Publicata initial in Franta in 1791, Autobiografia lui Franklin este una dintre cel mai des "expurgate cărţi apărute vreodată în America" conform Nicholas J. Karolides , Margaret Bald , Dawn B. Sova , in cartea 100 de carti interzise, fiind cenzurată încă de la prima ei publicare. În 1789, Franklin a trimis cîte un manuscris prietenilor lui, Benjamin Vaughn şi Guillaume le Veillard, primarul oraşului Passy, din Franţa, cerîndu-le sfatul. După moartea lui Franklin, în 1790, în Franţa a apărut o ediţie piratată a cărţii. Cu scopul de a publica o versiune mai „acceptabilă”, nepotul lui Franklin, William Temple Franklin, a editat versiunea în limba franceză, pe care a publicat-o în 1818 ca parte a Operelor Complete.
Autobiografia lui Benjamin Franklin este o sinceră şi uneori pestriţă cronică a unui om care a trăit viaţa din plin. Franklin a început să îşi scrie memoriile pentru fiul său, William Franklin, de care însă mai tîrziu s-a înstrăinat. Autobiografia relatează copilăria autorului într-o familie săracă, în care era cel mai mic dintre cei 17 copii ai unui fabricant de săpun şi lumînări, ucenicia sa la o tiparniţă, precum şi postul său de agent al coloniei Pennsylvania în Anglia, în 1757. El oferă detalii despre chinurile şi strădaniile sale constante de a-şi îmbunătăţi educaţia, explicîndu-şi pasiunea pentru progres, atît pentru sine, cît şi pentru cei din jur.
Autobiografia se încheie cînd Franklin devine cu adevărat o figură publică şi nu numai, la nivel internaţional. În ciuda accentului pus asupra progresului şi
