“În drumul spre adevăr un om poate face doar două greşeli. Să nu meargă până la capăt sau să nu pornească la drum.”Buddha
Schimbarea radicală din viaţa
ta?
S-ar putea să nu vină. E adevărat, orice om poate întâmpina situaţii în care
are parte de adevărate revelaţii menite să-i contureze viziunea sa despre viaţă,
însă nu cred într-un moment în care ai o revelaţie, iar a doua zi eşti
complet alt om şi viaţa ta a luat un cu totul alt sens. Probabil după
un accident grav s-ar putea să devii al om, însă nu cred că trebuie să aştepţi
un accident ca să-ţi schimbi viaţa, nu-i aşa?
Primul lucru pe care eu l-am înţeles a fost că schimbarea se face
treptat şi e nevoie de muncă, focus şi disciplină.
Două lucruri mai vreau să spun despre schimbare şi apoi trec direct la ceea ce
vroiam să scriu:
1. Prima dată trebuie să te schimbi pe tine. Oamenii greşesc
când se gândesc că schimbarea trebuie să vină din exterior. Obişnuiam să gândesc
“dacă o să am mai mulţi bani, viaţa mea va fi mai bună”. Guess what? Am
început să fac bani.