21 septembrie 2014

Pentru că micile detalii ... fac diferența!


casatorit sau nu ..

Pentru că orice am face nu putem să ne infrânăm emotiile și să rămânem indiferenti la ce se intâmplă in jurul nostru, de foarte multe ori, povestea unui străin ne poate afecta mai mult decât cuvintele care o imbracă. 
La fel mi s-a intâmplat si mie, cand am citit povestea trista de mai jos ce a devenit virala pe Facebook, emotionand milioane de oameni si dând naștere la milioane de comentarii.

Pentru ca mi-a plăcut intotdeauna să impărtășesc informații de valoroase și verificate, am cautat intens sa aflu dacă intâmplarea este reală, sau nu.
Intr-un final, am reusit sa gasesc site-ul care a publicat-o, avmedia.info, iar autorul Kimmies Floral, lasa de ințeles că ar fi vorba de o ficțiune. Ficțiune sau realitate, nu iți voi dezvălui mai multe ci te îndemn să citești această poveste atat cu mintea cît și cu inima. 
Îți garantez că nu vei regreta cu siguranță că ai facut-o! Spune-mi apoi ce simți și ce crezi, printr-un comentariu.

“Când mâncam la cină alături de soția mea în seara aceea, am luat-o de mână și i-am spus că trebuie să o anunț ceva. M-a ascultat în tăcere, continuând să mânânce.

Am descoperit cu stupoare că nu puteam nici măcar să deschid gura, însă am făcut un imens efort, pentru că trebuia să-i spun cea aveam în minte. Îmi doream un divorț, așa că i-am spus asta în mod direct, pe un ton calm. N-a părut să fie deranjată de cuvintele mele, însă m-a întrebat care era motivul.

Am evitat să dau un răspuns, iar asta a mâniat-o. A aruncat tacâmurile cu care mânca și mi-a strigat că nu sunt bărbat. În noaptea aceeea, n-am vorbit unul cu celălalt. A plâns. Știu că voia să afle ce se întâmplase cu căsnicia noastră, însă nu i-am putut da un răspuns satisfăcător. Mă îndrăgostisem de o altă femeie, Jane, iar pe soția mea nu o mai iubeam. Mi-era doar milă de ea.

Cu un adânc sentiment de vinovăție, am redactat o înțelegere de divorț prin care i-am lăsat casa, mașina noastră și 30% din compania mea. S-a uitat pentru o secundă la document, după care l-a rupt în bucăți. Femeia alături de care îmi petrecusem zece ani din viață devenise o străină. Mi-a părut rău pentru timpul pe care îl pierduse și pentru energia pe care o investise, însă nu puteam să dau înapoi, pentru că o iubeam pe Jane. În cele din urmă, a plâns în hohote în fața mea, fapt la care mă așteptasem încă de la început. Pentru mine, criza ei de plâns a fost ca o eliberare. Decizia de a divorța, care mă obsedase timp de câteva săptămâni, a căpătat dintr-o dată un contur mult mai pronunțat.

Ziua următoare, m-am întors acasă foarte târziu și am găsit-o scriind ceva la birou. N-am mâncat cina și m-am dus direct la culcare, pentru că eram obosit după o zi întreagă petrecută cu Jane. Când m-am trezit, ea era tot la birou, scriind.

Mi-a prezentat condițiile ei pentru acordarea divorțului: nu voia nimic de la mine, însă mi-a cerut o lună de zile înainte să divorțăm. Pe parcursul acestei luni, trebuia să ducem o viață cât mai normală cu putință. Explicația ei era simplă. Fiul nostru avea un examen destul de important într-o lună și nu voia să-i ocupe mintea cu problemele legate de căsnicia noastră eșuată.

Condițiile mi-au convenit, însă mai voia un lucru. Mi-a cerut să-mi amintesc cum am trecut-o pragul în dormitorul nostru în ziua în care ne-am căsătorit. Mi-a cerut ca pe parcursul întregii luni să o duc în brațe din dormitor până la ușa de la intrarea locuinței. Am crezut că înnebunise, însă am acceptat cerința ei ciudată deoarece am vrut ca ultimele noastre zile împreună să se scurgă într-un mod cât mai liniștit.

I-am spus și lui Jane despre condițiile impuse de soția mea. A râs în hohote și le-a catalogat drept absurde. “Orice trucuri ar aplica, va trebui să accepte acest divorț”, a spus cu dispreț.
Nu avusesem niciun contact fizic cu soția mea de când am anunțat-o de hotărârea mea de a divorța, așa că atunci când am purtat-o în brațe în prima zi ne-am comportat amândoi într-un mod stângaci. Băiatul nostru ne-a văzut și s-a amuzat și bucurat de gestul făcut de mine. Reacția lui mi-a cauzat un sentiment dureros. În timp ce o purtam în brațe, a închis ochii și mi-a spus să nu-i spun fiului de divorțul nostru iminent. Am lăsat-o din brațe în fața ușii. S-a dus să aștepte autobuzul, iar eu m-am dus singur cu mașina la muncă.

În cea de-a doua zi, ne-am comportat mult mai natural. S-a sprijinit pe pieptul meu, așa că am putut să-i miros parfumul. Mi-am dat seama că n-o mai privisem cu adevărat de foarte mult timp. Am realizat că nu mai era tânără. Pe fața ei se putea vedea riduri fine, iar părul ei încărunțea. Căsnicia noastră își pusese amprenta asupra ei. Pentru câteva clipe, m-am gândit la ceea ce îi făcusem.
În cea de-a patra zi, când am ridicat-o în brațe, am simțit un sentiment de apropiere între noi. Era femeia care îmi oferise zece ani din viața ei. În zilele a cincea și a șasea, sentimentul de intimitate a devenit tot mai pronunțat, însă nu i-am spus lui Jane. Pe măsură ce luna a trecut, mi-a fost tot mai ușor să o port în brațe. Poate că “antrenamentul” zilnic mă făcuse mai puternic.

Într-o dimineață, alegea din dulap ce rochie să poarte. A oftat, spunând că toate îi erau acum mari. Am realizat dintr-o dată că slăbise foarte mult. Acesta era motivul pentru care mi-era tot mai ușor să o duc în brațe. Dintr-o dată, am realizat câtă durere și amărăciune se adunase în inima ei și m-am cutremurat. În mod inconștient, am întins mâna și am atins-o pe cap.

În clipa aceea, fiul meu a intrat în dormitor și mi-a spus că era momentul să o port în brațe pe mama. Pentru el, acest gest devenise o parte importantă a vieții sale. Soția i-a făcut semn să se apropie de ea și l-a luat în brațe. Nu m-am uitat, pentru că mi-a fost teamă că aș putea să renunț la decizia luată pe ultima sută de metri. Apoi am luat-o din nou în brațe. Mi-a pus mâna pe după gât într-un mod tandru și natural. I-am ținut trupul strâns în brațe, ca în ziua nunții.

Era însă mult mai ușoară, iar asta m-a făcut să fiu trist. În ultima zi, am luat-o în brațe și n-am fost în stare să fac un singur pas. Fiul nostru plecase deja la școală. Am ținut-o strâns în brațe și i-am mărturisit că n-am realizat cum ajunsesem să ne îndepărtăm unul de celălalt. Am condus repede spre birou, temându-mă că orice secundă pierdută m-ar fi făcut să mă răzgândesc. Am urcat scările și, după ce Jane a deschis ușa, i-am spus că nu mai voiam să divorțez.

S-a uitat la mine uimită, după care m-a atins pe frunte. M-a întrebat dacă aveam febră. I-am spus că îmi dădusem seama că mariajul meu devenise plictisitor pentru că nu prețuiam detaliile din viața noastră, nu pentru că nu ne mai iubeam. Realizasem că dacă am purtat-o în brațe în ziua nunții trebuia să o păstrez alături de mine până ce moartea ne va despărți. Jane mi-a tras o palmă și mi-a trântit ușa în nas. M-am suit în mașină și, în drum spre casă, am cumpărat un buchet de flori pentru soția mea.

Am intrat în casă, am alergat pe scări la ea, însă am găsit-o fără suflare pe pat. Soția mea se luptase cu cancerul în ultimele luni, iar eu fusesem atât de prins cu Jane încât nici măcar nu observasem asta. Știa că urma să moară în curând și nu a vrut să mă pună într-o lumină negativă în fața fiului nostru. Cel puțin, în ochii lui, am fost un soț iubitor până în ultima clipă.

Micile detalii sunt cele care contează într-o relație. Nu vila, nu mașina sau conturile din bancă. Ele creează un mediu propice pentru fericire, însă n-o pot genera. Fiți prietenii partenerilor voștri și faceți gesturi mărunte, dar frumoase, care să vă mențină apropiați unul de celălalt. Să aveți căsnicii fericite!” - scrisă de Kimmies Floral

Publicat in urmă cu un an, pe 17 noiembrie 2013 in  avmedia.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations