8 septembrie 2010

Inchinare tie, Sfanta Fecioara Marie !

     Am fost plecat la sfarsit de saptamana intr-o mica excursie, impreuna cu familia. Nu a fost cine stie ce, a fost doar o excursie de o zi, cu masina.
     Ne-am trezit de dimineata si am plecat la drum fara sa facem prea multe pregatiri „tehnice” si fara un traseu prestabilit. La acel moment consideram ca stiu unde trebuie sa ajung. Oricum noi barbatii suntem construiti genetic pentru a nu cere lamuriri in legatura cu un traseu sau o destinatie. Preferam sa ne invartim ore intregi intr-un oras cautand o strada, si intotdeauna ne este mult mai la indemana sa ne orientam dupa muschiul copacilor pe langa care trecem, sau asteptam noaptea pentru a ne orienta dupa Steaua Polara, decat sa cerem cuiva sa ne indrume. Probabil tot de asta i-a luat si lui Moise patruzeci de ani pana a traversat desertul.
     Dar sa revin. Destinatia se afla undeva la vre-o suta si ceva de kilometri fata de orasul Targu-Frumos, in care locuiesc si era un drum oarecum nou pentru noi, desi zona judetului Neamt, ne este destul de cunoscuta.
     Acest drum s-a dovedit a fi insa , un drum deosebit. Am avut parte de o vreme superba, un peisaj de vis, nu am avut nici un fel de probleme, si am facut si cateva mici opriri pentru a simti mai bine incarcatura locurilor pe care le strabateam in calatoria noastra.
     Dupa aproximativ trei ore am ajuns si la destinatia catre care am pornit, Manastirea Horaita, unde am avut parte de o mare surpriza : senzatia minunata ca am pasit intr-o alta lume. Un loc decupat din Dumbrava Minunata a lui Sadoveanu si amplasat undeva in peisajul Romaniei Pitoresti al lui Vlahuta, un spatiu de liniste, bucurie si mirific descris de parintele Cleopa. Nu stiam despre acest loc prea multe, desi de obicei imi fac lectiile constiincios cand e vorba de o destinatie noua.
      Biserica de la manastirea Horaita este unica din punct de vedere architectural pentru ca prezinta elemente din arhitectura romano-bizantina dar si influente rusesti surprinse in numarul si configuratia celor 8 turle. 
Biserica are 30 de metri lungime, 17 metri latime si 20 de metri inaltime. Zidurile acesteia cu o grosime de 1.6 – 4 metri sunt construite din piatra, iar boltile sunt din caramida. Pictura din interiorul bisericii de la Horaita a fost executata in stil neobizantin, pe un fond caramiziu de catre Mihai Chiuaru cu ucenicii sai, intre anii 1988-1993.
     Catapeteasma de la Manastirea Horaita care a fost lucrata la Viena este unicat in tara, probabil si in lume, datorita asezarii amvonului deasupra usilor imparatesti dar si dispunerii neconforme cu traditia ortodoxa a doua registre: Registrul Sfintilor Apostoli si Registrul profetilor Vechiului Testament. Sculptura releva ultima supravietuire a stilului baroc din tara si are in structura ei trei tipuri de lemn: tei, par si tuia. Cea mai de pret podoaba a acestei manastiri o reprezinta Icoana Maicii Domnului “Izbavitoare de seceta” facatoare de minuni, care a fost realizata in prima jumatate a secolului al XVIII – lea, apoi imbracata in argint in a doua jumatate a secolului al XIX lea si provine din biserica de lemn a Horaitei.
     Aspectul dureros a venit la aparut la cateva sute de metri departare sub forma unor pietre imprastiate prin iarba si a multor gunoaie imprastiate mai peste tot. Am zambit trist, si dupa un scurt schimb de priviri cu sotia mea, am intors masina si am pornit nerabdatori pe drumul de intoarcere, dornici sa revedem locurile prin care abia trecuseram.
     Si intoarcerea a fost la fel de frumoasa, descoperind alte si alte locuri pe care nu le-am vazut la venire, dar care mi se pareau si mai frumoase si mai minunate .
     In acele momente nu am avut timp sa ma gandesc profund la cele intamplate, insa ulterior am avut o mica „revelatie”. Excursia noastra de o zi, cat si modul in care am abordat diferitele ei etape, poarta in ea o intreaga filozofie de viata. Aceasta filozofie o pot sintetiza intr-o singura fraza : Destinatia devine mai putin importanta daca te bucuri de intreaga calatorie!
     Desigur, unii dintre voi s-ar putea sa nu fiti de acord cu mine, poate veti crede ca este important doar finalul, iar cum ajungeti acolo sunt doar amanunte de arhiva. Fiecare isi intelege viata prin propriul sistem de convingeri. Insa eu am descoperit ca, uneori, calatoria este mult mai importanta decat destinatia.
     Privind aceasta filozofie la un nivel mai mare, te asigur ca, daca te bucuri cu adevarat de fiecare aspect al calatoriei tale pe acest pamant, destinatia va deveni o simpla si fireasca consecinta a felului in care ai calatorit.
     Aici gresim, majoritatea dintre noi. Avem tendinta materialista de a ne concentra doar pe scopuri, pe directive, pe recompense, iar toate acestea ne fac sa traim cu gandul undeva in viitor, atunci cand acestea vor avea loc. Facand astfel, pierdem clipa prezenta, care inseamna insasi calatoria. Toate clipele minunate trec neobservate pe langa noi.
     In consecinta, iti propun sa te concentrezi mult mai mult pe ceea ce ai, si cum traiesti PREZENTUL. Nici trecutul, nici viitorul nu sunt la fel de importante cum este prezentul. Daca nu „gusti” traseul pe care ti l-ai propus, recompensele mult visate din viitor te vor dezamagi cu siguranta.
     Aici mai trebuie lamurit un aspect. Tot mai multa lume apeleaza din ce in ce mai mult la tot felul de clarvazatori, cititori in carti sau in stele….pentru a afla ce fel de vieti anterioare au avut, sau ce fel de viitor ii asteapta. Ceea ce pierd ei din vedere, este ca raspunsul este dezarmant de simplu si se afla chiar in clipa prezenta din viata lor. In consecinta, daca vrei sa afli ce fel de vieti anterioare ai avut, asta desigur daca ai astfel de preocupari, este suficient sa privesti cu mai multa atentie ce fel de viata, in ansamblu ai astazi, caci ea este catalizatorul a tot ceea ce ai fost vreodata. Toate realizarile tale de suflet, toate lucrurile la care aspiri sau le cunosti, sunt rezultanta a tot ceea ce ai fost, vazut, sau auzit vreo data. Este simplu. Trebuie doar sa privesti in intuneric, sa asculti in liniste si sa intelegi in suflet. Tot „acum” poti afla si ce fel de viitor te asteapta. Priveste inca o data la ceea ce faci sau gandesti in momentul prezent, caci asta iti va trasa viitorul.
     Un proverb spune ca “ cea mai buna metoda de a-ti prevedea viitorul, este sa ti-l creezi ”. Chiar daca nu esti constient, chiar daca crezi intr-un viitor gata predestinat si scris undeva in infinitatea stelelor, doar tu esti artizanul propriei tale vieti…..doar tu esti personajul principal in propria ta reprezentatie si doar de tine depinde daca reprezentatia ta a fost o capodopera de mare succes, sau a fost doar o drama sustinuta in fata unei sali lipsita de spectatori.
      Concentreaza-te asupra drumului tau ! Asta este tot ce ai de facut! Acompaniaza-te de oameni potriviti care te sustin si nu iti ponegresc ambitiile, iar calatoria ta va deveni mult mai usoara. Nu te mai focaliza atat de mult asupra destinatiei si nu mai amana nimic.
     Ironia este ca, prima jumatate din viata amanam sa facem anumite lucruri importante, scuzandu-ne oarecum fata de noi, ca suntem prea tineri. Dar in a doua jumatate a vietii ce crezi ca vei face? Te vei scuza ca esti prea batran. Contureaza-ti si constientizeaza traseul “calatoriei” tale, clipa de clipa!

7 septembrie 2010

Despre instinctul de turma si riscul asumat !


       “Fiecare dintre noi este diferit.”
       “Diferentele ne apropie.”
       “Orice persoana este unica.”
   De cate ori ai auzit asemenea afirmatii?
   De nenumarate ori, sunt sigura. Ti le spun parintii, pentru a-ti crea si creste respectul de sine.      Ti le spune cate un prieten pentru a te incuraja la nevoie. Le auzi in discursurile motivationale, in care sunt laudate diferentele dar recomandate retete universale.
   Da, suntem diferiti si totusi ne asemanam atat de mult.
   Comportamentul uman respecta niste clisee pe care ne e greu sa le depasim, cu toata diversitatea noastra.
   A te conforma e simplu, comod, etapele sunt clare, recompensa dinainte stiuta. Sa fii asemeni multimii nu prezinta, de cele mai multe ori, nici un pericol. Dimpotriva, multimea te va primi cu drag in mijlocul ei si iti va rasplati, prin solidaritate, loialitatea.
   Puterea celor multi nu e o gluma,si nici o figura de stil. Ea exista si se manifesta clipa de clipa in societatea umana.
   Se numeste instinct de turma si toti, absolut toti, il avem adanc intiparit in gene, probabil din vremurile ancestrale in care supravietuirea noastra depindea de efortul colectiv al tribului.
   Sa alegi sa fii diferit este un risc asumat.
   Sa alegi un alt drum inseamna risc, provocare, adrenalina si, la final, poate o rasplata mai mare sau poate o mare dezamagire.
   Dar sa alegi un alt drum inseamna si invidie, piedici, animozitati, ipocrizie si  lovituri sub centura.
   Crezi ca “turma” te va  iubi pentru ca ai tradat-o?
   Crezi ca va accepta alegerea ta? Crezi ca va tolera “succesul” tau?
   Crezi ca te va ierta vreodata ca ai avut curajul sa faci altfel lucrurile?
   Oh, nu! In nici un caz!
   Mai intai va incerca sa te convinga, cu vorba dulce, ca alegerea ta n-o sa-ti aduca nimic bun.
   Apoi, daca te incapatanezi pe drumul tau, te vei trezi evitat, izolat, singur.
   Mai tarziu, cand vei incepe sa ai oarecare succes, vei fi hulit, ponegrit, acuzat de toate lipsurile societatii.
   Iar la final, ca ultima lovitura de gratie, turma, folosindu-se de ascendentul sau numeric, se va infrupta bucuroasa din roadele muncii tale hulite si ponegrite pana atunci, savurand placerea de a te fi readus in mijlocul ei, cu picioarele pe pamant, din nou la locul de pornire.
   Vei avea curajul sa o iei de la inceput pe acelasi drum diferit si dificil?
   Si daca DA, de cate ori?
                                                                                  Articol scris de Mirela Bojin

3 septembrie 2010

DACA... STOP !

   
      Peste 80% dintre oameni se folosesc in justificarea esecului un atribut care pare nascut odata cu omenirea, eternul DACA...
      Un analist de caractere citat de Napoleon Hill, a alcatuit o lista a celor mai folositi :"Daca..." si asta prin o mie nouasute treizeci si ceva. Si tare cunoscute si cotidiene-mi sunt caci foarte multi oameni isi spun : "Mi-ar fi mult mai usor sa fiu fericit :
       DACA n-as avea sotie si familie...
       DACA as avea destul curaj...
       DACA as avea mai multi bani...
       DACA as avea o educatie aleasa...
       DACA as fi sanatos...,DACA as avea Timp...,DACA ar fi vremuri mai bune...,DACA ceilalti m-ar intelege...,Daca mi s-ar da o sansa...DACA ceilalti "nu mi-ar pune bete in roate"...,DACA as fi mai tanar(a)..., Daca as avea talentul unora...,Daca as fi profitat de ocaziile din trecut...,Daca nu m-ar enerva cei din jur..., Daca m-ar ajuta cineva..., Daca as avea personalitatea unora...,Daca seful m-ar aprecia..., Daca as fi liber..., Daca mi-ar fi cunoscute talentele...,Daca n-as avea datorii..., Daca as sti cum sa fac..., Daca nu mi-ar sta lumea in cale..., Daca n-as avea ghinion..., Daca oamenii n-ar fi atat de prosti...,Daca as fi sigur de mine insumi..., Daca m-as fi nascut sub o stea norocoasa..., Daca as locui in alta parte..., Daca as fi eu Sef..., Daca ceilalti m-ar asculta..., si lista poate continua fiind destul de lunga.


" Prima si cea mai insemnata victorie este asupra propriului eu.A fi cucerit de propriul eu este, dintre toate lucrurile, cel mai rusinos si mai ticalos !" afirma PLATON
   
     Este adevarat ca situatiile placute te fac sa te simti bine si ca este mult mai usor sa te simti fericit atunci cand te afli intr-o astfel de situatie, dar nimeni nu le poate cere celor din jur sa faca numai ce doreste el. Este absurd sa te astepti ca toata lumea sa iti faca pe plac, si asta din mai multe motive :
1. - ceilalti oameni nu au nici o resposabilitate sa-ti asigure tie bunastarea interioara;
2. - chiar daca si-ar dori, ei nu pot controla conditiile pe care ti le-ai creat singur in viata; si
3 - daca lucrurile s-ar petrece astfel, tu ai renunta de bunavoie la puterea ta de a-ti crea propria experienta de viata.   
     Acestea fiind recunoscute, sa luam decizia sa nu mai cautam decat acele aspecte ale realitatii inconjuratoare care ne fac sa ne simtim bine ! Sa ne inventariem alibiurile cu ajutorul carora se justifica ESECUL(care pare boala nationala!). In acest fel, viata va incepe sa includa treptat numai aspecte care sa ne faca sa ne simtim bine ! Sa incercam si raspunsul la acel ...
     DACA... as avea curajul sa ma vad asa cum sunt in realitate, si as afla ce nu merge la mine: m-as indrepta ?

1 septembrie 2010

Despre inteligenta !


      Inteligenta este putinta de a vedea si reproduce obiectiv cele ce exista si se intampla.
Acum, la inceputul erei informationale, lucrurile incep insa sa se schimbe.  Daniel Goleman, sustine ca inteligenta emotionala (EQ) este cel putin la fel de importanta ca si IQ-ul (coeficientul de inteligenta), in determinarea traiectoriei vietii noastre.
     Inteligenta emotionala se refera la modul in care oamenii isi folosesc emotiile. Capacitatea de automotivare, de autocontrol, de entuziasm si tenacitate. Acestea nu sunt nicidecum mostenite si, cu cat pot fi inoculate mai devreme copiilor, cu atat acestia au mai multe sanse de a-si folosi capacitatile intelectuale si, implicit, de a avea mai mult succes in viata.
      Un alt tip de inteligenta care poate face diferenta este: inteligenta interpersonala. Aceasta reprezinta capacitatea de a-i intelege pe ceilalti: ce ii motiveaza, cum muncesc si cum cooperezi cu ei. Este foarte probabil ca vanzatorii de succes, politicienii, medicii si liderii spirituali sa fie persoane cu un inalt grad de inteligenta interpersonala.
     Inteligenta intrapersonala este capacitatea omului de a-si forma un model precis despre sine si de a putea folosi acel model pentru a actiona eficient in viata.
     Este necesar sa ne revizuim ideile despre inteligenta, pentru a include diversitatea factorilor care determina succesul in viata. 
     Ceva asemanator se poate spune si despre educatia in sine. Noile dezvoltari tehnologice, in special cele asociate cu tehnologiile informationale, ne pot determina sa reconsideram, in viitor, modul in care privim procesele educationale. Elanul brusc al schimbarii tehnologice creeaza o mai rapida rasturnare a profesiilor decat s-a intamplat vreodata.
     Educatia nu mai poate fi privita ca o treapta pregatitoare, inainte ca individul sa inceapa sa munceasca. Pe masura ce tehnologia se schimba, in mod necesar se schimba aptitudinile si domeniile de expertiza. Chiar daca educatia e privita din punct de vedere vocational, ea asigura aptitudinile necesare muncii, majoritatea observatorilor fiind de acord ca acum, in era informationala, educatia continua reprezinta cheia succesului in viata, si mai ales in afaceri.
     Robert Kiyosaki vorbeste in cartea sa, „Inainte de a demisiona”, despre viitorul muncii si al angajatilor, semnalând faptul ca angajatii de astazi reprezinta un fenomen nou.
     Se stie ca in era agricola cei mai multi oameni erau intreprinzatori. Majoritatea erau fermieri ce lucrau pamantul regelui. Ei nu primeau salariu de la rege. De fapt, era invers. Fermierul ii platea regelui o taxa pentru dreptul de a folosi pamantul. Aceia care nu erau fermieri erau comercianti, adica mici intreprinzatori. Majoritatea copiilor crescuti in familii de intreprinzatori au calcat pe urmele parintilor, devenind, la randul lor, intreprinzatori. Din nou, o chestiune de educatie.
     In timpul epocii industriale, cererea de angajati a crescut. Ca raspuns, guvernul a preluat sarcina educatiei in masa si a adoptat „sistemul prusac”, cum il denumeste Kiyosaki, dupa care sunt organizate majoritatea sistemelor de educatie la nivel mondial, in ziua de azi. Cert este faptul ca acest sistem are ca scop producerea de angajati in masa. Desigur, este din nou vorba de educatie.
     Eu si tu am fost sfatuiti adesea: „mergi la scoala, ia note bune, ca sa obtii o slujba buna!” Dar niciodata n-am auzit cuvintele: „mergi la scoala ca sa devii un intreprinzator bun!
Afla mai multe despre cele 10 tipuri de inteligenta in programul audio: “Puterea emotiilor in viata si in afaceri”, in lectura lui Adrian Popescu.
Motivatie!
Psih. Adrian Popescu

29 august 2010

Despre frumusetea clipei !


     Poetul britanic John Keats spune: “Frumusetea este adevar”. 
     Capacitatea de a vedea frumosul in orice este o marca a intelepciunii. Cand tot ceea ce vezi in jur iti pare frumos, mintea ta nu mai poate fi ocupata cu nefericire, pentru ca e ocupata cu adevar.
     Si toata aceasta constientizare se poate produce intr-o clipa, atunci cand iti reorientezi atentia pe ceea ce este frumos in peisajul pe care il vezi in jurul tau… Ce este frumos… ?
     Frumos este sa intelegi dincolo de sensul peiorativ ce inseamna sa iti traiesti clipa.
     Frumos este sa simti mai mult intr-o clipa decat simteai intr-o zi, o luna, un an…
     Frumos este sa umpli prin prezenta haul imens pe care oamenii il lasa prin absenta.
     Frumos este sa fii fara sa vrei prea tare si sa simti fara sa stii prea multe.
     Frumos este sa lasi certitudinea sa moara de fiecare data cand constientizezi incertitudinea clipei urmatoare.
     Frumos este sa iti auzi chemarea din zona misterioasa a talentului tau nativ.
     Frumos este sa lasi misterul sa iti coloreze maiestria.
     Frumos este sa lasi maiestria sa atinga timid misterul, cu un zambet mirat.
      Frumos este … sa fii!
      Esti… este frumos…!

27 august 2010

Porneste cu finalul in minte !


        Uitandu-ma la ce exemple avem majoritatea dintre noi, in familiile noastre, am simtit nevoia si unui astfel de articol. Viata este asemeni unui joc cu propriile lui reguli, iar ca orice joc daca nu are o miza, va deveni anost si plictisitor atat pentru tine cat si pentru cei din jurul tau.
Inchipuieste-ti un meci de fotbal la care am inlaturat portile, oare cine ar mai juca? Sau pentru cat timp? Tot astfel si cu viata ta, daca nu urmaresti o miza, sau mai multe, treptat va deveni o rutina apasatoare si amara.
Fa un exercitiu de imaginatie. Imagineaza-ti ca ai saizeci de ani si te uiti in urma la viata care s-a scurs. Cum o vezi? Te uiti cu mandrie si spui: Uoau, ce viata am avut!!!…???…..sau iti pleci privirea in pamant? Via?a va trece oricum, indiferent cum o vei trai.
In alta ordine de idei, eu nu incurajez cariera in detrimentul familiei. Se spune ca pe patul de moarte nimeni nu a regretat ca nu a petrecut mai mult timp la serviciu, ci ca nu a petrecut mai mult timp alaturi de cei dragi. Tu, ce vei regreta?
Viata pe care ti-o pregateste societatea de astazi, nu este viata, ci este doar existenta. Daca te lasi incadrat in tiparele majoritatii, nu vei fi decat un „cadavru” umblator, care asteapta si moartea fizica. Fiecare zi din viata ta ar trebui sa fie o adevarata sarbatoare, caci este un dar nepretuit. In schimb societatea ti-a transformat viata intr-o insiruire de sarcini, corvezi, probleme de rezolvat, indatoriri,”drepturi”, obligatii, iar ca supapa de eliberare a presiunii acumulate ti-a mai lasat cateva zile de sarbatoare pe an.
In acele zile, trebuie sa te relaxezi, si sa te bucuri de viata, asa la comanda, cat si in ziua respectiva, deoarece atunci, cineva a hotarat sa fie sarbatoare. Nu ti se pare cam artificial? De ce sa ma simt bine si sa ma bucur ca traiesc doar in 15…18….si 25 ale anumitor luni? In rest ce-mi ramane? Majoritatea oamenilor nu sesizeaza acest aspect si ajung sa faca sant adanc intre locul in care dorm si locul in care muncesc…..un sant atat de adanc incat dupa o vreme orice incercare de iesire din el devine sortita esecului. Nu fa si tu asta.
Ce ar fi de facut? Nu uita titlul acestui articol, porneste cu finalul in minte. Adauga o miza sau mai multe, vietii tale. Daca totusi trebuie sa te angajezi si sa muncesti pentru realizarea viselor altor persoane, ok, fa-o, dar fa-o planificat. Cu alte cuvinte stabileste-ti un termen sau un obiectiv de realizat prin acel serviciu, apoi da tot ce ai mai bun la locul tau de munca, astfel incat sa iti realizezi cat mai repede ceea ce ti-ai propus, apoi paraseste acel serviciu si incepe sa traiesti. Spun asta deoarece majoritatea oamenilor nu se angajeaza undeva, avand si un scop in minte. Ei se gandesc doar la cum sa-si plateasca facturile in luna urmatoare. Apoi va urma o alta luna…apoi o alta luna…si pe furis intreaga viata. Ce trist!
Tu nu trebuie sa uiti cine esti cu adevarat, asta presupunand ca stii deja. Esti o fiinta vie care isi cauta implinirea pe acest pamant. Problemele apar in momentul in care ne indragostim si credem intr-o imagine pe care ne-am creeat-o vis-a vis de persoana noastra, imagine care de cele mai multe ori nu are nici o legatura cu originalul. In aceasta imagine tu te inchipui ca iti sta bine, sau chiar iti doresti, sa fi inginer, politician, om de afaceri, fotbalist…insa dupa un anumit numar de ani incepi sa te intrebi, de ce nu esti fericit in sufletul tau.
Raspunsul ti-l dau chiar eu, acum, esti nefericit deoarece implinirea nu a fost una dintre mizele vietii tale. Umbra de care te indragostesti si in care crezi, inchipuindu-ti ca esti chiar tu, nu poate cunoaste nici un fel de implinire. Implinirea ta ca om, nu are nici o legatura cu mersul la un serviciu anost o viata intreaga, la a da ordine sau chiar striga la subalterni, deoarece si la tine striga altii, la a scrie rapoarte la serviciu, la a aseza salam si cascaval pe rafturile unui supermaket, la a stresa oamenii incercand sa le vinzi o asigurare sau un sapun, …..etc.
Sa nu ma intelegeti gresit, toate aceste meserii sunt nobile asemeni celor care le-au inventat, insa ele devin o tragedie cand sunt transformate in principalul obiectiv al vietii unui om. Tu nu trebuie sa uiti niciodata care este scopul sau misiunea ta aici, iar restul, indiferent ca sunt slujbe, afaceri, scoli…sa fie doar etape bine stabilite in calea ta catre implinire.
                                                                                                                              Articol scris de ,  Mihai Petre

23 august 2010

Amintiri de sarbatoare - 23 August

     Multa lume este in concediu, stadionul "Lia Manoliu" este demolat si se chinuie sa renasca, soseaua Aviatorilor e pustie in weekend, iar steagurile tricolore atarna doar pe sediile institutiilor.
    Ce legatura au toate acestea? Chiar data cu care am inceput. O sarbatoare comunista care celebra un gest regal, de la momentul zero si pana astazi, vazuta in diverse ipostaze.
    In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, Romania a fost condusa, pana in 1944, de Maresalul Ion Antonescu, iar in 1944-1945, de comunistii sprijiniti de sovietici. Liderul constitutional ramanea Regele Mihai I. Tanarul monarh l-a arestat pe Maresal pe 23 August 1944, gestul sau schimband tabara pentru Romania si cursul istoriei noastre.
    A fost "intoarcerea armelor". In Bucurestii eliberati de Armata Romana, trupele "eliberatoare" sovietice au intrat triumfal pe Soseaua Colentina (redenumita apoi Soseaua Armatei Sovietice/Rosii). Coborand bulevardul Brancoveanu (Bratianu de azi) pana la Piata Unirii, rusii erau intampinati cu urale, sau cel putin asa relateaza presa vremii.
    23 August s-a impamantenit ca sarbatoare dupa instalarea guvernului Groza, in 1945. Scanteia, organul de presa al PCR, scria in 1947 un elogiu adresat tovarasului Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dedesubt, se relata cu vie emotie despre 23 August.
      Era ultimul an de monarhie pentru Romania. Noua Republica Populara si-a gasit un lider in Gheorghiu-Dej, fost Ministru al Comunicatiilor, fost puscarias, fost agitator.
    In 1948, in SUA, intr-o conferinta de presa, Regele alungat al Romaniei denunta abdicarea fortata, alaturi de Regina-Mama Elena.
  
    Pe Soseaua Aviatorilor se desfasura parada. La Tribuna Oficiala, tov. Gheorghiu-Dej saluta multimea iubitoare. Oamenii noi, muncitori, cantau "Puternica, libera / Pe soarta stapina, / Traiasca Republica Populara Romina!" - imnul national.
    Taranci cu roade de pe plaiurile republicane si portrete cu Marx-Engels-Lenin, noile pasiuni ale poporului roman umpleau bulevardul.
    Urma tehnica militara - un punct crucial al paradei, menit sa-i impresioneze pe oaspetii straini. Detasamentele cu ostasi ai RPR - mandria neamului, parintii unora din liderii actuali.
    Portrete transparente cu conducerea (inca) colectiva de Partid. In centru, rasare timid Ceausescu.


    De la Piata Victoriei la Piata Aviatorilor (fosta Piata Stalin), parada se desfasura perfect. Manifestatii sincere de bucurie, cu sloganuri proletare.

    Din 1965, Romania, acum Republica Socialista, a intrat pe mana unui ucenic de cizmar, fugit de acasa din sat. Ceausescu Nicolae promitea mult. Deja in 1967, 23 August, pe langa faptul ca atribuia integral comunistilor evenimentele, era denumita "Eliberarea de sub Jugul Fascist". Care jug? Care fascism in Romania? Cultul personalitatii isi arata puterea inca din 1977, mai ales dupa devastatorul cutremur. Tot Piata Aviatorilor era centrul paradei de 23 August, devenita sarbatoarea "Insurectiei Armate Antifasciste" .              
    Ceausescu era acum figura proeminenta a evenimentelor. Soseaua Aviatorilor - o amintire de 23 August.

     In anii '80, festivitatile, mult mai grandioase, nu mai puteau fi tinute pe o Sosea simpla si s-au mutat la Stadionul 23 August (Lia Manoliu), pentru spectacole fantastice de coregrafie cu trupuri umane. Ultimul 23 August, in 1989, a fost unul "experimental".


    Parada s-a mutat pe strada Stirbei-Voda, sistematizata intre intersectia cu strada Berzei si Podul Eroilor. Lumea defila prin fata constructiei faraonice Casa Radio, a carei fatada fusese "finisata" de forma, special pentru Ceausesti. Se sarbatorea Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista, de la 23 August 1944.
    Atunci, in anii '40, lumea iesise in strada sa ceara moartea Dictatorului Antonescu si sa denunte imperialismul occidental care impinsese Romania in criminalul razboi antisovietic. Desigur, adevarul ramanea inchis in biroul Regelui de la Palatul Regal din Bucuresti, unde cateva persoane actionasera pentru intoarcerea armelor.
    Sarbatoarea de la 23 August, artificiala prin natura ei istorica, umflata de la an la an de regimul comunist, este astazi uitata. Generatiile de dupa 1990 habar nu au de revolutie, insurectie, sau ce o fi fost. Nu ii intereseaza. Cu toate acestea, exista inca orase din tara care au strazi cu denumirea "23 August 1944", asadar, sarbatoarea continua.  
                                               Petrecere frumoasa!

21 august 2010

Despre succes si calea spre succes (III)

   
           AUTOSUGESTIA,
                        dupa, Anca Brandusa Dimitrievici, Infoenergetician
               "Orice obstacol poarta samanta unui beneficiu mai important decat necazul aparent !"
     Prin viata trebuie sa trecem increzatori, optimisti si cu mult curaj. Toti suntem programati sa reusim, doar ca avem nevoie sa intelegem si sa avem incredere in puterile noastre. Poate la prima vedere nu stim de unde sa ne incarcam cu aceste puteri, numai ca ele sunt in noi si trebuie doar accesate.
     In acelasi mod in care constienta (constientul sau activitatea constienta) normala isi are lacasul in suflet si este activata in corp de creierul mare, tot asa si subconstientul este parte din suflet, fiind situat la nivelul corpului fizic in creierul mic (cerebel), in partea posterioara a capului.
     La orice individ normal, sfera subconstientului este intacta, adica el este capabil in orice moment sa-si foloseasca capacitatile constiente.
     Nu exista putere in univers sau om care sa nu varieze intre polii opusi. De aici putem considera subconstientul ca pe ceva opus constientului, gandirii constiente. Ceea ce apare in constientul nostru ca memorie, intelect, vointa, emotii, este reflectat in subconstient intr-o maniera opusa. Practic, putem compara subconstientul ca adversarul nostru, in el gasindu-se toate impulsurile, dorintele, slabiciunile etc.
     Eliminarea brusca a subconstientului este cheia practica a autosugestiei. Daca eliminam conceptul de spatiu si timp din subconstient, in timp ce-l impregnam cu o dorinta, doar polul pozitiv din subconstient ne va influenta.
     Incepe prin a pune  ce doresti intr-o propozitie simpla si clara, la timpul prezent si imperativ. De exemplu : "Ma simt din ce in ce mai bine in fiecare zi" sau "Nu imi place sa fumez/beau" sau "Sunt sanatos, multumit si fericit". Apoi, chiar inainte de a adormi,  in pat, repeta fraza incet si rar in minte; continua astfel pana cand, in sfarsit, vei adormi cu dorinta inca in minte. Trebuie sa incerci sa-ti transferi dorinta in somn.  Principalul aspect este acela de a-ti imagina dorinta ca si cum s-a realizat deja si a devenit realitate.
     Daca adormi in timp ce rostesti formula, scopul va fi atins. Daca te trezesti noaptea, poti repeta exercitiul, iar succesul vine si mai repede.
     Capacitatea de a folosi principiul autosugestiei va depinde, in enorma masura, de dibacia pe care o vei dovedi in a concentra o anume dorinta pana cand ea devine o obsesie arzatoare.
     Sceptimismul in legatura cu orice idee noua caracterizeaza toate fiintele umane. Multi filozofi au afirmat ca oamenii isi stapanesc propriul destin pamantesc, dar multi dintre ei nu sunt capabili sa inteleaga de ce il stapanesc. Omul isi poate deveni propriul stapan si poate controla mediul inconjurator, caci detine puterea de a-si influenta propriul subconstient.
     Concretizarea transformarii dorintei in succes implica folosirea autosugestiei ca un agent prin care subconstientul poate fi atins si influentat.

20 august 2010

Sa visam si sa actionam !

      Un om intelept traieste actionand, nu gandind sa actioneze, nici gandind la ce va gandi cand va inceta sa actioneze.
      Atunci cand te indrepti catre realizarea unui vis important si muncesti pentru el, chiar daca nu il vei realiza niciodata, cea mai mare recompensa este OMUL CARE DEVII pe tot acest drum. Un vechi proverb spune ca este suficient ca omul sa aiba incredere si sa mearga doar pana unde vede cu ochii sai, caci de acolo va vedea si mai departe, iar increderea sa va spori.

      Poti visa la absolut orice. Realizarile tale de pe urma visurilor pot fi atat materiale cat si spirituale. Acestea din urma de cele mai multe ori sunt desconsiderate. Datorita societatii de consum in care am ajuns sa traim, materialul primeaza in fata spiriualului. Hrana spirituala a devenit doar subiect de discutii la o ceasca de cafea, sau nici macar atat. Hrana spirituala nu inseamna neaparat mersul la o biserica, desi si acesta este un lucru bun.
     Hrana spirituala are legatura cu sufletul tau, sunt acele lucruri care atunci cand au loc, te bucuri sufleteste, nu te mandresti cu ele, cum ar fi o masina sau o poseta. Daca nu intelegi ce spun, doar citeste, sufletul tau sigur ma intelege.
     Poti privi un apus sau rasarit de soare, poti vizita locurile sacre ale civilizatiei noastre, poti face o surpriza cuiva care se credea uitat…cat si multe altele. Sunt fericiti cei care au si astfel de visuri. Se spune ca deosebirea dintre un spiritualist si un materialist este ca spiritualistul isi poarta casa si realizarile peste tot cu el, chiar si in lumea de dincolo, deoarece toate aceste „bogatii” se afla in interiorul lui. Nu am spus toate aceste lucruri in detrimentul materialului si el are importanta lui, insa”globalizarea” la care suntem supusi ucide tot mai multe spirite pe zi ce trece.
     Un alt motiv pentru care cineva nu face pasul de la vis la realizare, este teama de esec, sau de a parea ridicol in ochii”cunoscatorilor” care il inconjoara. Of, si este plina lumea de astfel de distrugatori de visuri. De aceea iti recomand sa nu te destainui decat in fata oamenilor care stii ca te sustin si te imping inainte. Evita pe cat posibil carcotasii si „realistii” care iti spun ca nu tot ce zboara se mananca si ca ar fi bine sa revii cu picioarele pe pamant.
Cineva spunea ca " Universul gandeste prin tine"  . Universul insa nu face lucrurile pe jumatate, cu asta ne ocupam noi oamenii. Doar ca, nu vedem maretia si implicatiile visului cu care am fost daruiti. In majoritatea cazurilor cadem in capcana mintii constiente, de a analiza viitorul doar pe baza a ceea ce avem sau stim in acest moment. Acest lucru este o greseala fundamentala, deoarece in univers nimic nu este static. Ce a fost valabil ieri nu mai este valabil astazi, iar ce este valabil astazi nu mai este maine….si tot asa. Trebuie doar sa avem incredere.
     Deci ori de cate ori iti trece ceva prin minte, mediteaza putin asupra acelui lucru, indiferent cat de nebunesc sau irealizabil iti pare la momentul respectiv. In aceasta lume nimic nu se intampla pur si simplu, totul urmeaza un plan. Orice lucru la care poti visa, incepe-l. Universul te va sustine prin mijloace nebanuite.

18 august 2010

Despre succes si calea spre succes (II)

               
                      "Succesul este utilizarea la maximum a capacitatilor pe care le posezi! " Hillary Clinton
   
      Urmatorul pas identificat in calea catre succes este si ramane indubitabil CREDINTA !
      Credinta, chimistul sef al mintii are capacitatea de a imbina in stransa armonie emotiile credintei, dragostei si sexului transformand gandul in echivalentul sau spiritual. Gandurile impletite cu emotii constituie o forta "magnetica", ce atrage alte ganduri asemanatoare sau inrudite.
     Spiritul uman atrage in mod constant vibratii care intra in armonie cu ceea ce ii domina mintea.
     Orice idee, plan sau scop pot fi sadite in spirit prin repetitia gandului. Iata de ce scopul sau dorinta esentiala trebuie scrisa, memorata si repetata cu voce tare, zi de zi, pana ce aceste vibratii de sunet ajung in subconstient. Dintre toate slabiciunile pe care le poseda spiritul uman, cea mai mare este lipsa de incredere in sine.
     Hill ne prezinta 5 Pasi Catre Castigarea Increderii de Sine :
1. Stiu ca am capacitatea de a-mi implini scopul , deci imi impun a actiona perseverent si continuu spre a-l realiza si promit acum si aici sa implinesc acest scop;
2. Sunt constient ca dorinta care imi domina mintea va sfarsi prin a se transforma in in realitate palpabila, iar in acest scop imi voi concentra , vreme de 30 de minute in fiecare zi gandurile asupra felului de om care vreau sa ajung, conturandu-mi in minte o imagine clara;
3. Stiu ca prin autosugestie orice dorinta pe care o pastrez mereu in minte va cauta sa-si gaseasca expresia in mijloace practice de obtine obiectul aspiratiilor mele;
4. Am eleborat o descriere clara, in scris, a scopului meu principal in viata si nu voi renunta niciodata pana nu voi fi dobandit suficienta incredere pentru a-l obtine;
5. Inteleg perfect ca nici o avere sau pozitie sociala nu poate dura vreme indelungata daca nu este cladita pe o temelie de adevar si dreptate, deci nu voi face nici un lucru din care sa nu profite toti cei implicati. Voi elimina ura, invidia, gelozia, egoismul si cinismul, invatand sa iubesc oamenii si facandu-i pe altii sa creada in mine pentru ca eu voi crede in ei si in mine insumi.
     Atat saracia cat si bogatia sunt tot zamisliri ale credintei !
                                                                 ( va urma )

16 august 2010

Despre succes si calea spre succes (I)

  
Am citit de curand  cartea lui Napoleon Hill "De la idee la bani" si asta dupa ce am vizionat si filmul "Secretul - Legea atractiei" unde am gasit unele lucruri care TREBUIE transmise cat mai MULTOR OAMENI prin orice metoda de comunicare !
   TOATA lumea are ACCES DIRECT la SURSA GRATUITA care este UNIVERSUL !
   Totul e sa CREADA CU ADEVARAT IN CEEA CE DORESC  SI ASTFEL POT  OBTINE CEEA CE-SI DORESC!!!
   Voi incerca si eu sa transmit cateva din ideile cartii scrise la inceput de secol (in 1937), carte din care veti afla SECRETUL OBTINERII BANILOR care a adus averi uriase unor oameni extrem de bogati ca : Henry Ford, Theodore Roosevelt, William Wrigley Jr., Donald Trump, Bill Gates, Waren Buffet si foarte multi altii....
   Prima sugestie ce va poate da un indiciu prin care sa recunoaste-ti SECRETUL este : orice implinire, orice avere acumulata isi are originea intr-o idee.
   Primul pas universal valabil in cautarea succesului este DORINTA !!!
   Napoleon Hill afirma ca " visele se indeplinesc atunci cand dorinta le transforma in actiune concreta. Cereti vietii daruri importante si o veti incuraja sa vi le ofere ! "
   Astfel autorul identifica Cinci Pasi Care Transforma Dorintele in Aur :
1. Stabiliti-va in minte suma exacta de bani pe care o doriti !
2. Hotarati-va exact ce dori-ti sa dati in schimb pentru banii pe care ii doriti !
3. Stabiliti-va un termen limita pana cand vreti sa obtineti suma respectiva !
4.Conturati-va un plan concret si hotarat pentru a va indeplini dorinta si incepe-ti imediat sa puneti in practica acest plan !
5.Cititi-va angajamentul scris cu voce tare de doua ori pe zi dimineata si seara si imaginati-va, simtiti si credeti ca dorinta vi s-a implinit!
   Mintea nu cunoaste alte frontiere decat cele pe care le stabilim noi insine.


                                                                  (va urma)

13 august 2010

Caldura mare

   Indicele T/U este peste 85%, termometrele trebuiesc reinventate , la aceasta ora (22,15) arata peste 39%. Si asta afara!
   In carapacea lui fiecare reprezentant al speciei vii cauta un pic de racoare si de ...apa. Pentru rehidratare!
   Pamantul arde, aerul arde, apa clocoteste si ea...dar...totusi APA ramane ultimul element la indemana pentru revigorare. Ce ne-am face daca Dumnezeu ne pedepseste si ne lasa fara apa?
   Oare gainile care se tavaleau pe uscat prin Humulestii lu' Nica a Petrii auzisera si ele de CODUL PORTOCALIU de canicula ???