7 februarie 2014

Dor de un ... leader adevarat! (Guest post - Bruno Medicina)


Chiar vrei să fii lider?
"If you learn tricks, you’ll be a caterpillar that flies, not a butterfly." - Baba Ram Dass (Dacă înveţi trucuri, vei fi o omidă care zboară, nu un fluture.)
Chiar vrei să fii lider? Nu ai decât să încerci una dintre miile de reţete pe care le găseşti oriunde: în cărţi, articole, seminarii, workshopuri.

La fel cum se întâmplă şi cu “tehnicile de vânzare”: o armată de business-guru, CEO-superstar, profesori universitari, experţi autoproclamaţi sunt gata să îţi ofere (contra unui preţ destul de piperat, de obicei) tot felul de sfaturi, metode şi şmecherii cu care să îţi conduci echipa, firma, ţara spre succesele cele mai nemaipomenite şi spectaculoase.

Ca de obicei, să nu aşteptaţi şi de la mine o lungă listă de reguli, legi, tehnici în acest sens.
Eventual, deoarece cred că ştiţi obsesia mea pentru literatura clasică, dacă chiar vreţi să citiţi ceva valoros despre leadership şi ştiinţa conducerii, aruncaţi o privire la Comentariile De bello Gallico ale lui Caesar sau la Istoria Războiului Peloponesiac a lui Tucidide.

Vă pot garanta că fiecare pagină în parte valoreaza mai mult decât zece cărţi “made în SUA”.
Dacă vreţi neapărat ceva mai modern, o citire atentă a Prinţului lui Machiavelli s-ar putea să fie o sursă minunată de surprize.

Totuşi, îmi permit nişte gânduri despre leadership deoarece chiar mi se pare o temă destul de interesantă. În primul rând pentru că este o activitate specific omeneasca care nu are nicio referinţă în lumea animală.

Evident, există concepte aparent asemănătoare în ceea ce priveşte apărarea teritoriului, câştigarea drepturilor de mascul alpha sau ridicarea în ierarhia de “Peacking order” (adică cine are dreptul să mănânce primul). Însă toate acestea – câştigate prin forţă şi selecţie – au, de fapt, ca singur scop prioritatea de acces la femei şi la hrană şi asta spre binele grupului: mai bine să mănânce şi să se reproducă cei mai tari decât cei slabi. Cineva ar putea să facă observaţia că toată ierarhia noastră socială nu are, de fapt, alt scop decât a defini dreptul nostru de acces la mâncare şi la femei, dar asta ne-ar duce prea departe în dezbateri).

Evident, se pot întâmpla şi în lumea “civilizată” situaţii în care dominaţia este obţinută prin pură forţă fizică, dar conceptul de leadership, cum îl înţelegem noi, este ceva strict omenesc pentru că porneşte de la cu totul altceva: de la conştientizarea – oarecum raţională – că nu poţi face totul de unul singur şi că, în consecinţă, orice proiect care implică mai mult de o persoană are nevoie de cineva care să coordoneze lucrurile. Apoi, nu prea contează dacă e vorba de nişte oameni cu care să clădeşti o cabană, de un trib cu care să construieşti un sat, de un partid cu care să preiei puterea sau de o armată cu care să cucereşti teritorii noi. Principiile sunt aceleaşi: un grup de oameni hotărăşte să renunţe la o parte din voinţa şi libertatea lor pentru a ajuta pe altcineva – liderul – să ducă proiectul la bun sfârşit.

De ce ar face aşa ceva? Vedeţi că întrebarea nu este deloc banală: suntem atât de obişnuiţi să credem drept fireşti anumite chestiuni, încât uităm să ne punem întrebări fundamentale şi simple.
De ce, deci, ne supunem altcuiva? Pentru că e şeful? Pentru că trebuie? Pentru că aşa ne-au învăţat? Pentru că e munca noastră?

Răspunsul, de fapt, este cât se poate de simplu: pentru că noi credem că – sub o formă sau alta – este în avantajul nostru.

Apoi, nu prea contează dacă ne supunem pentru că în schimb primim bani, promisiuni, avantaje (motivaţia pozitivă) sau încercăm să evităm pedepse, amenzi sau bătaie (motivaţia negativă).
Rămâne faptul incontestabil că supunerea este voluntară. Evident, uneori preţul nesupunerii poate fi înalt: amenzi, puşcărie, sărăcie, poate moartea. Dar nimeni nu poate să ne “oblige” să facem ceva: nimeni nu poate să aibă asupra noastră mai multă puterea decât suntem noi dispuşi să îi oferim.
Acestea fiind spuse, putem întoarce discuţia. Vrem să fim lideri? Asta înseamnă că ceilalţi ar trebui să se supună nouă şi să ne ajute în atingerea obiectivelor noastre. Dar, dat fiind că supunerea e voluntară şi nu o putem forţa, ce le dăm în schimb?

Iată că – luate astfel – anumite chestiuni încep să capete un sens diferit. Lider nu mai este cineva care are o anumită “putere” (şi un poliţist care dirijează traficul la o intersecţie are, desigur, o anumită putere, iar nesupunerea la indicaţile lui ar putea să producă nişte consecinţe destul de neplăcute, dar nimeni nu ar vorbi în cazul ăsta despre un “lider”). În acest fel, un manager al unei firme, un director de bancă, un coordonator al unui departament pot avea un anumit nivel de putere dar, din nou, poate fără nicio legătură cu leadership-ul.

În ideea pe care v-am propus-o, un lider nu este cineva care pune în aplicare nişte paremetri hotărâţi de alţii pentru a lua deciziile, ci acel cineva care propune o viziune a unui viitor posibil şi îi convinge şi pe ceilalţi că – fiind acest viitor în interesul lor – e bine să-l ajute în realizarea sa.
  • Lider este acela care, acolo unde ceilalţi văd un simplu câmp necultivat, el vede un hotel cu piscina şi un parc de distracţii.
  • Lider este acela care, acolo unde ceilalţi nu văd nicio şansă de schimbare politică, vede şansa de a strânge oameni şi de a schimba structura puterii.
  • Lider este acela care, atunci când toţi ceilalţi spun “e o nebunie, nu se poate”, îi ignoră şi pur şi simplu realizează ce şi-a propus.

E clar, de multe ori e nevoie de o doză mare de nebunie. Şi e nevoie ca nebunia liderului să fie atât de atrăgătoare pentru cei care intră în contact cu el, încât să se declanşeze cumva şi nebunia lor.
Dar când asta se întâmplă, această nebunie îndreptată spre o direcţie anume devine o forţă atât de puternică încât poate să distrugă limitele a ceea ce credem posibil şi poate să reuşească, în sfârşit, să-i scoată pe cei “normali şi sănătoaşi” din rutina lor. Să îi oblige să conştientizeze scânteia de putere nemărginită care doarme, ascunsă şi latentă, în fiecare om. Şi aşa lucrurile într-adevăr “se întâmplă”. Aşa creşte omenirea.

Acesta este un lider: cel care reuşeşte să aprindă această scânteie. Domeniul concret de acţiune – politic, comercial, tehnic, religios – contează foarte puţin. Contează să oferi o viziune celor care vrei să te urmeze şi aceasta să miste anumite energii interioare.

Deci, să ne întoarcem la întrebarea iniţială: vreţi să fiţi lideri? În cazul acesta, vedeţi şi voi cât de puţin sens şi folos au sfaturile obişnuite despre “leadership”: Nu sunt decât nişte trucuri care nu vă vor duce nicăieri. Cu atât mai puţin, nu are niciun folos să vă concentraţi asupra puterii: nici asta nu vă face lideri.

Dacă chiar vreţi să fiţi lideri, vă va trebui ceva mai mult: va trebui să vă concentraţi să treziţi în ceilalţi acea scânteie de viaţă, acea conştientizare de potenţialitate, acea vibraţie de credinţă care singură declanşează entuziasmul şi împinge la acţiune.

Şi pentru asta va trebui, în primul rând, să găsiţi şi să aprindeţi scânteia voastră, cea care face într-adevăr diferenţa dintre un fluture şi un vierme care zboară.

Dacă reuşiţi aşa ceva, să puneţi în contact lumea cu puterea lor, nu prea contează dacă conduceţi o ţară sau o familie: astfel, o să fiţi lideri!

Articol scris de:

Bruno Medicina – Trainer Extreme Training

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations