11 aprilie 2011

Dor de ...Schimbare Radicala...in Viata Ta?

“În drumul spre adevăr un om poate face doar două greşeli. Să nu meargă până la capăt sau să nu pornească la drum.”
Buddha
     Schimbarea radicală din viaţa ta?

      S-ar putea să nu vină. E adevărat, orice om poate întâmpina situaţii în care are parte de adevărate revelaţii menite să-i contureze viziunea sa despre viaţă, însă nu cred într-un moment în care ai o revelaţie, iar a doua zi eşti complet alt om şi viaţa ta a luat un cu totul alt sens. Probabil după un accident grav s-ar putea să devii al om, însă nu cred că trebuie să aştepţi un accident ca să-ţi schimbi viaţa, nu-i aşa?
      Primul lucru pe care eu l-am înţeles a fost că schimbarea se face treptat şi e nevoie de muncă, focus şi disciplină. Două lucruri mai vreau să spun despre schimbare şi apoi trec direct la ceea ce vroiam să scriu:
     
     1. Prima dată trebuie să te schimbi pe tine. Oamenii greşesc când se gândesc că schimbarea trebuie să vină din exterior. Obişnuiam să gândesc dacă o să am mai mulţi bani, viaţa mea va fi mai bună”. Guess what? Am început să fac bani.
Perioada în care n-am avut nici o grijă cu banii nu-i o amintire plăcută pentru mine, ci mai degrabă o lecţie. Sau “dacă cunosc cât mai multe fete, viaţa mea va fi mai bună”. În primii 2 ani de facultate am cunoscut destul de multe fete, însă deşi tehnicile de agăţat mi s-au cizelat, viaţa a rămas relativ la fel. Şi prin genul ăsta experienţe, am învăţat prima lecţie despre schimbare: Prima dată trebuie să începi cu tine! Trebuie să-ţi schimbi felul de a gândi, felul de a privi lucrurile, obiceiurile ş.am.d.
     2. Apoi treci la lucrurile din imediata ta apropiere. Ce fel de prieteni ai? Dincolo de a te distra, mai scoţi ceva util din relaţiile tale? Poate e timpul să-ţi schimbi cercul de prieteni. Care e mediul în care lucrezi? Cât de curat ţi-e biroul? ş.a.m.d.

      Alternativa la schimbarea radicală

      Ok, deci până acum sper că ai ajuns la două concluzii:
     1. N-are rost să aştepţi o schimbare radicală. S-ar putea să nici nu-ţi doreşti!
     2. E greu să creezi condiţiile unei schimbări radicale în viaţa ta. Nu poţi spune “vreau să am o revelaţie” şi bam! eşti complet alt om!
Şi atunci care-i alternativa?
     Ai încercat vreodată să porneşti brusc o bicicletă? Dacă bicicleta e în repaos şi apeşi brusc pe pedală, vei observa că nu porneşte foarte bine şi nici nu are o viteză mare. E la fel ca atunci când îţi propui n-şpe mii de lucruri pe care să le îndeplineşti din prima zi. În 2-3 zile îţi garantez că vei fi cu entuziasmul la pământ.
     Dacă vă întrebaţi de ce desenul de mai jos e aşa jalnic, explicaţia e că l-am făcut eu :)
                     A – situaţia ta curentă
                     B - e viaţa la care visezi
                     C - sunt schimbările radicale, sacrificii ş.a.m.d.
     Ca să ajungi de la A la B, nu trebuie neapărat să urmezi traseul A-C-B.
     Dacă vei aduna cele două laturi vei observa că e o distanţă destul de lungă.
     E alt traseu mult mai lejer şi elegant: de la A la B! Dar ce e α? α semnifică acele acţiuni minore care ne asigură un succes în viaţă dacă ne ţinem de ele!
     Si atunci, cum ajungi de la A la B? Simplu, dar deloc usor, si nu la indemana oricui: Schimbi unghiul cu câteva grade şi te ţii de drum!
     Dacă vrei să ajungi în alt loc e de ajuns să schimbi direcţia cu un grad!
Am îngroşat rândurile de mai sus pentru că exprimă exact ceea ce vreau să spun, iar dacă nu m-ai urmărit până acum, te rog să reciteşti articolul pentru că s-ar putea să-ţi schimbe viaţa.

     Gândeşte pe termen lung!

     Ca să înţelegi mai bine ce am scris mai sus trebuie să gândeşti pe termen lung! Altfel spus, dacă faci un lucru minor pe o perioadă lungă de timp acel lucru îţi va schimba viaţa!
     În bine sau în rău! TU DECIZI!!!
     Dacă alegi de exemplu să te speli pe dinţi zilnic în zece ani, acest fapt va avea un impact enorm asupra sănătăţii tale. Şi iată, totuşi e un act minor pe care-l faci în câteva minute.
    Am un prieten pe care chiar îl admir şi care mă fascinează încă prin felul în care şi-a schimbat viaţa.
În liceu era un elev bun, prin primele două clase destul de micuţ şi n-a avut din câte ştiu nici o prietenă tot liceul. Dacă cineva din grupul nostru vroia să se lege de el automat îl întrebau “Tu când o să ai o prietenă?”. Regular guy, nu ieşea în evidenţă decât prin umorul său.
     Ce face acum? E un student model. Şi când spun model mă refer la faptul că are 10 pe linie la examene. Ţinând cont că e la Poli, asta înseamnă ceva. Şi nu, nu vă gândiţi că-i un şoarece de bibliotecă. Chiar are viaţă socială.
     Arată bine şi e sănătos. Se îmbracă cu stil, merge la sală, are grijă de el şi se vede asta.
     Are o prietenă adorabilă cu care are o relaţie perfectă la prima vedere.
     În 2-3 ani prietenul meu şi-a transformat viaţa. Prin schimbări radicale?
     Nu, pur şi simplu cândva a schimbat unghiul şi s-a ţinut de drum!
     Probabil zici ok, e o poveste drăguţă, dar eu vreau ca viaţa mea să se schimbe acum!. Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu merge aşa. Şi în caz că ţi-a mers aştept şi eu reţeta!!!
"Timpul potrivit pentru a planta un copac a fost acum 20  DE ANI. Următorul timp potrivit e acum."
Proverb chinezesc

Tu unde ti-a programat sa fii în 2-3 ani?

      Acest articol a fost scris si publicat pe Top Habits.ro de Andrei Boar, unde l-am citit si eu preluand-ul motta-mo, deoarece mi-a placut si mi-am zis ca v-a fi util si interesant si pentru altii !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations