Acest mod de a privi viata prin prisma lui trebuie, nu este altceva
decat o alta sursa de stres, desi nu cred ca mai era nevoie de inca una.
Vreau sa va dezvalui un secret: Totul in viata reprezinta o alegere!
Poate nu iti dai seama de acest lucru deoarece iti duci existenta strans
incadrat de anumite constrangeri care treptat te-au facut sa crezi ca
„trebuie”. Insa dupa ce vei privi in urma cu suficient discernamant, vei
constata ca si constrangerile respective au la baza niste alegeri
facute in momentele respective, acum doar suporti consecintele.
Cu totii am fost lipsiti de dreptul la o exprimare personala, tocmai
de catre cei care trebuiau sa ne asigure acest drept si anume parintii
nostrii. Nu din rautate, desigur!
Vorbind in locul nostru, impunandu-ne
adesea sentimente, comportamente, experiente, trairi, emotii,
prietenii…nu au facut altceva decat ne-au rapit involuntar, puterea de a
recunoaste si experimenta o traire pur personala.
In consecinta majoritatea dintre noi, traim ca adulti in anumite
circumstante, crezand ca asa trebuie si nu avem alta optiune.
La nastere
venim pe lume caracterizati de curiozitate si exuberanta, avand la baza doua devize: „eu pot” si „nu trebuie sa”. Dar din pacate lucrurile nu raman asa!
Treptat intervine educatia reprezentata de gradinita, scoala, biserica, armata…si acele devize devin: „nu pot” si „trebuie sa”.
De cele mai multe ori regulile de functionare ale societatii din care
facem parte, ne sunt utile pe de o parte, insa privite cu mai multa
atentie, constatam ca ne fac chiar rau in mai multe feluri. Insa acum
stii, te poti opri, daca vrei. Poti alege altceva, daca asta iti
doresti, desigur urmand sa suporti consecintele respective.
Locul in care te afli astazi, cat si circumstantele in care iti
traiesti viata in acest moment, nu este altceva decat rezultatul
alegerilor facute de-a lungul timpului. Poate ca te-ai lasat dus de val,
poate ca ai cedat altora dreptul de a face alegeri in locul tau, insa
nu te poti scuza ca tu nu ai ales nimic. Chiar si faptul de a refuza sa
faci vreo alegere, reprezinta tot o alegere, adica ai ales sa nu alegi
nimic!
Daca acum ai o slujba care nu iti place, sau nu te reprezinta, este
in regula sa mai continui o vreme cu ea, insa in permanenta trebuie sa
cauti cum sa faci trecerea catre ceva mai bun pentru tine. O vorba
inteleapta spune ca, daca ar fi sa dam cate un sut in fund persoanei
care este responsabila pentru fiecare dintre problemele cu care ne
confruntam acum, nu am mai putea sta pe scaun cel putin o luna.
Cand va duceti existenta sub imperiul lui ”trebuie” este foarte
posibil sa fiti permanent sub presiune. Chiar daca din mandrie sau din
alte motive negati acest lucru, remuscarile si frustrarile se vor aduna
treptat si sigur. Vreau sa spun ca exista o alternativa. Alternativa
de a alege! Intotdeauna poti alege, trebuie doar sa reconsideri situatia
actuala dupa alte criterii.
A sosit momentul sa pui in balanta
optiunile pe care le ai, insotite desigur si de consecinte, apoi sa poti
alege in deplina cunostinta de cauza. Treptat inlocuieste formularea,
trebuie sa, sau sunt nevoit sa, cu „aleg sa”. In mod subliminal te vei
pune astfel intr-o pozitie de putere, iar faptul ca nu te mai simti la
mila circumstantelor exterioare, fiind mereu „nevoit sa”, iti va
imbunatatii substantial imaginea de sine.
Unul dintre cele mai mari secrete ale unei vieti prospere si
implinite pe toate planurile, este ca tot ceea ce faci sa le faci pentru
ca vrei tu sa le faci, nu doar pentru ca esti nevoit sa le faci.
Desigur,
uneori vei face si activitati mai putin placute tie, insa prin
disciplina vei realiza ca uneori este bine sa “suferi” putin si pe
termen scurt, pentru a amplifica satisfactia ulterioara pe termen
lung! Partea plina a paharului este ca toate acestea le vei alege tu singur
sa le faci, nu vor mai fi lucruri pe care “trebuie” sa le faci!
Viata va ofera o multime de posibilitati, insa pentru a profita de
ele trebuie sa va aduceti si voi contributia. In consecinta uneori facem
unele alegeri care care par a ne dezavantaja pe termen scurt, insa
avantajele pe termen lung sunt incomparabil superioare. In astfel de
cazuri, recompensa va veni mult mai repede si mai firesc daca noi insine
am ales drumul pe care mergem. In schimb, daca ne-am afla pe acel drum,
independent de vointa noastra si bombanind in permanenta ca „trebuie”
sa fim acolo, chiar daca acel drum este unul bun, el tot va fi plin de
obstacole si greutati, sau nu-l vom putea parcurge in intregime. De
regula nu ne lipseste puterea ci vointa!
In viata exista doar doua dureri adevarate: durerea disciplinei si
durerea regretului!Disciplina cantareste cateva grame, insa regretul
cantareste cateva tone!
Alegeti-o pe prima!
Mihai Petrea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu