30 aprilie 2025

Ce face din CONCLAVE un film memorabil si controversat? Gânduri după film


Ce se întâmplă când Duhul Sfânt încalcă regulile?

OMG și ce film!!!
Tocmai am terminat de urmărit „Conclav”, un film de care auzisem ceva, dar nu într-atât încât să îmi trezească interesul. Până ieri, când un prieten m-a întrebat unde poate fi vizionat online?...

După un scurt research, am reușit să aflu că filmul 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐥𝐚𝐯𝐞(2024), regizat de Edward Berger și cu Ralph Fiennes în rolul principal, nu este încă pe Netflix sau HBO Max, dar, este disponibil pentru streaming în România DOAR pe 𝐀𝐦𝐚𝐳𝐨𝐧 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐞 𝐕𝐢𝐝𝐞𝐨.
 
Mi-am făcut și eu cont și, de curiozitate astăzi l-am văzut!... Ce să zi?... Că ești sau nu catolic, dar crezi în ceva TREBUIE SĂ ÎL VEZI!

Revelația răsturnării de situație chiar aproape de final m-a lăsat cu gura căscată!

Pe scurt... 

Despre filmul „Conclav” (2024) 

„Conclav” este un thriller dramatic lansat în 2024, regizat de Edward Berger, cunoscut pentru „All Quiet on the Western Front”. Filmul este o coproducție americano-britanică și ecranizează romanul cu același nume scris de Robert Harris, bestseller internațional. Scenariul a fost adaptat de Peter Straughan. 

„Conclave” – o poveste tensionată despre credință, putere și secrete la cel mai înalt nivel al Bisericii

Filmul Conclave, regizat de Edward Berger și bazat pe romanul omonim al lui Robert Harris, te atrage într-un univers puțin explorat: culisele votului care decide următorul Papă. Încă de la început, simți că ești introdus într-o lume închisă, rigidă, guvernată de reguli străvechi și de o dinamică a puterii care rivalizează cu cele mai tensionate thrillere politice.

Atmosfera e extrem de bine redată – de la arhitectura solemnă a Vaticanului până la camerele austere în care cardinalii sunt izolați în timpul conclavului. Tăcerea, rugăciunea și ritualurile religioase creează o tensiune palpabilă, dar ce face filmul cu adevărat captivant este că, dincolo de sacralitate, apar ambițiile, fricile și jocurile de culise ale unor oameni cu slăbiciuni omenești.

Personajul central, cardinalul Lomeli (jucat remarcabil de Ralph Fiennes), este omul pus în fața unei sarcini aproape imposibile: să organizeze un conclav curat și transparent, în timp ce din ce în ce mai multe informații și secrete zguduie liniștea aparentă a alegerii. Lomeli este credincios, dar bântuit de îndoieli. Idealist, dar suficient de lucid ca să vadă realitatea din spatele zâmbetelor și crucilor purtate cu mândrie. Prin ochii lui, vedem tensiunile interne ale Bisericii și cât de greu este, chiar și pentru cei „aleși”, să rămână integri într-un joc de putere.

Intriga se dezvoltă în ritm lent, dar intens. Nu e un thriller clasic cu urmăriri sau explozii, ci o dramă psihologică subtilă, construită pe suspans, revelații și decizii morale. Este un film care te ține atent prin dialog, gesturi, priviri – iar pe măsură ce adevărurile ies la iveală, realizezi că alegerea noului Papă e mai mult decât o decizie religioasă – e un test al umanității în fața adevărului.

Temele centrale – credința, vinovăția, loialitatea, dar și puterea și corupția – sunt explorate cu finețe. Te face să reflectezi: ce înseamnă cu adevărat sfințenia într-o lume în care nimeni nu e lipsit de păcate? Poate un om cu trecut complicat să devină simbolul credinței pure?


Verdictul meu ca „privitor”:
Conclave este un film profund, sobru și provocator. Nu e pentru oricine – cere atenție, răbdare și o anumită curiozitate față de lumea Bisericii și a dilemelor morale. Dar dacă îți plac poveștile care se joacă cu puterea interioară a personajelor și cu întrebări incomode, vei fi recompensat din plin.

Finalul filmului (și al cărții) Conclave

Pe tot parcursul conclavului, cardinalul Lomeli încearcă să mențină ordinea și corectitudinea votului pentru alegerea noului Papă. În același timp, descoperă treptat secrete tulburătoare lăsate în urmă de Papa decedat, printre care o scrisoare misterioasă care sugerează existența unui alt cardinal, necunoscut de restul participanților: cardinalul Vincent Benítez.

Benítez apare spre mijlocul conclavului, venit dintr-o misiune secretă din Orientul Mijlociu. Este un om smerit, carismatic și profund respectat. Pe măsură ce Lomeli îl cunoaște mai bine, realizează că Benítez ar putea fi singurul candidat cu adevărat vrednic — neimplicat în jocuri de putere, fără ambiții, dar cu o spiritualitate autentică.

Șocul final apare când Lomeli descoperă adevărul: Benítez este de fapt... femeie!
Mai exact, o femeie care a fost crescută și educată în Biserică sub protecția și complicitatea Papei anterior, pentru că acesta credea că spiritul ei este divin și demn de cea mai înaltă slujire, indiferent de gen.

Lomeli este pus în fața unei alegeri imposibile:
Să dezvăluie adevărul și să anuleze alegerile – distrugând conclavul, reputația Bisericii și poate chiar credința milioanelor de oameni – sau să accepte că Duhul Sfânt a lucrat într-un mod neașteptat și să îngăduie ca femeia-Benítez să devină Papă.

Iar el alege tăcerea.
Ultima scenă sugerează că Benítez este alesă Papă, sub numele Papa Ioana I – o referință subtilă la legenda medievală despre „Papa Ioana”, o femeie care ar fi ajuns pe tronul papal deghizată în bărbat. Numai că de data asta, alegerea e conștientă, deliberată, acceptată de cei care au aflat, în numele credinței.


CONCLUZIE:
Finalul e puternic, provocator și profund simbolic. Nu doar pentru că sparge una dintre cele mai vechi reguli ale Bisericii, ci pentru că pune întrebarea: Dacă Duhul Sfânt alege, poate fi contestată alegerea doar pentru că nu se conformează tradiției umane?

E un final care stârnește conversații și controverse — și exact asta îl face memorabil.


___________________________________

Distribuție

  • Ralph Fiennes – Cardinalul Lawrence (rol principal)
  • Stanley Tucci – Cardinalul Bellini
  • John Lithgow – Cardinalul Tremblay
  • Isabella Rossellini – Sora Agnes
  • Sergio Castellitto – Cardinalul Tedesco
  • Carlos Diehz – Cardinalul Benitez

Isabella Rossellini interpretează singurul personaj feminin major, o călugăriță care, deși aparent invizibilă, are un rol cheie în desfășurarea intrigii și aduce o perspectivă emoționantă asupra stării Bisericii.

Stil și recepție

Filmul este apreciat pentru atmosfera tensionată, dialogurile puternice și decorurile spectaculoase care redau monumentalitatea Vaticanului. Criticii l-au descris drept „un film de neratat”, cu răsturnări de situație neașteptate și o reflecție profundă asupra relației dintre credință, politică și moralitate.

Regizorul Edward Berger a pus accent pe autenticitate, iar Ralph Fiennes s-a remarcat prin dedicarea de a învăța italiana și latina pentru rol. Filmul a fost nominalizat și premiat la mai multe festivaluri și a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat în 2025.

P.S. Recomand acest film oricui e pasionat de teme ca: leadership, dileme morale, autoritate, dar și de storytelling inteligent. Pentru mine, Conclave nu e doar despre Biserică. E despre ce alegem să păstrăm și ce avem curajul să schimbăm. Inclusiv în propriile noastre conclavuri interioare.

L-ai văzut? Sunt curios ce-ai simțit în ultimele 10 minute...


18 aprilie 2025

DOR DE... POVESTEA IEPURAȘULUI DE PAȘTE



Când spui „Paște”, te gândești la ouă roșii, cozonac… și inevitabil, la Iepurașul de Paște. Dar de unde vine acest personaj simpatic? Cum a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare religioasă profundă? Și de ce este astăzi o adevărată „vedetă” în campaniile de marketing?

Hai să descoperim povestea reală – între mit, istorie și marketing.


1. Iepurele, simbol antic al vieții și fertilității

Cu mult înainte de creștinism, iepurele era considerat un simbol al fertilității, al primăverii și al reînnoirii vieții. Motivul? Capacitatea sa de reproducere rapidă și stilul de viață nocturn – asociat cu luna și ciclurile naturii.



2. Zeița Eostre și legenda ouălor magice

Una dintre cele mai răspândite legende îl leagă pe iepure de zeița Eostre (sau Ostara), din mitologia anglo-saxonă. Se spune că zeița primăverii a salvat o pasăre rănită, transformând-o într-un iepure care continua totuși să facă ouă. Pentru a-i arăta recunoștință, iepurele i-a oferit ouă colorate în fiecare primăvară.

Această legendă explică și de ce ouăle și iepurașul sunt strâns legate în tradițiile pascale occidentale, chiar dacă nu au origine creștină.



3. Iepurașul de Paște apare în Germania (sec. XVII)

Tradiția iepurașului care aduce ouă a fost documentată prima oară în Germania, în secolul al XVII-lea. Copiii lăsau pălării sau cuiburi de paie în grădină, iar „Osterhase” le aducea ouă vopsite sau dulciuri dacă fuseseră cuminți.

Această tradiție s-a răspândit rapid în zonele germanofone și apoi, prin imigrarea germanilor, a ajuns în America în secolul XVIII.



4. America și transformarea iepurașului într-un simbol comercial

În SUA, iepurașul a fost adoptat rapid și transformat într-un personaj asociat bucuriei copilăriei, iar în secolul XX a fost „îmbrățișat” de marile branduri. A apărut în cărți, reviste, spoturi TV și mai ales în publicitate.

Au urmat:

  • Ouă de ciocolată

  • Coșuri personalizate

  • Mascote și reclame animate

  • Campanii sezoniere cu reduceri și cadouri



5. De la simbol mitologic la unealtă de marketing

Astăzi, iepurașul de Paște este:

  • Un simbol universal al sărbătorii primăverii

  • Un declanșator emoțional puternic, folosit pentru a atrage copii, părinți și consumatori în general

  • Un exemplu clasic de storytelling de brand: branduri precum Lindt, Kinder, Milka sau Cadbury îl folosesc pentru a crea emoție, loialitate și... vânzări.

În esență, Iepurașul a fost transformat într-un arhetip de marketing sezonier: simpatic, recognoscibil, versatil și mereu „vânzabil”.



6. Ce putem învăța din povestea Iepurașului?

Pentru antreprenori și marketeri, Iepurașul este un caz de studiu despre cum simbolurile pot fi reinterpretate și repoziționate:

  • A pornit ca simbol păgân al fertilității

  • A fost integrat într-o sărbătoare religioasă

  • A devenit mascota unei campanii globale de marketing

Este o lecție despre puterea emoției, a simbolismului și a adaptării culturale.




Surse utile:

  1. History.com – The Easter Bunny: A Fable Brought to America by German Immigrants

  2. Encyclopaedia Britannica – Easter Bunny

  3. Time Magazine – The Origins of the Easter Bunny

  4. Beda Venerabilul – „De temporum ratione” (sec. VIII) – prima mențiune a zeiței Eostre


16 decembrie 2024

Mi-e dor... de trosnetul din sobă

mi-e dor de-acasa


Mi-e dor de trosnetul din sobă, de aburi calzi de cozonac,
De mere coapte-n scorţişoară, de banca brună din cerdac,
Mi-e dor de albul pân' la hornuri, de seara albastră din cătun,
De caramelele cu lapte, de mămăliga din ceaun.

Mi-e dor de serile de iarnă când ascultam, atent, poveşti,
De zilele fără de grijă, de bruma albă din fereşti,
Mi-e dor de scârţâitul porţii, de îngereştile ninsori,
De lampa galbenă din geam ce pâlpâia până în zori.

Mi-e dor de puloverul de lână, de căciuliţa cu urechi,
De torsul mâţei lângă plită, de corzile chitarei vechi,
Mi-e dor de-aroma de gutuie, de ceaiul cald de muşeţel,
De uliţa copilăriei, de clinchetul de clopoţel.

Mi-e dor de laptele cu miere, de gustul fin de caşcaval,
De bolta casei încărcată de candelabre de cristal,
Mi-e dor de cocoloş cu brânză, de şunca proaspăt afumată,
De ciocolatele cu rom, de turta dulce asortată.

Mi-e dor de sania din scânduri ce mă plimba printre troieni,
De tinda casei-mbătrânită, de coşuri pline de coceni,
Mi-e dor de-acele clipe-n care mâncam un altfel de dejun,
De pâinea unsă cu untură, de pâinea unsă cu magiun.

Mi-e dor de zgomotul de lanţuri ce câinii-n curte îl făceau,
De fumul gros, de bradul verde, de fulgii magici ce cădeau,
Mi-e dor de glasul de copii ce colindau din casă-n casă,
De anii-aceia-n care viaţa ne aduna pe toţi la masă.


Sibiana Mirela Antoche
STROPI DE ROUĂ, 2017, Editura Lucas


N.A.
Mi-e dor… de stele ce s-au stins,
De oameni dragi de mult apuși…
Mi-e dor de bunătate, de bunici…
Mi-e dor de inocența celor mici…
Mi-e dor…