Frate bogat, sora bogata - Doua cai diferite catre Dumnezeu, bogatie si fericire - o carte ce a fost scrisa in 2008 si publicata pe Amazon in 2009, si iata, ca in sfarsit in 2014, o putem citi tradusa si in limba romana!
DOUĂ VIEŢI, DOUĂ CĂLĂTORII
Iată-i împreună, după ce au fost de atâtea ori departe unul de celălalt, frate şi soră, descoperind bogăţiile vieţii. Frate bogat, soră bogată combină într-o singură carte două poveşti adevărate, pline de tâlc şi de înţelepciune, de întâmplări reale şi de sentimente adevărate, inspirate de vieţile lui Robert Kiyosaki şi Emi Kiyosaki (Venerabila
Tenzin Kacho). Această carte întăreşte credinţa în puterea ţelului ales, în importanţa trecerii la acţiune şi în capacitatea de a depăşi obstacole în drumul către o viaţă bogată.
În 1962, Statele Unite detonau o bombă atomică lângă o insulă din sudul Oceanului Pacific. Începând din acel moment, doi oameni, născuţi din aceiaşi părinţi, crescuţi în aceeaşi familie şi educaţi la fel în copilărie, vor începe să caute, pe drumuri diferite, calea către Dumnezeu, bogăţie şi fericire. Robert avea să ajungă un antreprenor cunoscut în toată lumea, autor de cărţi şi mentor în domeniul financiar. Emi a devenit o respectată călugăriţă budistă, ea însăşi autoare de cărţi şi mentor în domeniul spiritual.
Destinele i-au dus departe de Big Island din Hawaii, până în Golful Cam Ranh din Vietnam, în comunităţile hipiote din Haight-Ashbury şi în mănăstiri din India, dar şi la întâlniri private cu dr. R. Buckminster Fuller, în prezenţa Sfinţiei Sale Dalai Lama şi, în cele din urmă, unul către celălalt. Robert s-a confruntat cu moartea în război, iar Emi în spitale, învingând cancerul. Amândoi şi-au asumat riscuri, au făcut greşeli, şi-au învăţat lecţia şi şi-au găsit propriile adevăruri. Amândoi au descoperit pacea, fericirea şi bogăţia – lucruri pe care le poate căpăta fiecare, dacă îşi trăieşte aşa cum se cuvine viaţa pentru care a fost menit.
Această carte îi inspiră pe cititorii aflaţi în căutarea propriilor adevăruri, a scopului existenţial şi a bogăţiei financiare şi spirituale.
ROBERT KIYOSAKI este un american de origine japoneză, născut şi crescut în Hawaii. După ce a absolvit US Merchant Marine Academy din New York, s-a înrolat în cadrul trupelor de puşcaşi marini şi a luptat în Vietnam ca ofiţer şi pilot de elicopter militar. După război, a lucrat în departamentul de vânzări al Xerox Corporation şi, în 1977, a întemeiat o companie care a adus pe piaţă primele portofele din nailon şi Velcro cu diverse simboluri şi embleme rock’n’roll. În 1985 a fondat o companie internaţională care avea ca scop educarea a zeci de mii de oameni din întreaga lume în materie de afaceri şi investiţii. În 1994, Robert şi-a vândut afacerea şi, datorită investiţiilor, a putut să se retragă din activitate la vârsta de 47 de ani. În scurta perioadă petrecută ca „pensionar“ a scris bestsellerul internaţional Tată bogat, tată sărac, iar în 2006 a scris, împreună cu Donald Trump, De ce vrem să fii bogat. În calitate de antreprenor, mentor şi investitor, Robert scrie rubrica lunară „Why the Rich Are Getting Richer“ pentru Yahoo! Finance, precum şi editorialul „Rich Returns“ pentru revista Entrepreneur.
BARBARA EMI KIYOSAKI a crescut în Hawaii, alături de ceilalţi membri ai familiei Kiyosaki. Atunci când Robert a apucat calea războiului, în perioada conflictului din Vietnam, Emi a mers pe calea păcii, aventurându-se în călătorii spirituale. ªi-a început studiile la University of Hawaii, apoi a plecat în Colorado, Alaska şi India pentru a-şi aprofunda studiile şi practica budistă. Emi a fost hirotonisită de către Sfinţia Sa Dalai Lama în 1985, iar astăzi poartă numele primit cu această ocazie, Bhikshuni Tenzin Kacho. Timp de şase ani, Tenzin a fost preotul budist al US Air Force Academy. Deţine o diplomă de master în budism indo-tibetan şi limbă tibetană, conferită de Naropa University. Este director adjunct şi mentor la Thubten Dhargye Ling Buddhist Center din Long Beach, California, şi profesor invitat la Thubten Shedrup Ling din Colorado Springs. Locuieşte, ocazional, la mănăstirea de maici Geden Choling din nordul Indiei. Tenzin mai lucrează şi ca preot capelan în cadrul unui ospiciu din Los Angeles, California.
Două căi diferite…Căutarea fericirii deschide multe drumuri…
Emi Kiyosaki
„Mi-am dedicat viaţa păcii şi iluminării, căutând sensul vieţii şi mulţumirea sufletească…“
„Atunci când m-am confruntat cu cancerul şi cu boala de inimă, mi-am dat seama pentru prima oară că banii — sau lipsa lor — pot afecta nu numai calitatea vieţii, ci şi viaţa însăşi.“„Văd în Robert un om care şi-a găsit chemarea. El vede oportunităţi acolo unde alţii văd obstacole şi îşi arată recunoştinţa fiind mentor pentru alţii.“
Robert Kiyosaki
„Mi-am petrecut viaţa făcând afaceri şi învăţându-i pe alţii cum să facă bani, preocupări care uneori m-au absorbit cu totul.“
„Reluând legătura cu Tenzin, mi-am dat seama că o viaţă bogată trebuie să aibă două talere: unul financiar şi unul spiritual. Talerul meu financiar era solid, însă acela spiritual era mult prea fragil.“„Am văzut în Tenzin o persoană plină de bunătate, fericire şi bucurie. Mi-am dat seama că şi-a găsit familia spirituală.“
Poti sa achizitionezi si tu acum cartea "Frate bogat, soră bogată" de Robert si Emy Kiyosaki, de aici la pretul de doar 21,70 lei (pret de lista 38,00 lei) cu o reducere, pentru o scurta perioada de 43%!
Pentru o recenzie a majoritatii cartilor din Seria Kiyosaki si pe care le-am citit eu, click aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu