8 aprilie 2021

Respirăm împreună! Chiar și în pandemie...

 



O inițiativă de toată lauda - Proiectul Respirăm împreună, în care mari interpreți de operă se implică în recuperarea persoanelor care au avut COVID-19

În cadrul acestui program, care se va desfăşura exclusiv online, în perioada 3 – 18 aprilie 2021, mari cântăreți de operă și profesori de canto români răspândiţi în întreaga Europa vor face, împreună cu pacienții care au fost infectați cu SARS CoV-2, exerciţii de reantrenare a respiraţiei, specifice tehnicii de canto.

Leontina Văduva (Paris/ Lausanne), dr. Ruxandra Donose (Viena), prof. univ. dr. Marius Vlad Budoiu (Cluj-Napoca), Cellia Costea (Atena), dr. Aura Twarowska şi dr. Daniel Zah (Timişoara), drd. Teodora Gheorghiu (Lausanne), Laura Tătulescu (Munchen), conf. univ. dr. Mariana Colpoş, dr. Veronica Anuşca, Silvia Micu, dr. Cleopatra David, Valentin Vasiliu (Bucureşti) îi vor învăța pe oameni să respire corect.

Aceste exerciţii nu înlocuiesc programele şi tratamentele de recuperare specializate, dar reprezintă un real sprijin pentru cei care au trecut prin coșmaru COVID-19. Mentorii nu sunt terapeuți, sunt profesioniști care datorită meseriei pe care o practică dețin cunoștințe legate de tehnicile de respirație. În plus, atunci când Leontina Văduva, de exemplu, vine către tine și îți întinde o mână arătând că îi pasă, moralul îți crește, iar organismul va lupta mult mai bine cu efectele bolii.

Starea de bine este extrem de importantă pentru orice om aflat în suferință, de aceea este bine ca, în aceste vremuri, să fim uniți, plini de compasiune și să lăsăm deoparte tot ce este rău. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă faptul că o gândire pozitivă, o vorbă bună, un sfat pot face minuni.

Unii dintre mentorii programului au trecut ei înşişi prin experienţa COVID şi le vor împărtăşi participanţilor modul în care au gestionat problema respiratorie şi cum şi-au redobândit întreaga capacitate pulmonară. Vor fi prezentate atât activităţi special concepute pentru a îmbunătăţi controlul respiraţiei, instrumente pentru autocontrolul respiraţiei şi al anxietăţii, cât şi exerciţii din practica zilnică a cântăreţilor.

Programul este oferit gratuit şi NU necesită experienţă sau interes pentru canto.

„Respirăm împreună” va cuprinde exemple de exerciţii uşoare de respiraţie, recitarea unor versuri, abordarea unor fraze melodice simple, dialoguri cu cântăreţi de operă care s-au recuperat complet după COVID-19, întâlniri cu medici, profesori, terapeuţi, psihologi etc.

Cu toate că programul este gândit ca un sprijin în recuperarea respiratorie a celor afectaţi de COVID, participarea este deschisă tuturor celor preocupaţi de întreţinerea şi îmbunătăţirea funcţiei respiratorii, în această perioadă cu risc maxim de îmbolnăvire.




DE REȚINUT:
Programul nu înlocuieşte terapiile de recuperare respiratorie specializate, nici controlul medical şi nu reprezintă un serviciu medical. Participarea în acest program este auxiliară, în timp ce pacienţii rămân în strânsă legătură şi sub controlul medicului curant.