Am citit astazi un articol scris de Ciprian Rus care mi-a placut atat de mult prin realismul subiectului abordat incat am zis ca trebuie sa-l recomand si cititorilor blogului Dor de Naivitate neaparat!
Articolul a aparut in cotidianul electronic Manager.ro ieri, 15 mai 2014 si il puteti citi mai jos, integral:
Ce (nu) invatam din infrangerile Simonei Halep
Pe cat de zgomotoase sunt retelele sociale la victoriile Simonei, pe atat de mute sunt la infrangeri. E un semn ca intelegem prea putin si din unele, si din celelalte.
Era prin vara trecuta. Simona Halep se afla in plin fuleu spre topul ierarhiei tenisului mondial. Castigase deja cateva turnee din circuitul feminin, ajunsese in top 20 si in atentia publicului din Romania si toata lumea astepta de la ea o performanta spectaculoasa intr-un turneu de mare slem. La US Open, insa, Simona se opreste in turul 4, invinsa de italianca Flavia Pannetta, locul 83 mondial la acel moment...
Ce a urmat, nu poate fi descris in cuvinte. Multi dintre cei care pana atunci o laudau si se mandreau cu performantele Simonei, au inceput sa o injure vartos pe pagina sa de Facebook. Bravii “sustinatori” erau, vezi bine, si inveterati pariori, care mizasera cu mandrie pe cartea nationalista. O creditasera, practic, pe campioana noastra, iar acum se simteau tradati in amorul propriu. Cum isi permisese Simona sa le strice lor pariurile?
Intamplarea a reprezentat un veritabil soc pentru Simona si pentru administratorii paginii ei de Facebook, care s-au vazut pusi in situatia de a reactiona public fata de valul de injurii, care nici macar nu erau anonime, ca in comentariile articolelor de pe net, ci - nesimtire maxima! - asumate, cu nume si poza de profil, de criticii sportivei. La doar cateva luni de la primele sale performante notorii, printre care semifinala de la Roma, Simona Halep trecuse din extrema adoratiei in extrema invectivei.
Intr-o tara obisnuita, inca de pe vremea comunismului, sa traiasca prin delegatie, in care bunicii isi razbuna esecurile amoroase la telenovelele sud-americane de la orele amiezii, in care parintii vor sa-si fca uitata deruta personala fortandu-si, adesea, copiii la cariere si decizii pe care nu si le doresc, o sportiva simpatica si ambitioasa precum Simona Halep e o victima sigura a adulatiei generale.
Prezenta tonica a Simonei Halep e, desigur, inspiratoare pentru multa lume. Determinarea si rezistenta, concentrarea in momente critice, capacitatea de a intoarce meciuri aproape pierdute – pe care nu o avea, de pilda, “generatia de aur” de la fotbal, progresia ei calitativa, toate acestea sunt de apreciat si de sustinut.
Felul ei unic de a se face indragita merita, la randu-i, remarcat, ca si serviciile de imagine pe care le aduce Romaniei. Nu e putin lucru. Intr-un moment in care spectacolul din jur e tot mai penibil, tenisul jucat de Simona in acest ultim an a adus multa lumina in casele romanilor.
Daca e, insa, sa fim empatici cu Simona, daca ne umplu de bucurie victoriile ei, daca ne simtim un pic partasi la succesele ei, atunci sa fim empatici cu ea si cand ii e greu, sa interiorizam si infrangerile ei. Sa vedem si ce nu merge, sa intelegem ce si de ce se intampla si sa facem din asta un “spectacol” interior pe masura marilor bucurii ale victoriilor.
La nici 23 de ani, Simona Halep are peste 120 de infrangeri la activ, cam cate are Maria Sharapova, invingatoarea ei de la Madrid, intr-o cariera cu mult mai lunga si cu aproape triplul victoriilor campioanei noastre. Faptul ca Simona a ajuns unde a ajuns, in top 5 WTA si peste clasarea Mariei Sharapova, e semnul ca, spre deosebire de multi dintre fanii ei galagiosi din online, Simona a invatat cate ceva din fiecare infrangere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu