29 mai 2012

Dor de un Miracol cenzurat ... GERMAN NEW MEDICINE (GNM) – Paradigma Medicală a Dr. Ryke Geerd Hamer (- I -)



hamer


Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist şef la clinica oncologică a Universităţii din Munchen, Germania, primea vestea şocantă că fiul său, Dirk, a fost împuşcat.
Dirk a murit în Decembrie 1978 şi câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său. Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat foarte curând că, la fel ca el, toţi au trecut prin experienţe extrem de stresante, înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr. Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a comparat cu istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit că orice boală, nu numai cancerul, este controlată de o zonă din creier care îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un conflict şoc perfect identificabil. Rezultatul cercetărilor sale se constituie într-o diagramă ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier şi corelaţia cu organele şi ţesuturile

27 mai 2012

Dor din nou de ... Un Seminar Gratuit: Trezeste Banii din Viata Ta!

 Trezeste Banii in Viata Ta!

Motto: "Managementul banilor e mult mai important decat numarul lor!" - T. Harv Eker

     Acum mai putin de un an de zile un tanar inginer software din Bucuresti, Liviu Pasat, pasionat de dezvoltare personala si  terapii complementare, impreuna cu Irina Gherghilescu, pune-au bazele unui proiect ambitios numit "Trezeste Banii din Viata Ta", proiect care isi propunea sa ofere cat mai multor oameni o unealta simpla si eficienta pentru a castiga jocul mintii si jocul banilor.
     Pornit initial de la un auditoriu de aproximativ 40 de persoane, astazi, peste 5.000 de oameni au beneficiat de sfaturile si invatamintele lui Liviu preluate de la mentori precum  T. Harv Eker, Anthony Robbins, Bob Proctor, Jim Bagnolia si multi altii. Anul trecut a fost la Iasi de doua ori: in iunie si in septembrie.
     Pe 12 iunie vom avea din nou placerea si bucuria de a-i revedea pe Liviu si pe Irina din nou la Iasi cu vesti proaspete si cu impresii de la ultimul eveniment la care au participat: Unleash the Power Within, Live cu Tony Robbins!!! Problema este ca deja majoritatea rezervarilor au fost facute! Totusi, incearca aici poate reusesti sa mai prinzi un loc. 

     Iata in cateva cuvinte cum este definit Seminarul lui Liviu Pasat, de catre un participant:

Frumusetea si utilitatea seminarului nu consta doar in faptul ca reuseste sa adune in acelasi loc elemente de psihologie, programare neurolingvistica si concepte din legea universala a atractiei, ci prin modul simplu, superb, natural in care acestea sunt imbinate si prezentate. Nicolae Erast

25 mai 2012

Dor de Ganduri Inspirationale ... de Week-end!




« Yes, we have to divide up our time like that, between our politics and our equations. But to me our equations are far more important, for politics are only a matter of present concern. A mathematical equation stands forever. »
Albert Einstein




« Tell the audience what you’re going to say, say it; then tell them what you’ve said. » Dale Carnegie




« Life was always a matter of waiting for

24 mai 2012

Dor de o lectie de la ... Anthony Robbins! 5 Ways to Live a More Courageous Life(eng.)

Tony Robbins: 5 Ways to Live a More Courageous Life

                                Tony Robbins 


The life coach and host of Breakthrough with Tony Robbins believes in living a passionate life, a life in which fear is a counselor, not a jailer. Here, he shows us how to "step up" during our most intimidating moments:
1. Don't Turn an Excuse into an Identity
We need be careful of how we label ourselves, for example, saying "I'm an fearful person" or "I'm a weak person" or "I'm not a strong person." Usually that label comes from your current or past behavior, but once the label becomes a part of you, it starts to control you. So what I try to get people to understand is: Hey, you're not broken. You don't need to be fixed. You don't need a label. All you need to do is say, "I have to decide how I want to be now going forward."

2. Develop a Habit
Courage is not the absence of fear. That idea is the biggest b.s. in the world. Fear is impossible to eradicate. If you were completely fearless, you'd be dead. People who are courageous are scared to the core—they

22 mai 2012

Dor de... Secretul Succesului in Viata - Legea Atractiei!

Secretul Succesului in Viata - Legea Atractiei!

     Vorbesc de ceva timp despre Secretul Succesului si Legea Atractiei, si de multe ori ca aud sau aflu pe cineva care spune: "Oauuu! Sa stii ca am incercat si eu Legea Atractiei si chiar functioneaza!", imi vine sa merg la acel om, sa-l strang in brate, sa-l arunc in sus si sa-i spun: "MULTUMESC  omule, ma bucur ca existi si ca ai avut curajul sa testezi. In fond, nu te-a costat nimic!!! Decat o coala de hartie, ceva de scris si 15-20 de minute de ...visare!".
     Despre Robert Ionescu am scris in urma cu aproximatix 2 ani, iar la vremea respectiva, desi preda Psihologie Introspectiva si vorbea despre Dezvoltare Personala, nu prea credea in Legea Atractiei, dar intr-un moment de cumpana ce si-a zis:" Hai s-o incerc si pe asta, doar nu mai am ce pierde!!!".
      Ce spune Robert astazi despre efectele si rezultatele acelui moment? Urmariti singuri, iar apoi puneti-va intrebarea singuri:  
                           Secretul Succesului este oare ... Legea Atractiei???

SECRETUL SUCCESULUI IN VIATA www.ionescurobert.ro
   
     Acuma, pe bune. Tu ce crezi? Exista Legea Atractiei????

Dor de o ... Video Invitatie la Un Seminar Gratuit: Cum sa Construiesti o Afacere Online Profitabila in 4 Etape!

Seminar Gratuit: Cum sa Construiesti o Afacere Online Profitabila in 4 Etape

Stiati ca...

- Din cele aproape 7 miliarde de locuitori ai planetei 2.095.006.005 (peste 2 miliarde!) folosesc internetul ?
- Numarul de utilizatori ai internetului a crescut in 2011 cu 480% fata de 2010?
- Din cei care fac cumparaturile online
    - 86% considera ca au la dispozitie o varietate mai mare de produse
    - 73% considera ca economisesc timp
    - 75% considera ca e mai simplu
    - 54% considera ca e mai ieftin?

In Romania, daca in anul 2004 erau 4.000.000 de utilizatori ai internetului, in 2010 numarul lor ajungea la 7.786.700. Adica mai mult de 35% din populatia Romaniei are acces si utilizeaza frecvent internetul.

Fie ca vrem ori nu vrem, ne place sau nu ne place, Internetul devine o practica si o necesitate zilnica. E un instrument din ce in ce mai accesibil si din ce in ce mai mult o sursa de venituri.

In ideea asta vreau sa te anunt despre un eveniment GRATUIT ce v-a avea loc in Iasi si pe care ti-l recomand cu caldura.

Este un mini-training cu informatie de foarte buna calitate despre Bani, Prosperitate si... Internet.
Prietenul meu, Stefan Irimia, care va tine acest mini-training, a facut un scurt video in care iti explica despre ce e vorba.
Te invit sa observi ceea ce spune, cum spune, si, daca simti ca ti se potriveste, sa raspunzi pozitiv invitatiei lui.
Pentru a urmari Video-Invitatia da clic aici si  afla mai multe detalii!

Sursa statistici: Europe Internet Usage Stats Facebook and Population Statistics -                                 http://www.internetworldstats.com/stats4.htm

19 mai 2012

Dor de ... Renunţare la Ego. Cu Dr.Wayne Dyer (video)

Sapte Cai care Sa Te Ajute Sa-ti Identifici Ego-ul Fals, si Sa Renunti la El!

      Aceste şapte sugestii, care să vă ajute să transcedeţi ideile adânc înrădăcinate în legătură cu importanţa de sine au sunt publicate in ultima carte scrisa de Dr.Wayne Dyer, Visuri implinite (Wishes Fullfiled - Mastering of Art of Manifesting) . Toate acestea sunt menite să vă împiedice să vă identificaţi, în mod fals, cu ego-ul plin de sine.

     1.Nu vă mai simţiţi ofensaţi
   Comportamentul celorlalţi nu reprezinta un motiv să nu mai funcţionaţi cum trebuie. Ceea ce va ofensează, nu face altceva decât să vă slăbească. Dacă vă aflaţi în căutarea ocaziilor în care sunteţi ofensaţi, le veţi găsi la fiecare pas. Este lucrarea ego-ului vostru, care încearcă să vă convingă că lumea nu ar trebui să fie aşa cum este. Puteţi însă deveni oameni care apreciază viaţa, potrivindu-vă astfel cu Spiritul universal al Creaţiei. Nu puteţi atinge puterea intenţiei, fiind ofensaţi. Bineînţeles că acţionaţi pentru eradicarea ororilor din lume, care îşi au originea în masiva identificare cu ego-ul, dar rămâneţi în pace. După cum ne aminteşte Cursul de Miracole”lui Keneth Wapnick: Pacea este Dumnezeu, voi care sunteţi parte din Dumnezeu nu aveţi cum să fiţi acasă, decât în pacea lui. Fiinţarea este a lui Dumnezeu, voi care sunteţi parte din Dumnezeu nu puteţi fi acasă, decât în pacea lui. Fiind ofensaţi, creaţi aceeaşi energie distructivă care v-a ofensat de la început şi asta conduce la

13 mai 2012

Dor de un LeadershipSummit! Marca John Maxwell

     Cand esti pregatit sa inveti din greseli, vei incepe sa evoluezi!


"Esecul este simbolul succesului. Poate fi inceputul unei noi aventuri, ca atunci cand un copil invata sa mearga; trebuie sa cada de multe ori, pentru a deprinde noua abilitate. Esecul erte si simbolul unui succes pentru care te-ai inrudit. Momentul in care un saritor cu prajina rateaza in timpul unei competitii marcheaza de fapt inaltimea pana la care este in stare sa sara. Acel esec devine punctul de pornire al antrenamentelor ce vor urma, demonstrand ca esecul nu este definitiv!"    -  DAVE ANDERSON

     Se  pare  ca unii oameni se nasc pentru a realiza tot ceea ce-si doresc. Ceilalti ii considera fie norocosi, fie binecuvantati, fie dotati cu harul de a transforma in aur tot ce ating. Insa care este motivul real al succesului lor?
     John Maxwell autorul cartii Failing Forward (tradus Esecurile pot conduce la succes) pe care abia am terminat-o, detine raspunsul: diferenta dintre oamenii mediocri si oamenii de succes o constituie modul in care percep succesul si reactioneaza in fata acestuia.

     Desi recunoaste,in stilul plin de caldura si umor ca, asemenea tuturor semenilor, nici el nu a fost pregatit sa faca fata esecului, a invatat sa il transforme intr-un adevarat prieten si ne expune niste principii simple, oferind 15 pasi esentiali care va vor ajuta sa deveniti persoane de succes, asa cum v-ati dorit dintotdeauna.
     Iata pe scurt, cei 15 pasi pentru a transforma esecurile in succese, prezentate de John Maxwell in cartea Esecurile pot conduce la succes, carte pe care o puteti lectura in intregime de aici:

  1. Intelege diferenta majora dintre oamenii mediocri si oamenii de succes!
  2. Invata o noua diferenta a cuvantului esec!
  3. Exclude propria persoana din contextul esecului!
  4. Actioneaza mereu si scapa de frica!
  5. Schimba-ti reactia in fata esecului, acceptand sa-ti asumi responsabilitatea pentru acesta!
  6. Spune "ADIO" zilei de ieri!
  7. Schimba-te pe tine insuti si intreaga lume va suferi o schimbare!
  8. Nu permite problemelor externe sa-ti afecteze interiorul!
  9. Renunta la tine si incepe sa daruiesti si sa te daruiesti!
  10. Identifica efectele pozitive ale fiecarei experiente negative!
  11. Daca ai succes de la bun inceput, incearca ceva mai dificil!
  12. Invata sa educci slabiciunea care te face vulnerabil!
  13. Invata dintr-o experienta negativa si transform-o intr-una pozitiva!
  14. Intelege ca intre succes si esec nu este mare diferenta!
  15. Ridicate, scutura-te, mergi mai departe!
     Eu insumi cred cu toata taria in veridicitatea si necesitatea acestor pasi. Dar probabil ca voua nu va vor spune foarte multe in cazul in care nu le veti vedea ilustrate in viata uneia sau unor personalitati, foarte reprezentative pentru voi. Acesta este si motivul pentru care am studiat si studiez viata si activitatea unor oameni care merita, prin exemplul si valoarea data, sa fie numite: PERSONALITATI DE SUCCES! Si le regasesc acesti pasi sub forma de reguli, de credinte sau legi, in viata tuturor acestor PERSONALITATI DE SUCCES!
   
     Vestea buna este ca o parte din aceste personalitati de Succes ii si voi intalni personal, pe 16 mai la Bucuresti la Leadership Summit, probabil cel mai important eveniment de leadership din Romania organizat de Adesco(Asociatia Dezvoltatorilor de Solutii de Comunicare On-line)!
     Daca vrei sa vii si tu, te poti inscrie pe ultima suta de metri aici.

     Si pentru ca esti abonat al blogului si cititor fidel, primele 2 persoane care imi lasa un comentariu pana maine, 14.05. 2012 ora 12,00  vor primi GRATUIT cate o invitatie la acest eveniment, care in mod normal costa intre 200 si 650 RON !
     Deci, cu cine ma intalnesc la Leadership Summit, pentru a-i intalni pe Paul Martinelli, partenerul direct al lui John Maxwell, pe Andy Szekeli, Eusebiu Burcas, Adrian Florea, Bogdan Comanescu si Lorand Soarez-Szasz ???

     Si ca tot l-am pomenit pe Lorand Soarez-Szasz, iata  ce spune cel mai tanar si poate cel mai talentat speaker din suita de speakeri exceptionali care sunt alaturi de noi la Leadership Summit in 16 mai la Auditorium Pallady


9 mai 2012

Andy Szekely si Marius Ghenea la Serile AS-Bucuresti

                 

     Pentru cine nu a auzit inca de Marius Ghenea, unul dintre „judecatorii” permanenti de la Arena leilor, este business-angel, membru fondator al Fundaţiei VentureConnect, mentor în cadrul programului S4S România dezvoltat de Fundaţia Post-Privatizare, dar şi Preşedinte ARMO (Asociaţia Română a Magazinelor Online). Tot Marius Ghenea este autorul primei carti de antreprenoriat din Romania intitulata chiar...Antreprenoriat!
VentureConnect este un  program dedicat antreprenorilor din IT, tehnologie şi on-line! 
    „În 2012, Fundaţia VentureConnect a pornit o serie de activităţi dedicate mediului antreprenorial care au rolul de a maturiza acest ecosistem şi de a oferi proiectelor româneşti resursele necesare de networking şi mentorat.  Vrem să încurajăm  tinerele start-up-uri către afaceri scalabile, profitabile care să atragă activ interesul investitorilor din România sau din afară, interes care să se materializeze prin investiţii notabile tip seed şi venture capital. Până la acest nivel, însă, cred că avem nevoie de o perioadă de mentorat activ, iar alături de membrii boardului VentureConnect ne implicăm direct şi structurat în acest proces”, spune Marius Ghenea.
     Evenimentul care va avea loc la Auditorium Pallady de la ora 18:00, este al treilea eveniment din Turneul aniversar 10 ani - Serile AS - BucureştiMarius Ghenea va fi invitatul lui Andy Szekely ,alaturi de echipa Business Days . Andy Szekely va vorbi la Serile A S despre PROSPERITATE si toata prezentarea va fi

Dor de Povestea Unui Om Mandru ...de Munca SA!


Povestea celor trei oameni ce construiau o clădire
… aceasta este povestea unui om care a văzut trei bărbaţi care lucrau aşezând cărămidă peste cărămidă la fundaţia unei noi clădiri.
S-a apropiat de primul bărbat şi l-a întrebat: “Ce faci?” 
Vizibil iritat de întrebare, bărbatul a răspuns: “Ce naiba crezi că fac? Aşez cărămidă peste cărămidă!” 
Apoi omul s-a dus spre al doilea bărbat şi l-a întrebat acelaşi lucru. Acesta a răspuns: “Îmi câştig existenţa!
Apoi s-a dus spre al treilea bărbat şi i-a repetat întrebarea. Acest bărbat întâi a zâmbit şi apoi a spus: “Construiesc o catedrală!
La finalul zilei, care dintre aceşti trei bărbaţi se simte mai mândru de munca sa? Mai împlinit?
     Aceasta povestioara am aflat-o in cartea Nu e sfarsitul lumii este scrisa de dr. Joan Borysenko. 
     Dr. Joan Borysenko, Ph.D.   este un orator de renume internaţional în spiritualitate, medicină integrativă şi legătura dintre minte şi corp. Ea deţine un doctorat în ştiinţele medicale, de la Facultatea de Medicină Harvard, o licenţă de psiholog clinic si este autoarea a numeroase cărţi  de mare succes Vina ne invata, iubirea ne vindeca si Busola sufletului.  
     A fost numită o bijuterie rară: un om de ştiinţă respectat, terapeut cu har şi un mistic convins (Dr. Dean Ornish). Ea este o persoană cu o viziune clară, ce aduce la un loc ştiinţa, medicina, psihologia şi spiritualitatea, pentru a le pune în serviciul vindecării. Dr. Borysenko a fost cofondator şi director al Clinicii Minte/Corp, Spitalul Deaconess, New England şi are un renume mondial ca biolog, psihoterapeut, instructor în tehnici de meditaţie şi iniţiator în domeniul cunoscut sub numele de psihoimunologie - o sinteză medicală fascinantă. Cercetătoarea a trecut dincolo de pregătirea sa academică şi a deschis drumuri într-un număr de domenii, printre care medicina comportamentală, stresul, psihoneuroimunologia, sănătatea femeii. Ea este bine cunoscută pentru capacitatea sa de a face punţi între diverse discipline şi de a deschide noi linii de comunicare. 
     
     „Joan Borysenko este cea mai desteapta femeie pe care am intalnit‑o. Va sfatuiesc sa va adapati la acest izvor de intelepciune.” 
                       Dr. Wayne W Dyer, autor al bestselerului Fara scuze!
si al remarcabilului film Schimbarea (The Shift) pecare il puteti viziona aici.


8 mai 2012

Concurs: 2 bilete de Acces GRATUIT la Serile Andy Szekely in IASI


    
     Cum va spune-am in precedentul articol , in care am piblicat un interviu cu Andy Szekely,  pe 11 mai la Iasi se va desfasura un eveniment din cadrul Turneului  SerileAS, gandit ca un eveniment inspirational, care pe durata celor 4 ore sa ofere in mod concentrat informatii valoroase pentru participanti si instrumente pe care sa le poata aplica in viata de zi cu zi.
     Tema principala a turneului este PROSPERITATEA, iar structura conceptuala urmeaza sa atinga urmatoarele aspecte:
  • ce este prosperitatea si ce este mentalitatea saraciei?
  • cele 4 principii ale prosperitatii - cum sa le intelegi si cum sa le aplici?
  • obiceiurile simple ale oamenilor bogati - si cum poti si tu sa le transformi in automatisme?
  • cele 4 abilitati care duc cel mai repede la bogatie si cum le poti dezvolta rapid (marketing,networking,selling,speaking)
  • cel mai scurt drum de la saracie la bogatie
  • pot ajunge angajatii sa aiba o minte prospera? Cum?
  • cum ajung antreprenorii sa aiba o minte prospera?
  • cum pot ajunge expertii sa aiba o minte prospera?
  • convingerile limitatoare si potentiatoare, cum sa scapi de primele si sa le incluzi in mintea ta pe cele din urma?
  • sistemul de conturi care te va asigura ca nu mai aluneci niciodata in mentalitatea saraciei
     Evenimentul se adreseaza antreprenorilor, managerilor, specialistilor, consultantilor si oricui preocupat de dezvoltare personala pentru care tema "PROSPERITATE"este o tema de interes.
Ce beneficii ai participand la acest eveniment?
  • Inveti foarte rapid si in cel mai scurt timp posibil tot ce ai nevoie sa stii ca sa aplici principiile prosperitatii in viata ta incepand de maine
  • Te intalnesti cu oameni valorosi, care au aceleasi interese ca si tine si poti face networking cu ei pentru succesul afacerii tale
  • Pleci cu un set de comportamente si obiceiuri super simple pe care odata implementate le transformi rapid in rezultate vizibile in viata ta
  • Intelegi de ce prosperitatea nu a fost pana acum suficient de prezenta in viata ta si schimbi acele mecanisme mentale care au intarziat-o
  • Poti sa ajuti la randul tau multi alti oameni sa devina prosperi prin simplitatea si eficienta sfaturilor pe care urmeaza sa le dai, preluate direct din aceasta conferinta
  • Intelegi nu doar principii teoretice ci si aplicatii practice, observabile in comportamentul oamenilor care au reusit
  • Poti pune intrebari la obiect si la subiect, care sa duca la raspunsuri aplicabile direct in viata ta de zi cu zi
    Cu ocazia acestui eveniment deosebit,  am facut un CONCURS prin care pun la bataie 2 bilete de acces  GRATUIT (costul unui bilet este  de 180 RON) pentru evenimentul  lui Andy de la Iasi. Asa ca daca esti in Iasi, sau de prin zona, iar  pe 11 mai vrei sa participi la un eveniment de calitate, iti poti cumpara bilet de aici.
    

Regulamentul Concursului pentru obtinerea celor 2 bilete:

  1. Da share acestui articol pe Facebook.
  2. Lasă mai jos un comentariu  în care să răspunzi la întrebarea “Ce intelegi TU prin prosperitate?“.
  3. Invita-ti prietenii să iti voteze comentariul. 
Primele 2 comentarii cu cele mai multe voturi vor fi declarate castigătoare. Data la care se incheie Concursul este 10 mai ora 20,00.
Cei 2 castigatorii  imi trimite  vor transmite datele lor de contact(NUME, PRENUME, TELEFON, COMPANIE – daca e cazul – si ADRESA DE EMAIL) pe e-mail la  iacobady2008@yahoo.com, urmand ca pe mail-ul furnizat sa-si primeasca biletele. Mai precizez ca biletele sunt nominale si nu pot fi transmise/vândute altcuiva. 


Mult SUCCES!!!







2 mai 2012

Dor de... Serile AS cu Andy Szekely - interviu


Serile AS cu Andy Szekely

Cei care ma cunosc stiu ca sunt un mare admirator al lui Andy Szekely, si ca am mai multe articole scrise pe blog despre Andy. Cu putin timp in urma am aflat ca in perioada 8-11 mai 2012, eschipa Business Days impreuna cu Andy Szekely lanseaza turneul aniversar 10 ani de microevenimente, “Serile AS”. Si mai mult, printre cele 4 orase in care se v-a desfasura evenimentul, se numara si ...Iasul. Asa ca nu am scapat ocazia de a ajuta la promovarea acestui eveniment, deosebit pentru mine. Scopul acestor evenimente este ca pe durata a 4 ore (intre orele 18:00 si 22:00) sa ajute la formarea spiritului antreprenorial printr-un interesant program motivational bazat pe invatare dupa exemple concrete de success.
Pentru a va acorda mai multe detalii, Andy ne-a raspuns la cateva intrebari, intr-un interviu acordat d-lui Laszo Pacso, presedintele Adesco si coordonatorul proiectului Business Days 2012:
Business Days: Ce este proiectul “Serile AS”? Ce ai avut in minte in clipa in care ai lansat acest proiect si cum a evoluat el pana acum?
Andy Szekely
Andy Szekely
Andy Szekely: Am pornit cu cativa oameni interesați de ceea ce faceam, pentru care am creat acest concept de program unde oamenii puteau participa la proiect seara, dupa programul normal de munca. Aici ei veneau in mare parte pentru networking si pentru a invata aplicabilitatea conceptelor pe care le dezvoltam. Am inceput intr-o seara de miercuri, de unde si sloganul initial: “Daca e miercuri, e Serile AS!”. Ulterior, am constatat cu bucurie ca numarul de participant incepea sa creasca din ce in ce mai repede – am inceput cu aproximativ 10 persoane, apoi am ajuns la 30…40 si foarte curand aveam in medie 100 de participanti la eveniment. Deja nu mai erau simple intalniri, ci evenimente care presupuneau deja o logistica si o organizare complexa. Au urmat apoi cereri pentru a organiza aveste intalniri si in alte orase din tara, ceea ce m-a bucurat enorm. In ultimii trei ani, am organizat evenimentele in cele patru orase (Cluj, Iasi, Timisoara si Bucuresti), sub forma de turneu, astfel ajungand la forma actual a intalnirilor.
Business Days: Ce se invata la “Serile AS”? Cui se adreseaza aceste microevenimente? De ce merita sa participe cineva la aceste evenimente? Cum se justifica investitia?
Andy Szekely:
 Serile AS sunt de departe evenimentele cu cel mai bun raport calitate-pret pe care le organizez, pentru ca participantii beneficiaza de cele mai bune informatii pe care le detin eu intr-un timp relative scurt, de 3-4 ore. De la eveniment, oamenii pleaca cu lucruri clare, concrete si…nu putine! Pentru mine este absolut esential sa ofer valoarea maxim posibila in 4 ore, de aceea crezul meu e simplu: “Cand valoare generezi, oportunitati creezi”… Ma bucura mult cand vad ca participantii doresc ulterior sa afle