si te invit să citești un articol nu doar metaforic, ci și practic, despre cele trei etape esentiale ale ”zborului” numit dezvoltare personală scris de Andy Szekely.
***
Stewardesa dă instrucțiunile tipice înainte de decolare. Are o voce monotonă, ca muzica de ambianta intr-un restaurant fastfood.
Te pregatesti sa decolezi. Te simti in siguranta, poate mai ales pentru simplul fapt că ești încă la sol.
Curând roțile avionului se vor desprinde de pe pistă și vei fi… in aer, ….într-o poziție ciudată, înaintând
oblic prin văzduh, iar simțul echilibrului îți va fi dat peste cap.
Noroc cu geamurile mici taiate in fuselaj, care îți arată mereu o realitate periculoasa și una stabilă. Realitatea periculoasă este distanța dintre tine și sol, care crește văzând cu ochii. Cea stabilă este poziția aripilor, care rămâne neschimbată, ca o mărturie neclintită a încrederii pe care o poți avea în tehnologie.
Apoi, … după o vreme, depășești plafonul de nori, iar avionul nu mai brăzdează oblic cerul, ci glisează confortabil prin culoarul de zbor care i-a fost alocat .
Atmosfera în interior se liniștește aproape palpabil, odată cu dispariția semnalului ”legați centurile” și cu apariția caruciorul cu băuturi în capătul culoarului.
Stewardesa care îl împinge este chiar cea care la început de drum ți-a dat instrucțiunile de securitate în caz de urgență…
***
Este ceva fascinant în zborul cu avionul, care merită reamintit. Pe măsură ce câștigi experiență, toate aceste etape ale călătoriei se pierd în neatenție și o stare de confort se instalează la majoritatea pasagerilor (cu foarte puține excepții). Excepțiile sunt de regulă începătorii sau cei care au fobie de zbor.
În viața reală, de la naștere și până la moarte, facem o călătorie metaforică în avionul evoluției personale în aceiași manieră.
Decolăm… unii mai devreme, alții mai tîrziu … către destinațiile noastre și totul pare să fie bine când încă roțile rulează pe pistă.
Apoi, ne luăm zborul oblic și cu motoarele turate la maximum ne grăbim să atingem viteza de croazieră.
Odată ajunși la altitudinea potrivită, lucrurile se simplifică, centurile de siguranță se desfac, iar băuturile preferate se servesc în ordinea importanței, de la business class către economy class…
Pentru mine, această metaforă este foarte vie și descrie corect cele trei praguri ale dezvoltării personale a unui individ:
1. Evadarea din confort
2. Echilibrul personal – profesional
3. Depășirea orgoliului
Evadarea din confort seamănă cu decolarea de pe pistă. Pentru începători, nu e lipsită de anxietate, dar beneficiul străbaterii distanțelor lungi în timp scurt merită efortul și stressul.
Apoi, zborul oblic până la altitudinea de croazieră, cu motoarele turate, este o reprezentare metaforică a ceea ce se întâmplă cu majoritatea oamenilor care se străduiesc din greu să își facă o carieră, dar și o familie, să fie recunoscuți pentru competență, dar și cunoscuți ca umanitate…
După o vreme, majoritatea devenim capabili să ”împăcăm” cele două domenii în manieră mulțumitoare, chiar dacă am parcurs un drum întortocheat. Unii pun accent mai mult pe familie, alții pe carieră, dar nivelul de mulțumire indică o maturizare echilibrată pentru majoritatea oamenilor.
E ca și când de-a lungul dezvoltării tale ai tura mai mult un motor, apoi alt motor, în funcție de zonele de turbulență sau indicațiile de zbor, până când găsești direcția potrivită și viteza constantă care să te ducă la destinație cu un consum minim de carburant.
După o vreme însă… apare o nouă provocare…
Oare zbori cu avionul potrivit pentru statutul tău ? Oare ai ales compania aeriană care să îți ofere serviciile pe care le meriți (cele mai bune). Oare poți să obții mai mult de la cei care te servesc… că doar ești client cu multe mile acumulate pe card…
Unii oameni se opresc la acest nivel și se bucură că pot stoarce mai multe privilegii din postura de consumatori la fel cum cofetarul prins fără provizii se străduiește să stoarcă ultima picătură din ultima lămâie.
Există însă și o altă categorie de … pasageri…
Ei pot călători la business class, dar nu o fac întotdeauna…
Ei au cu ce să plăetască servicii de înaltă calitate, dar nu se sfiesc să ia masa cot la cot cu cei săraci…
Ei știu să ceară ceea ce li se cuvine, dar știu cel puțin la fel de bine să ofere și să creeze valoare acolo unde este nevoie de acest lucru…
După părerea mea, acesta este nivelul optim de dezvoltare personală care merită căutat și atins.
Este nivelul la care se siteuează majoritatea liderilor și antreprenorilor de succes, pentru că de la acest nivel ei pot identifica problemele oamenilor și le pot întâmpina cu servicii care reprezintă de fapt rezolvări ale acelor probleme.
La acest nivel se află oamenii care pot să meargă la hotel de 5 stele, dar preferă uneori 4 sau chiar 3 stele, ca să rămână în contact cu lumea reală.
La acest nivel se află oamenii care își permit Rolls Royce, dar nu și-l cumpără pentru că nu au nevoie de el, deoarece au descoperit că mersul pe jos le întreține sănătatea sau au considerat că o limuzină de lux cu aproape aceleași caracteristici poate costa de 10 ori mai puțin…
…și nu în ultimul rând… la acest nivel se află oamenii care deși au ajuns sus (sau tocmai de aia) nu uită să dea bună ziua pe stradă celor care (încă) n-au atins acel statut…
Și uite-așa… cu astfel de comportamente, oamenii din etapa a treia a călătoriei de dezvoltare personală descoperă depășindu-și orgoliile , că deși in avion există Business Class și economy class, la aterizare acest lucru contează foarte puțin…
Inspiratie !
Foto: http://blog.razvan-voiculescu.ro/portret/alexandra-petrica-decolare-din-studioul-meu/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu