Cu toții obosim, și nu doar fizic. Uneori obosim atât de tare, încât nu mai avem energie și dorință de a mai face ceva. Vrem să lăsăm totul baltă, să ne dăm bătuți și să ne dezicem de lume. Dar asta nu e soluția potrivită.
Lumea în care trăim obosește foarte tare. Ea e nerecunoscătoare. Obosești până și de faptul că trăiești în ea. Obosești să iubești prea mult, să ai grijă de cineva, să oferi ceva unei lumi care nu dă niciodată nimic la schimb. Obosești de indecizie. De zile gri.
Cândva ai fost plin de speranță, optimismul combătea cinismul și erai gata să dai totul, din nou și din nou. Însă inima frântă, promisiunile nerespectate, planurile eșuate – toate acestea te-au întors, treptat, cu picioarele înapoi pe pământ. Lumea nu era mereu bună față de tine și ai pierdut mai mult decât ai câștigat, iar acum nu ai nimic o motivație pentru a încerca din nou. Te înțeleg.
Adevărul e că am obosit. Fiecare. Odată ce atingem o anumită vârstă, nu suntem nimic mai mult decât o armată de inimi frânte și suflete ce se plângă și caută, disperate, armonie. Vrem mai multe, dar suntem prea obosiți pentru a cere ceva. Trebuie să mergem la risc, dar ne e frică să vedem cum totul din jurul nostru se poate dărâma în câteva clipe. La urma urmei, nu suntem siguri de câte ori vom putea începe totul de la capăt.
Încă un adevăr e faptul că am obosit unii de ceilalți – am obosit de jocurile în care ne jucăm, de minciunile pe care le zicem, de nesiguranța pe care ne-o oferim reciproc. Nu vrem să îmbrăcăm măști, dar nici nu vrem să rămânem niște persoane naive. Suntem nevoiți să jucăm roluri care nu ne plac și să ne prefacem a fi cineva, pentru că nu suntem siguri de cine vrem să fim.
Știu cât e de greu să continui să faci ceva sau să încerci ceva din nou și din nou, când puterile tale dispar, încetul cu încetul. Iar acele idealuri optimiste pe care le aveam cândva par acum a fi prostești și lipsite de sens. Dar iată care e rugămintea mea, luând în considerație că ești atât de aproape de momentul cedării: mai încearcă încă o dată, și depune tot efortul în această încercare.
Suntem cu mult mai veseli decât ne imaginăm. Putem oferi mai multă dragoste, mai multă speranță, mai multă pasiune, decât oferim acum. Vrem să avem rezultate imediate și cedăm atunci când nu le vedem. Suntem dezamăgiți de lipsa feeback-ului și pur și simplu renunțăm la tot.
Ține minte: nimeni nu poate fi inspirat în fiecare zi. Toți suntem epuizabili. Toți ne dezamăgim. Toți obosim. Faptul că ți-ai pierdut puterile și ai obosit de viață nu înseamnă că stai pe loc. Fiecare persoană pe care o admiri a fost, măcar o dată, dezamăgit de sine, în goana după visul său. Dar asta nu i-a împiedicat. Orice ai face, fie vorba despre rutina zilnică sau realizarea planurilor grandioase, nu-ți permite niciodată să cedezi.
Când obosești, mișcă-te încet. Mișcă-te încet, nu te grăbi. Dar nu te opri. Oboseala ta are motive obiective. Ai obosit pentru că faci și schimbi multe lucruri. Ai obosit pentru că te maturizezi. Iar cândva, în viitor, această maturizare te poate inspira pentru totdeauna.
via Novapost
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu