18 februarie 2011

Dor de ritualuri sacre amerindiene - Ceremonialul sagetii!

     Elaine St.James, autoarea unor carti populare despre simplitate (Simplify your life, Inner Simplicity), vorbeste la un moment dar despre un ritual stravechi la multe populatii amerindiene, unde exista obiceiul ca triburile si familiile sa se intalneasca spre a intampina Anul Nou la solstitiu.
     Este o ceremonie speciala prin care cer ceva Marelui Spirit, si anume sa elimine anumite lucruri pe care nu si le mai doresc in viata lor si sa aduca lucruri pe care si le doresc in viata lor. Modalitatea de exprimare a acestei dorinte-sase sageti: trei pentru ceea ce nu mai vor si trei pentru ceea ce doresc.
     Pregatirea este la fel de importanta ca si ceremonia in sine. Ei isi pregatesc cu drag aceste sageti speciale in varful carora pun pene. Le numesc "sagetile mortii", adica ceea ce ei vor sa dispara, si "sagetile vietii", adica ceea ce doresc sa aiba. Sagetile mortii sunt puse intr-o vale si in jurul lor se pun frunze de tutun.
     In sir indian, ei intra dinspre nord in acest cerc, pun sagetile pe pamant, spun in gand niste rugaciuni, se concentreaza asupra lucrurilor la care vor sa renunte sau de care vor sa scape. Apoi dau foc sagetilor,iar fumul trimite un semn Marelui Spirit!
     Dupa care se duc pe un deal, fac un cerc similar, doar ca de asta data intra in el dinspre sud. Tot in sir indian intra in cerc, aduc sagetile, ii spun Marelui Spirit ce anume vor sa aduca nou in viata lor, si lasa aceste sageti in pozitie verticala pentru Marele Spirit vreme de un an.
  
   Indienii au o incredere nestramutata ca li se va da ceea ce au dorit, cu conditia ca acest ritual sa fie indeplinit. Ei spun ca "ceea ce doresti sa fie indepartat din viata ta chiar este si ceea ce doreste sa apara, apare!"
    Traditia amerindienilor descrisa de Elaine include nu numai ceea ce-ti doresti in viata, ci si ceea ce nu-ti doresti si vrei sa dispara! De aceea se recomanda ca atunci cand intervine ceva nou sa renunti sau sa arunci ceva vechi. Ca e lucru, ca e narav, lasa loc noului si renunta la ceea ce nu mai folosesti.
     In celebra sa Supa de pui pentru suflet, Victor Hansen, are o solutie radicala. El sugereaza sa pui hartiute pe toate obiectele de imbracaminte din sifonier, numerotandu-le de la1 la 10, 1 fiind "imi place, o port tot timpul", iar 10 fiind "n-am sa mai port asta niciodata decat daca sunt invitat(a) la o petrecere la care se poarta vestimentatie retro". Fa cat mai repede etichetele; nu sta pe ganduri si nu te implica afectiv. Apoi arunca sau da saracilor (eventual la un azil sa la o gradinita) tot ceea ce trece peste cifra 3.
     La inceput dulapul va parea gol, dar in cateva luni se va umple la loc, numai ca de data ASTA DOAR CU LUCRURI INTRE 1 si 3; cu alte cuvinte, vor fi obiecte de imbracaminte pe care le porti efectiv.
     Analogia este clara. In viata trebuie adesea sa fim gata sa renuntam la ce e vechi, la lucrurile care nu ne mai trebuie, pentru a face loc noului. De aici forta acestui principiu ce poate fi generalizat in toate, incepand cu ordinea din sifonier si terminand cu renuntarea la unele obiceiuri sau relatii interumane: trebuie sa faci loc pentru altceva nou.
     Un profesor cu experienta mi-a spus odata :" A deveni stapan inseamna a fi dispus sa renunti la tot ceea ce nu merge in viata ta. Sa renunti la ceea ce-ti este familiar este greu!"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu