31 iulie 2013

De ce este extrem de necesar sa-ti continui dezvoltarea si implicarea, mai ales dupa ce ai reusit?


"Ai reusit? Continua! N-ai reusitContinua!" ~ Fridjof Nansen,   unul dintre cei mai prodigioși exploratori și oameni de știință ai timpului său, totodată un politician remarcabil, care, în 1922, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Fiind un pasionat de Jurnale si studiind de-a lungul timpului bibliografii ale marilor oameni ai lumii, am regasit 2 elemente comune. Elemente care se regasesc, de altfel si daca stai sa analizezi si viata si activitatea oamenilor de succes din ziua de astazi!

Primul element pe care l-am observat a fost acela ca, majoritatea dintre ei au avut dupa acel prim succes rasunator, un esec(dar
majoritatea au avut mult mai multe!), cel putin la fel de rasunator.
Al doilea lucru comun pe care l-am regasit este ... perseverenta si incapatanarea de a o lua de la capat! Ambele conducand in final la cumul de experienta, autodezvoltare, evolutie si prosperitate! 

Pana acum nu am spus nimica nou, aceste lucruri fiind observabile si subliniate si de altii, inainte. De ce cred eu insa ca se intampla ca doar o mica parte din noi nu reusim sa intram in categoria celor incapatanati si perseverenti? Deoarece refuzam sa mai invatam, dez-invatam ce-am invatat si sa re-invatam, pana cand suntem chemati pentru ... o treaba mai importanta pe lumea cealalta! :)

Din clipa cand devenim majori urmeaza perioada de lupta si de cautare in cladirea unui piedestal profesional, financiar si familiar care sa ne asigure acea minima zona de confort, pe care odata atinsa (de unii mai repede, da altii mai greu, de altii niciodata) - greu o mai parasim.
Ce constientizam in stare de ignorare sau de ceva ce meritam este ca odata cu succesul si atingerea obiectivelor, mai este cineva care creste: mandria! Observ cu durere acest lucru atat la persoane dragi din familie cat si la prieteni, colegi, necunoscuti...
Nu ar fi acesta un lucru atat de grav daca s-ar constientiza faptul ca atunci cand mandria creste inteligenta scade. Este evident ca nici nu au cum sa incapa amandoua in acelasi loc, de aceea, alegerea uneia dintre cele doua, este a fiecaruia. Sigur ca, atunci cand esti pe culmile succesului, cand tocmai ti-ai cumparat masina mult visata si cand te-ai asezat comod in casa pe care ti-ai dorit-o, alaturi de femeia pe care ai cucerit-o cu greu, nu prea mai ai prea mult timp pentru a cugeta la actiunile tale viitoare, insa, daca vrei sa fie bine in acelasi loc, sau in altul si mai si - de ce nu? - este nevoie de modestie, de introspectie si de control distructiv al orgoliului. 

O sa-mi spui, ce nevoie am eu de introspectie si analiza, stiu ca pentru rezultatele mele de astazi am muncit si m-am zbatut. Ok, chiar asta vreau sa-ti spun, si-anume ca acum ai ceea ce meriti ca urmare a gandurilor si faptelor din trecut. Repet, din trecut!
Lumea se schimba de la o zi la alta, si este nevoie de o cantitate mare de timp pentru a vedea unde te duc actiunile tale din prezent. Sau daca actiunile tale din prezent vor mai fi la fel de necesare societatii si maine. Caci, in fond, de acolo vine ceea ce ai tu acum! E drept, tu ai facut ceva, ai adus valoare, iar societatea ti-a raspuns. Ai putea sa afirmi cu mana pe inima ca astazi te implici 100% in lucrurile si problemele grele de latadata? Daca da, felicitari! Atunci acest articol nu ti se adreseaza! Insa, pentru un exercitiu de lectura, merita sa-l citesti pana la capat!

Acest articol l-am gandit de fapt pentru cei care fac marea greseala care atunci cand ating un anumit prag al "succesului", sa creada ca nu mai e nevoie sa se implice cum s-au implicat la inceput, deoarece, ceea ce au acum este suficient, si nu mai trebuie sa "vasleasca". Imi place exemplul pe care l-am auzit odata la Anthony Robbins legat de acest obicei pe care l-a numit Sindromul Niagara: "Te afli pe un rau ce curge incet, intins intr-o barca, fara sa mai vaslesti - deoarece crezi ca numai este nevoie, deoarece raul cuge lin. Prins in desfatare si nepasare, nu observi ca raul prinde usor viteza, iar cand te trezesti si vezi ce se intampla, observi ca mai ai cativa metri pana la cascada si incepi sa cauti vaslele si sa vaslesti vartos in amonte." (gasesti aceasta povestire in audio-bookul Deciziile sunt CHEIA schimbarii, de Anthony Robbins, aici). 
Ce se va intampla? Majoritatea cad in cascada, insa putini stiu gasesc resursele, puterea si indarjirea de a se ridica, si a o lua de la capat. Chiar si felul in care cazi, arata lipsa de pregatire care termina nemilos pe orice amator si caleste si intareste un invingator. 

-(sfarsitul Primei parti)- 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu