30 aprilie 2016

Intuneric in Re major cu Livia Fronea

"Muzica e refugiu și un dar" pentru Livia Frona, fetița nevăzătoare care uimește o lume întreagă cu talentul ei de pianistă!


Livia Frona este o fetita de 11 ani care are o poveste impresionantă de viață: Dumnezeu i-a dat talent cu carul, degete și talent de painistă, dar i-a luat lumina ochilor! Cu toate acestea, fetița și-a găsit un refugiu în muzică, iar harul ei uimește și cucerește lumea!

Fetita a învățat să cânte la pian singură, la vârsta de cinci ani, “după ureche”. De primele partituri Braille, care ar fi ajutat-o în acest demers, a beneficiat abia acum câteva luni. Cu toate astea, Livia este câștigătoare a

numeroase premii și trofee la concursurile de gen la care a participat. Pentru lecțiile de pian,

La Targu-Frumos, un orasel pitoresc la 45 km de Iasi este una din cele 6 Scoli de Nevazatori din Romania. Iar Livia face naveta aproape zilnic, între Adjudeni, Tg.Frumos și Iași și nu are de gând să renunțe la pasiunea sa, muzica. 


Emisiunea “Next Star” a pregătit o ediţie specială în Joia Mare, cu poveşti impresionante şi emoţionante ale unor copii minunaţi. Iar unul dintre aceştia este Livia (11 ani), o fetiţă nevăzătoare care a cantat si incântat la pian excepţional o tara intreaga!

Te invit sa afli povestea Liviei dintr-un film documentar realizat de
Salvați Copiii, în cadrul proiectului E-sight, susținut de Fundația Orange din care vei afla cum vede, aude si canta Livia, copilul minune nevazatoare, indragostita de Mozart ...

Daca ti-a placut, da mai departe!

Un comentariu:

  1. Super! Extraordinar! Euu însumi, mai ales că sunt şi eu nevăyător, consider că este cayul să iau exemplu de la un asemenea copiluţ care a ales cu premeditare să reuşească în ceea ce a constatat că-i place, - în cayul de faţă, muyica. Cât despre părinţi, le-ar fi deosebit de util să caute a citi ceva cărţi de deyvoltare personală. Ar înţelege destule lucruri din acestea.

    RăspundețiȘtergere

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations