Napoleon Hill - Omul care mi-a schimbat modul de a gandi!

 

În toamna lui 2008, 17 octombrie mai exact, citeam primele rânduri din cartea lui Napoleon Hill, De la Idee la Bani. (Think and Grow Rich, în original). Nu știam atunci că voi ajunge să spun mai târziu că... această carte mi-a schimbat tot cursul vieții prin faptul că mi-a schimbat modul de a gândi!

Am recitit această carte de nenumărate ori iar mai târziu, când au apărut, am devorat toate cărțile pe care le-a scris...

Dar cine este acest autor, Napoleon Hill, de care până atunci nu aflasem niciodată (dar de care auzisem la câteva training-uri)?

Ei bine, NAPOLEON HILL este un scriitor american care s-a născut într-o cabană minusculă, undeva în Virginia. Şi-a început cariera la 13 ani, ca reporter la câteva ziare de provincie. A devenit cel mai important specialist în filozofia succesului şi cel mai cunoscut autor de cărţi în acest domeniu, între care: You Can Work Your Own Miracles, The Master-Key to Riches, Grow Rich through Persuasion etc. 

Cel mai mare succes l-a avut cu Think and Grow Rich (tradusa in română, De la Idee la Bani), devenită, cu cele peste 20 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume, o carte clasică a educaţiei prin autocunoaştere şi acţiune. Fundaţia “Napoleon Hill” continuă cu succes promovarea principiilor întemeietorului ei.


Din păcate, pe Wikipedia, articolul în limba română despre Napoleon Hill este un veritabil ciot. Articolul în limba engleză prezintă mult mai amplu povestea lui Hill; în câteva zile îl voi traduce şi voi completa articolul în română. Pe Bookblog, Andrei Roşca a publicat câteva date biografice foarte interesante ale lui Napoleon Hill:

Unul dintre cei mai cunoscuti autori de literatură motivațională

Nascut intr-o familie saraca in Wise County, Virginia la 26 Octombrie 1883.
La varsta de 10 ani mama sa moare iar tatal se recasatoreste doi ani mai tarziu.
La varsta de 13 ani incepe sa lucreze ca reporter pentru ziare mici, folosind banii castigati pentru a se inscrie la Drept dar, la scurt timp, e nevoit sa abandoneze din motive financiare. 

Momentul de cotitura in cariera sa este considerat cel in care a fost desemnat sa ii ia un interviu lui Andrew Carnegie, unul dintre cei mai bogati oameni din lume la vremea aceea.Carnegie, care credea cu tarie ca succesul putea fi scris sub forma unei formule simple pe care o putea aplica orice persoana, impresionat de Hill, l-a desemnat pe acesta sa intervieveze peste 500 de oameni de succes pentru a gasi si a publica formula succesului lor

Singurul ajutor oferit de Carnegie lui Hill au fost scrisori de recomandare catre aceste persoane. Printre aceste persoane s-au numarat: Thomas Edison, Alexander Graham Bell, Henry Ford, Elmer Gates, Charles M. Schwab, Theodore Roosevelt, William Wrigley Jr, John Wanamaker, William Jennings Bryan, George Eastman, Woodrow Wilson, William H. Taft, John D. Rockefeller, F. W. Woolworth si Jennings Randolph. 

Pe scurt, formula ar suna cam asa: 

Whatever you give will come back to you

In scurt timp Napoleon Hill devine consilier al lui Andrew Carnegie si, cu ajutorul acestuia, dupa 20 de ani, publica “formula succesului”, cartea ce s-a vandut in peste 30 milioane de exemplare, “Think and Grow Rich.

De mentionat ar mai fi faptul ca intre 1933 si 1936 Napoleon Hill a fost și consilier al presedintelui Franklin Roosevelt.

A mai publicat “How to Sell Your Way Through Life” (1939), “How to Raise Your Own Salary” (1953), “Success Through a Positive Mental Attitude” (1962) si, post mortem a mai aparut cartea “You Can Work Your Own Miracles”.

Napoleon Hill a murit în 1970, dar munca sa este continuata si astazi de “The Napoleon Hill Foundation

Cărți publicate și traduse în limba română:

  • Secretul libertății. Diavolul păcălit, (Outwitting the Devil: The Secret to Freedom and Success)

     - Un volum ţinut secret din 1938 până în zilele noastre.In 1938, imediat după publicarea bestsellerului De la idee la bani, Napoleon Hill face o mare destăinuire, spunând că a reuşit să-l convingă pe Diavol să-şi dezvăluie lucrarea. Manuscrisul rezultat de aici, Secretul libertăţii, s-a dovedit atât de controversat, încât a fost tăinuit mai bine de 70 de ani. Sharon Lechter a reuşit însă, cu puţin timp în urmă, să aducă această carte importantă în atenţia noastră, a tuturor, adnotând-o pe înţelesul cititorului contemporan. O poți găsi aici.

  • Calea spre succes. Sfaturi nepieritoare pentru zilele noastre, (Road to Success: Timeless Advice for Today)

    Aș putea spune că primul sistem GPS a fost inventat cu zeci de ani în urmă, chiar de Napoleon Hill. Este vorba despre cartea de faţă, constând într-un set de repere prin intermediul cărora discipolii autorului au găsit calea spre succes. Reperele stabilite de Hill sunt perfect valabile şi în zilele noastre, aşa că merită să le acorzi atenţie. îţi vor aduce beneficii extraordinare! Autorul e foarte ofertant cu explicaţiile, aşa că o să-ţi fie uşor să urmezi indicatoarele plasate de el, pentru a ajunge la destinaţia mult visată. Eşti pregătit? O poți cumpăra de aici.

  • Cum sa transformi esecurile in succes (Audiobook) Audiobook-ul conține 2 CD-uri și este ideal de ascultat în mașină sau în căști. Se poate achiziționa de aici

  • Calea spre bogăție. Cheia pentru soluționarea problemelor, depășirea eșecurilor și siguranță financiară

  • Secretele prosperitatii - Sfaturi pierdute si redescoperite pentru succes in vremuri dificile, (The Lost Prosperity Secrets of Napoleon Hill: Newly Discovered)

    - Cartea este formată dintr-o serie de articole scrise de Napoleon Hill între 1919 şi 1923 pentru publicaţia Success Magazine, al cărei editor a ajuns mai târziu. Condus de dorinţa de a obţine succesul, Hill a lăsat în urmă viaţa plină de lipsuri pe care o ducea în Munţii Apalaşi, ajungând să aibă ca parteneri de afaceri oameni importanţi care, asemenea lui, aveau de spus poveşti de viaţă cu final fericit. Aceste articole se concentrează asupra filosofiei succesului, în viziunea lui Hill. Pornind de la gândurile şi experienţele a numeroase persoane influente, autorul le arată cititorilor cum să-şi croiască drumul spre prosperitate. 

    Multe dintre scrierile reunite în această carte au reprezentat surse de inspiraţie pentru alţi autori cunoscuţi şi au stat la baza a numeroase bestselleruri. Parcurgându-le, cititorii vor descoperi principiile menite să-i ghideze în calea spre succes. De fapt, ele reprezintă o sinteză a teoriilor lui Napoleon Hill, o selecţie a celor mai bune idei ale sale şi o reprezentare a filosofiei create de el, cu privire la felul în care orice persoană obişnuită poate obţine succesul, dacă îşi doreşte asta cu adevărat. O poți cumpăra de aici.

  • Regulile de aur ale lui Napoleon Hill. Scrierile pierdute, (Golden Rules: The Lost Writings)

    Această carte cuprinde articolele redactate de Napoleon Hill între 1919 şi 1923, care au marcat începutul carierei sale de autor motivaţional. Adunate pentru prima oară într-o carte, aceste scrieri vădesc un spirit admirabil în înţelepciunea sa, ale cărui opinii sunt la fel de întemeiate şi astăzi ca acum aproape un secol. 

    Pornind de la o serie de interviuri luate de Hill unor personalităţi marcante din vremea lui, precum Carnegie, Ford şi Edison, articolele cuprinse aici, 12 lecţii celebre despre succes, vizează şi propun modalităţi testate — şi deci eficiente — prin care orice om obişnuit poate atinge succesul.

  • - Nu aş putea face un rezumat al acestei cărţi, pentru că este atât de important fiecare capitol, fiecare paragraf, încât a vorbi la general despre ea ar fi inutil.
    M-U-L-T mai util decât să citeşti părerea mea sau a altora este să iei şi să studiezi cartea, chiar dacă ai mai citit-o până acum. Recomandarea mea este să tragi cartea la xerox (după ce ai cumpărat-o, în prealabil ), format 2/1, faţă-verso, legată cu un arc puţin mai mare (zău, poate face diferenţa dintre o lectură plăcută şi una condimentată cu nervi ).

    Astfel, vei avea loc să faci notiţe mai ample pe marginea foilor, aspect extrem de important în studiul cărţii. Fără notiţe şi însemnări personale legate de text, nu vei beneficia la maxim de potenţialul extraordinar al ideilor conţinute. Şi nu te grăbi să termini cartea, nu îţi propune să o termini în x zile, ci parcurge textul cu relaxare şi degajare, făcând pauze oricând simţi că ai ajuns la o idee la care ai nevoie să poposeşti pentru a o înţelege mai bine.

    Eu am studiat cartea timp de două luni, la a doua lectură!

    Fă scheme! S-U-B-L-I-N-I-A-Z-Ă! MULTICOLOR! Încercuieşte!

    Nu sări peste nici o întrebare la care ţi se cere să răspunzi.

    Nu ignora nicio întrebare care îţi vine în minte!

    Ia notiţe şi separat, pe un caiet, transcrie citatele care îţi atrag atenţia!

    Trece toate ideile prin prisma minţii tale, gândeşte-te permanent ce şi cât ţi se aplică ţie!


    În finalul acestui material stufos, dar extrem de util pentru tine, îţi ofer unul dintre sutele de citate memorabile din carte:

    "Una dintre cele mai mari slăbiciuni ale omenirii este frecvenţa cu care se foloseşte cuvântul “imposibil”. Acest cuvânt cunoaşte toate regulile care nu funcţionează. Şi toate lucrurile ce nu pot fi făcute. Cartea aceasta a fost scrisă pentru cei care caută reguli ce le-au adus altora succesul, şi sunt gata să rişte TOTUL pe aceste reguli."

Alte câteva citate care mi-au plăcut...

  • Ceea ce contează nu este ceea ce vei face, ci ceea ce faci chiar acum.
  • Scara succesului nu este niciodată aglomerată pe treapta cea mai de sus.
  • Mintea nu poate fi ocupată de emoţii pozitive şi negative în acelaşi timp. Trebuie să predomine fie unele, fie celelalte. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că emoţiile pozitive sunt cele care ne influenţează în mod dominant mintea.
  • Orice poţi gândi, poţi obţine. Orice este posibil.
  • Nimeni nu este învins iremediabil până ce nu acceptă înfrângerea ca pe o realitate.
  • Mintea nu cunoaşte alte frontiere decât cele pe care le stabilim noi înşine.
  • Bogăţia vine cu o stare de spirit, oamenii ar trebui să fie interesaţi cum să dobândească aceea stare de spirit, decât să caute metode de îmbogăţire.
  • Ai nevoie de o jumătate din viaţă să descoperi că viaţa ta e un plan pe care trebuie să-l rezolvi singur.