Pentru ca o fiinţă umană să-ti dezvăluie calităţile cu adevărat excepţionale, trebuie să ai norocul să o poţi observa în activitate, de-a lungul anilor. Dacă această activitate e golita de orice egoism, dacă ideea care o călăuzeşte este de o generozitate exemplară, dacă e absolut sigur că nu a căutat nici o răsplată şi că, mai mult, a lăsat o amprentă vizibilă asupra lumii, ne aflăm atunci, fără riscul de a greşi, în faţa unui caracter de neuitat.
Povestea unei ecranizari a unei povestiri scrise de Jean Giono care a primit un Oscar in 1988, "L’homme qui plantait des arbres"( Omul care planta copaci) este un film exemplu pentru fiecare dintre noi.
"Acum vreo patruzeci de ani făceam o drumeţie lungă, pe nişte coame de munte absolut necunoscute de turişti, în acea străveche regiune a Alpilor, care ajunge până la Provenţa. Regiunea e delimitată la sud-est şi la sud de cursul mijlociu al râului
