Mielul este unul dintre simbolurile de Paști, prima referință fiind, desigur, cea din Vechiul Testament. Potrivit Sfântului Ambrozie al Milanului, animalul oferit de Dumnezeu lui Avraam în locul fiului său, Isaac, a preînchipuit mielul pascal, care eliberează pe Israel dintr-o stăpânire inumană și este prefigurarea adevăratului Miel, adică Iisus Hristos, care Se va jertfi pentru salvarea întregii omeniri de sub osânda păcatului, adică dintr-o stăpânire nevăzută, biblică, legată de Avraam. Într-adevăr, mielul are importanța sa pentru ambele religii, atât pentru cea iudaică, dar și pentru cea creștină. Numai că semnificațiile sale sunt, totuși diferite.

    Mielul pentru evrei

   Pentru că egiptenii au refuzat să-i elibereze pe iudei din robie, Dumnezeu a trimis asupra lor zece plăgi, cea mai aspră fiind moartea celor întâi născuți. Pentru a-i feri pe iudei de această pedeapsă, le-a poruncit să sacrifice un miel și să ungă cu sângele acestuia pragurile ușilor și

ferestrelor. Astfel, în ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaică a sacrificat un miel, pe care l-a mâncat cu azimă (pâine nedospită, deoarece nu au avut timp să lase aluatul să crească) și ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei îndurate ca robi, iar ierburile amare semnifică viața petrecută de israeliți ca robi în Egipt.

     Mielul pentru creștini

    Pentru creștini, Sfintele Paști reprezintă tot o trecere, dar nu de la sclavie la libertate, ci de la moarte spre viață. Mielul este una din reprezentările lui Iisus Hristos, care se jertfește pentru mântuirea neamului omenesc. Cu sângele mielului pascal evreiesc se curățau doar păcatele unui singur popor, nu însă și pe cele ale întregii lumii, care au fost purificate numai cu sângele lui Iisus Hristos – Mielul lui Dumnezeu.

Bucuria spirituală este exprimată prin sacrificiul mielului care, în fiecare an, este prezent la masa pascală a creștinilor. Trupul care are nevoie de jertfa Mielului lui Dumnezeu se hrănește de Sfintele Paști cu carnea animalului. Acestui sacrificiu i se imprima astfel un caracter religios, fără a se substitui jertfei euharistice, în care Hristos, sub forma pâinii și a sângelui, se oferă tuturor care-l primesc spre iertarea păcatelor, sănătate sufletească și trupească, spre viața de veci.

Importanța mielului pe masa pascală variază însă de la țară la țară, prezența sa fiind mai mult sau mai puțin integrată ritualurilor de Paști, în funcție și de tradițiile fiecărei zone.

Mielul pe masa românilor

„Tăierea mielului la Paște nu este altceva decât jertfa anuala a zeului din religiile precreștine”, spune Ion Ghinoiu (Vârstele timpului, p. 166), dar exagerează. Mai corect ar fi să spunem că e vorba de o transformare a unui ritual antic, căruia i s-a conferit o altă semnificație, creștină de această dată. Într-adevăr, în religia geto-dacilor, se obișnuia sacrificarea animalelor (domestice, cele sălbatice erau considerate impure), pentru zei, pentru eroi, pentru morți. Iar credincioșii mâncau o parte din hrana oferită zeilor deoarece, prin intermediul sacrificiului, animalul sacrificat devine mediator între om si Divinitate. Dar existența acestei tradiții nu poate fi mai mult decât unul dintre motivele pentru care, spre deosebire de alte regiuni, importanța mielului pe masa românului este mai mare decât în alte părți ale lumii.

În imagine, La Vierge à l’agneau (Fecioara cu mielul),
pictură din 1903 a lui William Bouguereau (1825-1905)

Articol primit de la Costachel.ro