24 octombrie 2013

Dor de un prieten drag ... tovaras al raposatului!

Am facut cunostinta cu o carte scrisa de Andrei Kurkov prin 2007-2008, cand un prieten, mi-a recomandat "Moartea pinguinului", satira acida - despre mafia postcomunista şi mass-media, politica şi pinguini - in tradiţia unuia dintre marii maeştrii ai literaturii secolului XX, Mihail Bulgakov(Maestrul si Margarita). 
Povestea unui scriitor de mana a doua, iubitor al genului scurt  care işi imparte existenţa anosta şi apartamentul sordid dintr-un cenuşiu bloc comunist cu singurul sau camarad: pinguinul Mişa, salvat cu vreme in urma de spectrul inaniţiei
dintr-o gradina zoologica, mi-a placut! Imi amintesc ca, la scurt timp, am gasit si continuarea povestii in "Legea melcului", o carte scrisa in acelasi mod plin de o introspecţie sumbră şi un suprarealism prudent, dar cu o doză calculată de absurd. 

De atunci insa, nu am mai auzit nimic de acest autor, si nu mica mi-a fost surpriza cand o prietena care este PR la Curtea Veche Publishing mi-a trimis un e-mail, prin care ma invita  la "o intalnire cu autorul ucrainean Andrei Kurkov, **considerat unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani de limba rusa,**sambata, 26 octombrie, la ora 19.00, la salonul de Carte Bookfest Iasi."


Din cate am aflat de la prietena mea, intalnirea va fi un dialog intre Andrei Kurkov si Antoaneta Olteanu, traducatoarea cartii, pe marginea volumului "Prieten drag, tovaras al raposatului" ce a aparut la Curtea Veche Publishing la sfarsitul anului 2012, in cadrul colectiei Byblos. 

Mi-am comandat cartea de aici, unde am gasit-o la un pret redus (11,70 lei in loc de 18,00), am frunzarit-o putin si mi se pare interesanta. Si cu siguranta, voi merge sa il cunosc si pe Andrei Kurkov, mai ales ca, m-am interesat si, am aflat ca la acest salon de carte vor mai fi cateva personalitati de 5 stele cu care sper sa fac un pic de networking: Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Larry Watts, Emil Brumaru...

Un lucru pe care l-am aflat recent este ca Andrei Kurkov se bucura de o popularitate deosebita in Europa, mai cu seama in Germania, unde fiecare carte a sa este intampinata cu entuziasm de presa, si in Franta, unde romanele Moartea pinguinului (Curtea Veche Publishing, 2006) si Prieten drag, tovaras al raposatului au fost incluse in programa obligatorie de literatura universala.

De fapt, Salonul de Carte Bookfest Iasi incepe maine, 25.10.2013 si se va incheia pe 27 octombrie, ora 20,00. Intrarea în cadrul salonului, cât și la toate evenimentele ce vor avea loc în perioada acestuia va fi gratuită, programul zilnic va fi între orele10:00 și 20:00, asa ca, daca esti din Iasi, esti iubitor de carte, si vii la Bookfest, poate ne intalnim sa povestim. Ce zici, ne vedem?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations