestabilit. La acel moment consideram ca stiu unde trebuie sa ajung. Oricum noi barbatii suntem construiti genetic pentru a nu cere lamuriri in legatura cu un traseu sau o destinatie. Preferam sa ne invartim ore intregi intr-un oras cautand o strada, si intotdeauna ne este mult mai la indemana sa ne orientam dupa muschiul copacilor pe langa care trecem, sau asteptam noaptea pentru a ne orienta dupa Steaua Polara, decat sa cerem cuiva sa ne indrume. Probabil tot de asta i-a luat si lui Moise patruzeci de ani pana a traversat desertul.
     Dar sa revin. Destinatia se afla undeva la vre-o suta si ceva de kilometri fata de orasul Targu-Frumos, in care locuiesc si era un drum oarecum nou pentru noi, desi zona judetului Neamt, ne este destul de cunoscuta.
     Acest drum s-a dovedit a fi insa , un drum deosebit. Am avut parte de o vreme superba, un peisaj de vis, nu am avut nici un fel de probleme, si am facut si cateva mici opriri pentru a simti mai bine incarcatura locurilor pe care le strabateam in calatoria noastra.
     Dupa aproximativ trei ore am ajuns si la destinatia catre care am pornit, Manastirea Horaita, unde am avut parte de o mare surpriza : senzatia minunata ca am pasit intr-o alta lume. Un loc decupat din Dumbrava Minunata a lui Sadoveanu si amplasat undeva in peisajul Romaniei Pitoresti al lui Vlahuta, un spatiu de liniste, bucurie si mirific descris de parintele Cleopa. Nu stiam despre acest loc prea multe, desi de obicei imi fac lectiile constiincios cand e vorba de o destinatie noua.
      Biserica de la manastirea Horaita este unica din punct de vedere architectural pentru ca prezinta elemente din arhitectura romano-bizantina dar si influente rusesti surprinse in numarul si configuratia celor 8 turle. 
Biserica are 30 de metri lungime, 17 metri latime si 20 de metri inaltime. Zidurile acesteia cu o grosime de 1.6 – 4 metri sunt construite din piatra, iar boltile sunt din caramida. Pictura din interiorul bisericii de la Horaita a fost executata in stil neobizantin, pe un fond caramiziu de catre Mihai Chiuaru cu ucenicii sai, intre anii 1988-1993.
     Catapeteasma de la Manastirea Horaita care a fost lucrata la Viena este unicat in tara, probabil si in lume, datorita asezarii amvonului deasupra usilor imparatesti dar si dispunerii neconforme cu traditia ortodoxa a doua registre: Registrul Sfintilor Apostoli si Registrul profetilor Vechiului Testament. Sculptura releva ultima supravietuire a stilului baroc din tara si are in structura ei trei tipuri de lemn: tei, par si tuia. Cea mai de pret podoaba a acestei manastiri o reprezinta Icoana Maicii Domnului “Izbavitoare de seceta” facatoare de minuni, care a fost realizata in prima jumatate a secolului al XVIII – lea, apoi imbracata in argint in a doua jumatate a secolului al XIX lea si provine din biserica de lemn a Horaitei.
     Aspectul dureros a venit la aparut la cateva sute de metri departare sub forma unor pietre imprastiate prin iarba si a multor gunoaie imprastiate mai peste tot. Am zambit trist, si dupa un scurt schimb de priviri cu sotia mea, am intors masina si am pornit nerabdatori pe drumul de intoarcere, dornici sa revedem locurile prin care abia trecuseram.
     Si intoarcerea a fost la fel de frumoasa, descoperind alte si alte locuri pe care nu le-am vazut la venire, dar care mi se pareau si mai frumoase si mai minunate .
     In acele momente nu am avut timp sa ma gandesc profund la cele intamplate, insa ulterior am avut o mica „revelatie”. Excursia noastra de o zi, cat si modul in care am abordat diferitele ei etape, poarta in ea o intreaga filozofie de viata. Aceasta filozofie o pot sintetiza intr-o singura fraza : Destinatia devine mai putin importanta daca te bucuri de intreaga calatorie!
     Desigur, unii dintre voi s-ar putea sa nu fiti de acord cu mine, poate veti crede ca este important doar finalul, iar cum ajungeti acolo sunt doar amanunte de arhiva. Fiecare isi intelege viata prin propriul sistem de convingeri. Insa eu am descoperit ca, uneori, calatoria este mult mai importanta decat destinatia.
     Privind aceasta filozofie la un nivel mai mare, te asigur ca, daca te bucuri cu adevarat de fiecare aspect al calatoriei tale pe acest pamant, destinatia va deveni o simpla si fireasca consecinta a felului in care ai calatorit.
     Aici gresim, majoritatea dintre noi. Avem tendinta materialista de a ne concentra doar pe scopuri, pe directive, pe recompense, iar toate acestea ne fac sa traim cu gandul undeva in viitor, atunci cand acestea vor avea loc. Facand astfel, pierdem clipa prezenta, care inseamna insasi calatoria. Toate clipele minunate trec neobservate pe langa noi.
     In consecinta, iti propun sa te concentrezi mult mai mult pe ceea ce ai, si cum traiesti PREZENTUL. Nici trecutul, nici viitorul nu sunt la fel de importante cum este prezentul. Daca nu „gusti” traseul pe care ti l-ai propus, recompensele mult visate din viitor te vor dezamagi cu siguranta.
     Aici mai trebuie lamurit un aspect. Tot mai multa lume apeleaza din ce in ce mai mult la tot felul de clarvazatori, cititori in carti sau in stele….pentru a afla ce fel de vieti anterioare au avut, sau ce fel de viitor ii asteapta. Ceea ce pierd ei din vedere, este ca raspunsul este dezarmant de simplu si se afla chiar in clipa prezenta din viata lor. In consecinta, daca vrei sa afli ce fel de vieti anterioare ai avut, asta desigur daca ai astfel de preocupari, este suficient sa privesti cu mai multa atentie ce fel de viata, in ansamblu ai astazi, caci ea este catalizatorul a tot ceea ce ai fost vreodata. Toate realizarile tale de suflet, toate lucrurile la care aspiri sau le cunosti, sunt rezultanta a tot ceea ce ai fost, vazut, sau auzit vreo data. Este simplu. Trebuie doar sa privesti in intuneric, sa asculti in liniste si sa intelegi in suflet. Tot „acum” poti afla si ce fel de viitor te asteapta. Priveste inca o data la ceea ce faci sau gandesti in momentul prezent, caci asta iti va trasa viitorul.
     Un proverb spune ca “ cea mai buna metoda de a-ti prevedea viitorul, este sa ti-l creezi ”. Chiar daca nu esti constient, chiar daca crezi intr-un viitor gata predestinat si scris undeva in infinitatea stelelor, doar tu esti artizanul propriei tale vieti…..doar tu esti personajul principal in propria ta reprezentatie si doar de tine depinde daca reprezentatia ta a fost o capodopera de mare succes, sau a fost doar o drama sustinuta in fata unei sali lipsita de spectatori.
      Concentreaza-te asupra drumului tau ! Asta este tot ce ai de facut! Acompaniaza-te de oameni potriviti care te sustin si nu iti ponegresc ambitiile, iar calatoria ta va deveni mult mai usoara. Nu te mai focaliza atat de mult asupra destinatiei si nu mai amana nimic.
     Ironia este ca, prima jumatate din viata amanam sa facem anumite lucruri importante, scuzandu-ne oarecum fata de noi, ca suntem prea tineri. Dar in a doua jumatate a vietii ce crezi ca vei face? Te vei scuza ca esti prea batran. Contureaza-ti si constientizeaza traseul “calatoriei” tale, clipa de clipa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations