Copiii, aceste fiinţe dragi sufletului nostru, pentru care am face orice ca să le ştim în deplină siguranţă, confort şi bunăstare, ne sunt cel mai de preţ lucru în această lume. Ne străduim să fim nişte părinţi buni, responsabili şi încercăm să venim în întâmpinarea lor, oferindu-le toate acele lucruri la care noi (poate) nu am avut acces: un munte de jucării şi jucărioare, plimbări în mall-uri la locuri de joacă, excursii costisitoare, garderobă în trend, gadget-uri moderne…
Şi ni se umple sufletul de bucurie când, pe acea faţă gingaşă, vedem un zâmbet. Asta e recompensa noastră; ne dă energie pentru a face faţă încercărilor pe care le avem…zi după zi… şi ne dă puterea să mergem mai departe.
Mulţumirea pe care o avem când ne ştim copiii fericiţi nu se compară cu nimic. Doar că drumul spre această fericire nu este "pavat" doar cu lucrurile exterioare pe care noi facem tot posibilul să li le oferim. Şi nu sunt puţine cazurile de copii care au avut mai mult decât toate jucăriile dorite în copilărie şi cu toate astea s-au simţit nefericiţi şi s-au transformat în adulţi nesiguri, trişti şi complexaţi. Toate acestea au un singur răspuns: partea emoţională a fost neglijată!
Din lipsă de timp, din comoditate, datorită lipsei de informare şi a educaţiei de specialitate în acest domeniu părinţii înlocuiesc frecvent atenţia, afecţiunea şi timpul alocat copiilor cu o grămadă de jucării ori alte beneficii materiale. Şi astfel, o mare parte dintre copii cresc practic singuri, în propriul cămin. Nimic mai îngrozitor. Aceasta este premisa perfectă pentru dezvoltarea "monştrilor" interiori ca lipsa încrederii în sine, sentimentul de lipsă de iubire şi acceptare, lipsa curajului, timiditatea, agresivitatea …şi lista poate continua.
Ceea ce este practic eludat din context este faptul că percepţia unui copil asupra realităţii înconjurătoare este total diferită de cea a unui adult. În acest sens am să relatez succint o întâmplare recentă cu fiica mea de 8 ani.
Era o dimineaţă obişnuită şi ne pregăteam de şcoală. Cu puţin înainte de a ieşi pe uşă observ pe pleoapa copilei mele urme de pastă de dinţi. Din reflex, încerc să o şterg rapid cu mâna, dar fiindcă zona ochiului este sensibilă, acest lucru nu i-a plăcut şi m-a rugat să încetez. Aproximativ un minut mai târziu, în timp ce se încălţa, trântită pe gresie, am rugat-o să se ridice, de teamă că îşi va murdări pantalonii şi vrând să o prind de umăr, din greşeală, am atins-o cu mâna fix în ochi. Au urmat câteva clipe dramatice: copila a început să plângă cutremurător. Instant mi-am cerut iertare, explicându-i că a fost un accident. Răspunsul ei a fost unul şocant pentru mine: "Am crezut că ai făcut-o intenţionat!" Au urmat lămuririle aferente şi incidentul s-a sfârşit cu bine.
Acela a fost momentul în care am înţeles cât de diferit se văd lucrurile prin ochii unui copil. Şi mă întreb: De câte ori s-or fi întâmplat situaţii similare şi grăbită sau preocupată de altceva pur şi simplu nu am "văzut"? Ce-o fi fost atunci în sufleţelul puiului meu, crezând că mămica ei îşi doreşte să îi facă rău? Prin câte astfel de întâmplări trecem? Cum ne afectează ele ulterior şi ne întunecă micul Univers? Ce ar trebui să facă părinţii să le evite?
Pentru a-şi proteja emoţional copiii, părinţii au nevoie să înveţe ei înşişi să privească în interiorul lor, să acorde atenţie şi grijă părţii emoţionale din universul lor lăuntric. Doar în momentul în care suntem preocupaţi să privim în interiorul nostru, să descoperim şi să înţelegem ce e acolo şi ne străduim să scăpam de poverile emoţionale pe care le purtăm, doar atunci vom fi cu adevărat disponibili emoţional şi pentru cei apropiaţi nouă. După ce vom vindeca acele amintiri dureroase pe care fiecare dintre noi le poartă în suflet, doar atunci vom acţiona conştient şi cu multă atenţie. Vom învăţa să comunicăm şi să ne purtăm cu copiii noştri, adaptând orice context la puterea lor de înţelegere.
Un real ajutor în acest domeniu este metoda "Călătoria", elaborată de Brandon Bays, expert în vindecarea minte-corp şi autoarea best-seller-ului cu acelaşi nume. Concepută acum 20 de ani, această metodă de vindecare emoţională şi dezvoltare personală extrem de eficientă, s-a rafinat şi îmbogăţit extrem de mult şi s-a elaborat chiar şi o versiune pentru copii, pe care părinţii o pot folosi la nevoie, atunci când copiii lor se confruntă cu dureri emoţionale, parcurg crize existenţiale, au conflicte interioare ori exterioare, manifestă probleme comportamentale sau au dificultăţi şcolare generate de stresul emoţional etc.
Viaţa interioară a copilului este astfel ocrotită, alinată. Cei mici se eliberează prin această metodă de impactul negativ pe care l-au avut asupra lor situaţiile de viaţă care le-au generat temeri, neîncredere în sine sau chiar traume afective. Toate acestea, dacă nu sunt rezolvate, îi fac pe copii fie să se închidă în sine, fie să devină agitaţi, hiperactivi sau chiar agresivi cu ei înşişi, cu mediul sau cu cei din jur. Eliminând cauza emoţională a problemei lor de suprafaţă, simptomele dispar, copiii îşi regăsesc buna dispoziţie, reuşesc să se integreze firesc în societate şi, cel mai important, zâmbetul le revine pe faţa delicată. Spre bucuria noastră, a părinţilor.
Elementele de bază ale metodei "Călătoria" (precum şi un modul de Abilităţi Avansate) se învaţă la Seminarul Journey Intensive susţinut de Brandon Bays, în perioada 2-4 mai 2014, la Rin Airport Hotel, în Bucureşti.
Si tu poti să înveţi cum să comunici la nivel emoţional cu copilul tău şi să îl ajuţi să depăşească situaţiile dificile de viaţă în care se confruntă cu emoţii dureroase.
Detalii şi înscrieri pe www.thejourney-romania.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu