De la "Run Forest, run!" la..."Run Patty, run!"

"Mama spunea mereu că viaţa este asemeni unei cutii cu bomboane. Niciodată nu ştii ce-o să găseşti înăuntru." - Forrest Gump

     Nu stiu daca exista persoana care sa fi vizionat filmul Forest Gump, sa nu-si aminteasca una dintre replicile memorabile si anume acel indemn: "run Forest, run!". Insa cred ca foarte, foarte putini stiu ca in afara personajului, interpretat magistral de Tom Hanks, a existat un personaj in viata reala, personaj care a inspirat-o pe scriitoarea Sheila Gragg sa-i scrie biografia si care se numeste Patti Wilson.
     Din cartea "Run Patty, Run: The Story of a Very Spacial Long-Distance Runner Who Lights the Way for Others", aflam ca la o varsta foarte frageda, Patti Wilson a aflat de la doctorul ei ca este epileptica. Tatalui ei, Jim Wilson, ii placea sa faca jogging dimineata. Intr-o zi, Patti a zambit cu aerul acela specific de adolescenta, si i-a spus, "Tata, ce mi-ar place sa fac cu adevarat ar fi sa alerg cu tine in fiecare zi, dar mi-e teama de o criza". Tatal ei i-a raspuns, "Daca o sa ai vreo criza, stiu ce trebuie sa fac, asa ca hai sa alergam!".

     Si...asta faceau in fiecare zi. Era o experienta minunata pentru amandoi si niciodata nu s-a intamplat nimic.  
     Dupa cateva saptamani, Patti i-a spus tatalui ei, "Taticule, ce as vrea sa fac cu adevarat este sa dobor recordul mondial feminin la rezistenta". Atunci, acesta a cautat in "Cartea Recordurilor" si a descoperit ca cea mai lunga distanta pe care a alergat vreodata o femeie a fost de 80 de mile.
      Astfel, in clasa a noua, Patti a alergat o distanta de 400 mile, in clasa a zecea a alergat in jur de 2.000 de mile ( din districtul Orange pana la St. Louis ), iar in ultima clasa de liceu a spus, "O sa alerg pana la Casa Alba" ( mai mult de ....3.000 de mile).
      In ciuda handicapului sau, Patti era tot atat de ambitioasa pe cat era de entuziasta, dar ea spunea ca handicapul de a fi epileptic reprezinta un simplu "inconvenient". Nu s-a concentrat asupra a ceea ce pierduse, ci asupra a ceea ce ramasese.

      In acel an a dus pana la capat cursa pana la San Francisco, dand dovada de mentalitate de campion si purtand un tricou pe care se putea citi, "Iubesc epilepticii". Ce este interesant ca, tatal ei a alergat tot timpul alaturi de ea, iar mama ei impreuna cu o asistenta au mers in urma ei cu o rulota, in caz ca se va intampla ceva.
     In acel de-al doilea an colegii de clasa ai lui Patti au sustinut-o tot drumul. Ei au construit un poster gigant pe care scria : "Alearga Patti, alearga!" - indemn pe care il regasim si la colega de scoala a lui Forest, Jannice.

      Se pare ca de atunci, acest indemn a devenit motto-ul lui Patti, si a devenit titlul cartii. In al doilea maraton, in drum spre Porland, si-a fracturat un os la picior, iar doctorul i-a spus ca trebuie sa se opreasca, raspunsul lui Patti fiind: "Doctore, nu intelegi? Asta nu este o joaca pentru mine, este o obsesie magnifica! N-o fac pentru mine, o fac si pentru ceilalti care au mintea in lanturi. Nu exista chiar nici o cale prin care sa pot alerga in continuare?"
     Doctorul i-a dat o solutie, infasurandu-i piciorul cu un bandaj bine strans in loc de gips. A avertizat-o ca v-a fi ingrozitor de dureros si i-a spus, "Vei face rosaturi", dar ea a acceptat!
     A terminat cursa de la Portland, alergand pe ultima mila alaturi de guvernatorul din Oregon, terminand maratonul pentru epilepsie in ziua cand implinea 17 ani!!!

      Dupa patru luni de alergare neintrerupta de pe Coasta de Vest pe cea de Est, Patti a sosit la Washinton unde a dat mana cu Presedintele Statelor Unite (asemeni lui Forest!), caruia i-ar fi spus:"Am vrut ca oamenii sa stie ca epilepticii sunt fiinte normale cu o viata normala".
     Datorita eforturilor nobile ale lui Patti Willson "s-au strans suficienti bani pentru a deschide 19 centre in valoare de mai multe milioane de dolari pentru epileptici in toata tara", conform afirmatiilor lui Jim Willson.
     Nu stiu daca aceasta poveste reala a constituit un model de inspiratie pentru Winston Groom, autorul best-seller-ului Forest Gump, publicat in 1986, si dupa care a fost realizat scenariul filmului, insa  Mark V. Hansen, a inserat povestea lui Patti in alta carte de succes, Supa de pui pentru suflet, si foloseste aceasta poveste in Seminariile pe care le sustine.