19 decembrie 2013

Dor de ... Imnul dragostei - variantă de Nașterea Domnului, sau dăruind dragoste vom dăinui!

1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie

ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
8. Dragostea nu cade niciodata. (Imnul dragostei - I Cor. 13;1-8)
Invatatura si viata crestina in intregime se intemeiaza pe dragoste. In acest sens, existenta lumii si a omului nu ne-o putem explica decat in virtutea dragostei dumnezeiesti. De asemenea, marturisim ca Dumnezeu este Iubire avand incredintarea faptului ca El, fiind Treime de Persoane, pe toate le lucreaza cu iubire. Si noi, oamenii, suntem chemati la asemanarea cu Dumnezeu in iubire, adica la a lucra toate manati fiind de puterea dragostei de Dumnezeu si de semeni.
Pericopa apostolica aflata in I Cor. 13;1-8, cunoscuta indeobste sub numele Imnul dragostei, se inscrie in randul acelor pasaje biblice care nu sunt  "cu anevoie de inteles" adica, nu starneste in mintea noastra intrebari deoarece nu ai cum sa nu constati simplitatea expunerii si totodata evidenta ei.
Nu stiu de ce, Biserica nu a randuit sa le spuna inainte tinerilor, inca de la inceputul casatoriei despre importanta si specificul dragostei asa cum Sfantul Apostol Pavel, ni le prezinta in aceste versuri? Insa, probabil cei care se ocupa cu studiul Sfintei Scripturi au gasit raspunsul. Cred insa ca Dragostea este o realitate ce nu poate fi traita si prin urmare nici tratata exhaustiv. De aceea am credinta ca Sfantul Apostol Pavel a surprins in acest pasaj, esenta dragostei.
De curand, am gasit pe site-ul Doxologia si o varianta a Imnului dragostei de ... Nasterea Domnului, care mi-a placut, si v-o recomand si voua:
"1. De aș decora casa mea perfect cu ghirlande și globuri multicolore, instalații sclipitoare, coronițe fermecătoare și lumânări frumos mirositoare, dar dragoste nu dăruiesc, nu sunt decât un alt decorator.

2. Și de aș munci precum un sclav în bucătărie și aș face zeci de feluri de mâncare, de aș aranja masa perfect - precum un expert, dar dragoste nu dăruiesc, nu sunt decât un alt bucătar.

3. Și de aș colinda pe cei orfani, aș hrăni un întreg azil de bătrâni și le-aș dărui toată averea mea, dar dragoste nu dăruiesc, nimic nu-mi folosește.

4. Dragostea nu se dă numai la cei ce sunt în măsură să o ofere la schimb, ci se dă celor ce nu o pot returna.

5. Dragostea își așteaptă soțul cu un surâs pe față. Dragostea se oprește din gătit pentru a-și asculta copilul. Dragostea se oprește din decorat pentru a-și suna părinții. Dragostea nu pizmuiește casa vecinului, nu se laudă cu porcul din coteț și nu se fălește cu bradul frumos împodobit.

6.Dragostea ascultă fiecare colindător, nu se mânie când cei mici sparg globurile, nu vorbește urât și nu gândește răul.

7. Dragostea nu se bucură când masa e încărcată cu bucate alese, dar se bucură când casa e plină de oameni dragi.

8. Dragostea știe că trecerea dintre ani nu înseamnă doar artificii și gălăgie, ci rugăciune de mulțumire pentru bucuriile ce au trecut și pentru binecuvântările care vor veni.

9. Dragostea, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

Tableta se va strica, bijuteriile se vor pierde, hainele se vor demoda, dar dăruind dragoste vom dăinui."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu