În fața cancerului, lumea bolnavului se prăbușește de obicei și trage după ea speranțele și planurile sale de viitor. Pentru Terry Fox însă, cancerul a fost începutul unei vieți noi, pe care le-a oferit-o și altora.
Copilăria lui Terry, la începutul anilor ’60, în micuțul oraș canadian Winnipeg, s-a învârtit în jurul pasiunii sale de a juca baschet, pentru care nu avea însă nicio abilitate. Familia lui a putut să vadă încă de pe atunci în el o determinare uimitoare, care l-a dus de la stadiul de jucător prin
mila altora la cel de căpitan al echipei, în liceu și în facultate.
mila altora la cel de căpitan al echipei, în liceu și în facultate.
Viața lui Terry a decurs la fel ca a oricărui adolescent, până la 19 ani, când o durere în genunchiul drept l-a forțat să meargă la doctor. Diagnosticul l-a bulversat complet: avea osteosarcomă, un cancer al oaselor care îi dădea doar 50% șanse de supraviețuire. Iar în cazul lui, cancerul se răspândea cu repeziciune, așa că medicii au programat după doar patru zile o operație de amputare a piciorului drept.
Cu o seară înainte de operație, cu inima strânsă, într-un salon plin cu bolnavi pentru care dizabilitatea devenise o realitate amară, un pacient i-a oferit o revistă. A citit acolo povestea maratonistului Dick Traume, primul om cu dizabilități care alergase la un maraton. Chiar înainte de a-și pierde piciorul, încurajat de povestea lui Dick, Terry și-a propus să traverseze Canada alergând. Șaisprezece luni chinuitoare de chimioterapie, după operație, l-au familiarizat cu viața cruntă a bolnavilor de cancer. A fost înconjurat de fețe triste, de suferință, disperare și moarte. Tot în spital a aflat cât de mult ajută cercetarea medicală în cazul cancerului și cât de puțini bani erau donați pentru asta. Ideea maratonului se contura din ce în ce mai mult: avea să alerge pentru bani.
În anul 1980, când Terry și-a început Maratonul Speranței, puțini știau de visul lui de a strânge 24 de milioane de dolari, câte un dolar de la fiecare canadian. Primele zile de alergat au fost un chin pentru el: ploaie, frig, dureri musculare și oameni indiferenți. Nimic nu l-a oprit însă pe Terry, iar curajul și sacrificiul lui au început treptat să inspire oameni. Într-un mic orășel s-au strâns 10.000 de dolari, iar un om de afaceri căruia îi murise fiul de cancer a strâns și el un milion de dolari.
Posturile de televiziune au început să vuiască despre băiatul cu un picior amputat care aleargă 42 de kilometri pe zi, iar donațiile au început să vină din toate părțile. Curând însă, cancerul l-a ajuns din urmă pe Terry. După 143 de zile și 5.373 de kilometri, cancerul s-a răspândit la plămâni și l-a oprit din alergat. Strânsese 1,7 milioane de dolari.
Exemplul lui a declanșat însă un val de generozitate de neoprit. Zece luni mai târziu, de pe patul spitalului, Terry a apucat să-și vadă împlinită o parte din vis: donațiile depășiseră 24 de milioane de dolari. Deși miracolul vindecării sale nu avea să mai vină, era fericit că le deschisese altora drumul spre vindecare.
În ziua înmormântării lui, în Canada au fost coborâte toate steagurile, onoare acordată doar conducătorilor de stat. Iar influența lui Terry nu a încetat la moartea lui. Maratonul Speranței are loc în fiecare an, în peste 60 de țări, iar sumele strânse sunt impresionante. Într-o singură zi, în 1999, s-au strâns 15 milioane de dolari.
„Nu sunt un visător și știu că nu voi găsi un răspuns definitiv sau leacul pentru cancer. Dar cred în minuni. Trebuie să cred“, le mărturisea Terry celor care se întrebau de unde avea atâta putere. Iar credința lui și-a găsit ecoul într-o lume care avea nevoie să creadă.
„Sunt sigur că am fi găsit leacul pentru cancer de acum 20 de ani, dacă ne-am fi dat toată silinţa”, aşa declara Terry Fox. Poate dacă ar exista mai mulţi Terry Fox, s-ar găsi şi leacul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu