22 noiembrie 2015

OMAGIU lui Petre Ispirescu! O poveste de succes bazata pe ... povestile lui!

Nu cred ce exista cineva care sa citeasca aceste randuri care sa nu fi auzit (nu mai spun sa nu fi citit!), macar o data una dintre aceste povesti: "Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", "Prâslea cel voinic şi merele de aur", "Aleodor Împărat", "Greuceanu", "Înşir-te mărgăritare", "Sarea in bucate" ... Sunt basme si povesti care ne-au incantat copilaria si pe care le ascultam si acum cu mare placere, ori de cate ori avem ocazia, ca parinti, bunici ...

In calitate de parinte mi-am amintit si eu cu nostalgie, de una dintre aceste povesti, ieri, cand din dorinta de a cauta niste informatii pentru bibliografia copilului meu despre Petre Ispirescu si opera sa, am descoperit
ca autorul basmelor mele din copilarie are pagina pe internet, chiar daca a murit in 1887, iar wikisource iti face trimitere la cele mai cunoscute opere semnate de Ispirescu. In alt loc, am gasit o varianta audio a povestilor dar, mare mi-a fost surprinderea sa aflu urmatoarea informatie:

Petre Ispirescu, cunoscutul culegător de basme populare româneşti ...

NU a făcut nici un an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală!!!

Dar iata povestea vietii lui Petre Ispirescu, Jack Canfield* din Carpati, cum l-a numit un prieten din Canada:

Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl lui era frizerul Gheorghe Ispirescu, iar mama, Elena, cu origini transilvănene, avea darul povestirii. De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Petre a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme.

Nu a mers la şcoală, fiind educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici. Ulterior, s-a format, citind cărţi de la tipografiile la care a lucrat. "N-am trecut nici patru clase primare", îi mărturisea el lui J. U. Crainic .

La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.

După ce tatăl său a murit, Petre a învaţat să cânte la chitară pentru a-i ţine de urât mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri, destul de slabe însă.

În 1854, Petre a părăsit tipografia lui Z.Carcalechi şi s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau în traducere "Atala, Paul şi Virgina", precum şi lucrări de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Miguel de Cervantes. În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Jean Pierre Claris De Florian în original. Petre a continuat să locuiască împreună cu mama sa, şi-şi petrecea duminicile acasă.

A ajuns la închisoare după corespondenţa secretă a principelui Vogoride

În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unionişti. Poliţia i-a arestat pe toţi participanţii afacerii. Ispirescu a stat trei săptămâni în închisoare, pierzându-şi serviciul şi rămânând astfel trei luni fără lucru.

Abia la finele anului, Vasile Boerescu, politician unionist şi viitorul ministru de externe, i-a oferit direcţia unei tipografii mai moderne, care poseda prima presă mecanică din Bucureşti şi imprima revista Naţionalul. Aici, Petre Ispirescu a prosperat financiar şi a intrat în contact cu scriitori şi oameni importanţi timpului său (Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu etc.).

Primele basme

La vârsta de 32 de ani, în 1862, Ispirescu a publicat primele şase basme culese de el, în Ţăranul român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul şi Fiul vânătorului. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme.

După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal, atunci în opoziţie. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la înfiinţarea primei "Case de ajutor reciproc a tipografilor din România".

Timp de un deceniu, din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat niciun basm. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza în 1866, la invitaţia ministrului de interne Ion Ghica, Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După o perioadă de doi ani, împreună cu alţi trei asociaţi, a înfiinţat Noua tipografie a laboratorilor români.

În 1872, şi-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecţia Legende sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi, cu o prefaţă de B. P. Hasdeu.
După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster şi publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes.

În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reuneşte toate basmele şi legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor. Alecsandri îi elogiază culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefaţă a volumului publicat: „recunoştinţa noastră îţi este dar câştigată pentru totdeauna. Preţiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.

Nu a ieşit niciodată din Bucureştiul natal, până în 1880, când a călătorit la Roşiorii de Vede, situat la 120 km de Bucureşti, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.

Principala operă a vieţii sale, culegerea Legende sau basmele românilor, cu 37 de basme, şi prefaţă de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882.

Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887 după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru. 

La final, mi-as dori sa faci un exercitiu de memorie si de sinceritate, si sa scrii printr-un comentariu mai jos: Care au fost basmele si povestile tale preferate pe care le asculti si acum cu drag?
_________________________
Jack Canfield =  autorul seriei de carti "Supa de pui pentru suflet" - O colectie de povesti adevarate de viata care deschid inima si trezesc spiritul

Surse: Dicţionarul contimporanilor (1897), de Dimitrie R. Rosetti; Wikipedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations