Dor de...o prelegere. A lui Randy Paush!

     Mi-am amintit de curand de un exemplu de testament spiritual lasat copiilor sai pentru atunci cand el nu va mai f,i de catre Randolph Frederick Pausch (23 octombrie 1960 – 25 iulie 2008), un profesor american de informatică la Universitatea Carnegie Mellon (CMU) din Pittsburgh, Pennsylvania, devenit faimos prin expunerea ţinută pe 18 septembrie 2007 la Universitatea Carnegie Mellon, cunoscută sub numele de „The Last Lecture. Really Achieving Your Childhood Dreams” ( Ultima prelegere. Cum să-ţi îndeplineşti cu adevărat visurile copilăriei) si care a murit de cancer pancreatic.

     În momentul în care a fost invitat de către Carnegie Mellon să conferenţieze în cadrul Seriilor Ultima Prelegere, practică obişnuită în sistemul universitar american, a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în fază terminală. A susţinut conferinţa pe data de 18 septembrie 2007, iar la 25 iulie 2008 a încetat din viaţă.

     Şi-a alcătuit prelegerea ştiind că boala de care suferea era în stagiu terminal, iar doctorii îi mai dădeau cel mult 6 luni de viaţă într-o formă fizică bună. Expunerea sa face parte dintr-o serie de prelegeri în care intelectuali de vârf din domeniul academic încearcă să răspundă la întrebarea : “Ce învăţături ai dori să împărtăşeşti lumii dacă ai şti că aceasta e ultima ta şansă de a o face?”

Putem invata de la ...campioni?

     Am urmarit de curand un documentar care m-a lasat cu gura cascata!!!
In timpul Jocurilor Olimpice din 2004, canadianca Perdita Felicien, campioana omondiala la 100 de metri garduri, era de departe favorita pentru medalia de aur. La cursa finala, s-a impiedicat de primul obstacol si a cazut. Nu a mai putut sa termine cursa. Era extrem de suparata si avea lacrimi in ochi, in timp ce statea pe pista confuza! Pana aici, normal, un accident banal (cum l-ar defini Ion Minulescu in Ultima ora!).

Ceea ce este mai interesant, de fapt tema documentarului, axata pe ultimii ani cand atleta se pregatise pentru aceasta cursa sase ore pe zi, in fiecare zi!
In dimineata urmatoare, conferinta de presa, a fost ceva incredibil cand i-am ascultat punctul de vedere.  A spus ceva de genul: "Nu stiu din ce cauza s-a intamplat si intentionez sa tin cont de asta. In urmatorii patru ani ma voi concentra si mai tare si voi munci chiar mai mult. Cine stie ce s-ar fi intamplat daca as fi castigat? Poate ca nu as mai fi fost motivata! Ceea ce stiu acum, este ca sunt mai hotarata decat am fost vreodata. Ma voi intoarce cu, si cum mai multa forta!!!"  
     As fi dorit  s-o fi inregistrat, DAR, va pot spune ca am ramas mut si...am meditat mult: ...oare putem invata ceva de la campioni?

     VOI, cum ati fi reactionat?