Cine conduce lumea? 10 Strategii de Manipulare a Oamenilor explicate de Noam Chomsky

Fără doar și poate, Noam Chomsky, unul dintre cei mai proeminenți intelectuali și analist politico-economic în viață astăzi. 

Cunoscut și recunoscut în întreaga lume pentru predicțiile sale venite dintr-o minuțioasă analiză a situației internaționale actuale, Noam Chomsky a întocmit o listă cu cele 10 strategii de manipulare a oamenilor cu ajutorul mass-media.

Interesant este faptul că deși rezultatul acestei analize a apărut în urmă cu cinci ani și, este în opinia mea valabilă și astăzi, majoritatea oamenilor (onești și fără vreun interes) o ignoră!

Te invit să citești și să reflectezi cu atenție la cele 10 strategii de manipulare a mass-media și, dacă subiectul îți trezește interes, să cauți cartea „Cine conduce lumea” pentru a afla mai multe... 

10 Strategii de Manipulare a Mass Media, de Noam Chomsky

1- Strategia distragerii atenției

Prima strategie primordială a controlului maselor mari de oamenilor îl reprezintă distragerea atenției! 

Obiectivul acestei strategii este acela de a distrage atenția maselor care urmăresc știrile prin presă, radio, tv, de la problemele importante și de la schimbările care urmează să fie decise de elitele politice și economice, prin tehnica „inundării sau potopului de distrageri de atenție continue și informații nesemnificative.

Această strategie de diversiune este, de asemenea, esențială pentru a împiedica publicul să fie interesat de perspective esențiale în știință, economie, psihologie, neurobiologie și cibernetică. Atenția publicului este distrasă de la adevăratele probleme sociale, ținută captivă de probleme care nu contează cu adevărat. 

De ce? Pentru că ține publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără a mai avea timp de gândire și a se întoarce „înapoi la fermă ca celelalte animale”(citat din „Silent weapons for quiet wars” - arme tăcute pentru războaie tăcute”).

2- Strategia de a crea probleme și apoi de a oferi soluții

Această metodă este denumită și „soluția de reacție la o problemă”. 

Cum funcționează? 

Simplu: se creează o problemă, o „situație”, care se așteaptă să provoace un anumit răspuns public, pentru ca acesta să constituie imboldul acțiunii pe care se dorește să fie acceptat. 

De exemplu: 

• să se conteste ceva și să se escaladeze violența în orașe. Sau, 
• să se organizeze atacuri sângeroase cu scopul ca publicul să fie cel care să ceară legi și politici de securitate în detrimentul libertății. Sau,
• să se creeze o criză economică pentru a-i determina pe oameni să accepte erodarea drepturilor sociale și desființarea serviciilor publice ca pe un rău necesar.

3- Strategia mediocrității

Pentru ca oamenii să accepte o măsură inacceptabilă, este suficient să aceasta să fie aplicată treptat, pas-cu-pas, pe parcursul mai multor ani. 

Așa s-au implementat condițiile socio-economice, radical noi (numite neoliberalism), în perioada anilor 80 și 90: 

• stat minim, 
• privatizare, 
• precaritate, 
• șomaj în masă, 
• salarii care nu au un venit decent garantate cinstit, 

deci multe schimbări care ar fi declanșat o revoluție dacă s-ar fi aplicat deodată.

4- Strategia de amânare

Bazată pe o slăbiciune omenească, această strategie este un alt mod de a pune în aplicare o decizie nepopulară și de a o marca ca fiind, „dureroasă și necesară” pentru a obține acceptarea publicului pentru utilizarea viitoare. 

Este mai ușor să accepți o victimă pregătită mai târziu decât una imediată. 

În primul rând, pentru că efortul nu este la fel de mare. Iar în al doilea rând, pentru că publicul, masele, tind întotdeauna să spere naiv că „mâine totul va fi mai bine” și că pierderile necesare ar putea fi evitate. Dă publicului mai mult timp să se adapteze la gândurile schimbării și să se resemneze să accepte asta când va veni momentul.

5- Strategia de a vorbi publicului ca și cum te-ai adresa unor copii

Majoritatea reclamelor vizează discursul de uz public larg, argumente, personaje și un ton deosebit de copilăresc care adesea se învecinează cu slăbiciune ca și când spectatorul ar fi o creatură de câțiva ani sau un savant mental în creștere ar fi. Cu cât încerci mai mult să înșeli spectatorul, cu atât ai tendința de a folosi un ton copilăresc. 

De ce? De ce? 

„Dacă cineva se adresează unei persoane ca și cum ar avea 12 ani sau mai mică, pe baza sugestibilității, va avea, într-o oarecare probabilitate, tendința de a avea un răspuns sau o reacție la fel de puțin critică ca cea a unei persoane de 12 ani sau mai tineri (vezi Arme Silențioase pentru Războaiele Liniștite").

6- Strategia folosirii emoțiilor mult mai mult decât reflexia

Exploatarea emoțiilor este o tehnică clasică de a trage o concluzie în analiza rațională și, în cele din urmă, în sensul critic al individului. Mai mult decât atât, prin folosirea registrului emoțional, poți deschide ușa de acces către inconștient pentru a implanta sau injecta idei, dorințe, frici și frici, constrângeri sau induce comportamente.

7- Strategia ținerii audienței în ignoranță și mediocritate

Probabil că nu există om care să nu fi auzit, cel puțin odată, exprimarea: „Statul te vrea prost.” Ei bine, există o logică și o strategie aici care urmărește să facă din majoritatea oamenilor ce aderă la o cauză, incapabilă să înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlul și sclavia lor.

„Calitatea educației acordate claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă și mediocră, astfel încât distanța ignoranței dintre clasele de jos și clasele superioare să nu poată și să nu fie depășită de clasele de jos."

8- Strategia de încurajare a publicului să se mulțumească cu mediocritatea

Publicul ar trebui să creadă că e la modă să fii prost, vulgar și ignorant...

9- Strategia de consolidare a auto-examinării

Pentru a-l face pe individ să creadă că este singurul vinovat pentru ghinionul său, datorită inteligenței, abilităților sau efortului lor inadecvat. Așadar, în loc să se răscoale împotriva sistemului economic, individul se devalorizează și se învinovățește, ceea ce, la rândul său, creează o datorie auto-indusă.

10- Cunoașterea oamenilor mai bine decât se cunosc pe ei înșiși

În ultimii 50 de ani, progresul rapid în știință a dus la o decalaj tot mai mare între cunoașterea publică și ceea ce elitele conducătoare dețin și folosesc. Datorită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, „sistemul” are o cunoaștere avansată a oamenilor, atât în forma lor fizică, cât și în cea mentală. Sistemul a reușit să cunoască omul normal mai bine decât se cunoaște el însuși. Asta înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul exercită mai mult control și putere asupra individului decât individul asupra lui însuși."