2 august 2014

Dor de Jeni... Jeni Acterian si al sau Jurnal al unei fiinte greu de multumit(carte+audio)


Imi amintesc si-acum de momentul cand ma invarteam printre rafturile sarace ale librariei din micul oras-targ al ... Frumoasei, si privirea mi-a cazut pe o carte cu un titlu interesant pentru varsta mea: Jurnalul unei fiinte greu de multumit, de Jeni Acterian. Numele autoarei nu-mi spunea nimic, insa, titlul si imaginea de pe coperta ma atragea ca un magnet...



Chiar din primele pagini aveam sa fac cunostinta cu adolescenta Jeni Acterian, sora a lui Haig şi Arşavir Acterian, si care parca exprima ce as fi vrut eu sa exprim... Mai mult, traia si avea un anturaj de prieteni, pe care ii adoram si eu, mai mult, citindu-le Jurnalele, ii gaseam mai ... contemporani: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta, Mihail Sebastian... Pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Alice Voinescu şi alţi universitari celebri în epocă i-a ascultat conferenţiind şi nu se sfieşte să-i comenteze cu admiraţie sau sarcasm, dar întotdeauna inteligent....

Am citit si am recitit Jurnalul de vreo 3 ori, mai mult... l-am cumparat si l-am facut cadou catorva prieteni cu care discutam si impartaseam ganduri similare ... Mi-aduc aminte o descriere pe care am citit-o in urma cu niste ani, dar care mi-am notat-o si o redau mai jos. Din pacate, nu mai stiu autorul:


"Există cărți pe care le citești dar în care ți-e greu să te regăsești. Le privești absent, pagină cu pagină, și nu înțelegi frământarea, inutilitatea tristeții, descurajarea gândurilor, tulburarea echivocă.

Cu sau fără motiv, Jeni își transformă viața în analiză, o extinde în comparație, fără a ieși din propria dramă, și găsește în orice moment al vieții motiv de tristețe. Pentru că oamenii sunt mediocri, zilele prea scurte, cărțile dezamăgesc în marea lor majoritate prin stil, iubirile mor sau tulbură axa vieții iremediabil, fără putere de recompunere, de echilibru, pentru că orice are în sine ipoteza eșecului. Așa trăiește Jeni… Își construiește viața din cărți și uită să trăiască, își dă seama că simplitatea, în definitiv, este cea care aduce mulțumire sufletească (gesturile calde, naturale, prieteniile, oamenii de la care poți învăța infinit, indiferent de originea lor sau nivelul de gândire, iubirea) dar nu reușește să învingă în lupta cu propria ființă, aproape iremediabil setată pe absolutul cunoașterii, spre care aspiră, și pe analiza excesivă a vieții în care trăiește.Din paginile ei de jurnal, pe care și le destinează sieși, fără intenții de publicare, se desprind maxime. Cuvintele ei compun învățăminte fără țintă, analize cu iz de concluzii. Jeni își descrie viața fără să-și găsească un punct de echilibru, concluzionează, dar nu dă soluții clare. Pentru că nu știe să privească în afara propriei vieți, știe doar să trăiască… o dramă!"



Cateva fragmente pentru a intari cele spuse cred ca sunt binevenite, multe dintre ele putand fi regasite si pe inregistrarea pe care am gasit-o de curand pe Trilulilu, in interpretarea Oanei Pellea. Intre timp am aflat ca exista si o inregistrare cu o durata totala de 2:36:46 cu Irina Petrescu in rolul principal,  dublu CD scos de editura Humanitas Media.



"... Dostoievski are geniul de a te face să crezi că ideile pe care le împroașcă scrisul său țâșnesc din tine...
Mă-ntrebi: de unde vine timiditatea? –O! S-ar putea răspunde: dintr-un exces de gândire."
"E o ciudată fericire în asta. Să ai un colț de sine inaccesibil. Un colț pe care nimeni nu-l cunoaște. Un colț în care ideile sunt limpezi. Un colț în care gândirea mea dănțuie extravagantă și fantastică. Un colț în care uneori poți plânge singură atunci când toată lumea o vede pe Jenny râzând."
"Fac filozofie stupidă, de altfel ca orice filozofie. Nu. Nu există decât un lucru care nu e stupid. E Dumnezeu. Și pe Dumnezeu nu-l cunoaștem. Iată ironia soartei."
"Și în timpul acesta nu mă gândesc la nimic, la nimic în timp continuu."
"Există în această întreagă lume doi ochi negri, profunzi și oblici. Nu sunt decât doi. Ce ciudat! Sunt alți ochi mai frumoși, mai negri, mai profunzi. Dar toți aceștia nu mă privesc. Eu vreau să-mi scufund ochii în singurii ochi negri pe care-i iubesc. Și ochii aceștia nu sunt la capătul lumii. Ei sunt în același oraș în care mă aflu și eu. Nimic nu ne separă. Nimic și totul."

"În chiar natura omului e o incapacitate de a se exterioriza. Tot ce iese din noi se falsifică ori se degradează."
"E frumos. Dureros de frumos. Stele, lună, tot tacâmul. Lipsește principalul. Cum zice tata: am o potcoavă; îmi lipsesc celelalte trei și calul."
"Nu există nimic extraordinar în faptul că toată lumea e supusă morții."
"Sunt lucruri care mă pasionează. Încep cu plăcere câte ceva și după un timp îmi dau seama că nu e nimic grozav, că tot ce mă exaltase e o vastă inutilitate și că deci nu merită să te ocupi deloc. Caut întruna ceva. Nu mi-am găsit încă drumul."
"Îmi vine să cred că sunt cam superficială. Nu-mi place decât să ating în treacăt lucrurile. Când le aprofundez, mă deziluzionez."
"Toată ziua vezi o mulțime de oameni. Vorbești cu ei, râzi cu ei, ai prieteni, iubești câteodată, crezi că te înțelegi, ba și comuniezi și nu pot zice că uneori nu reușești s-o faci. Dar toate astea nu te împiedică să fii singură, îngrozitor de singură. Ești tu și nimeni nu te poate face să nu fii singură."
"Poate că ar trebui să iubesc. Știu că dacă voi iubi voi suferi nebunește, dar cel puțin voi suferi pentru ceva."
"Sunt lucruri despre care nu ar trebui să vorbești niciodată, pentru că riști să le faci, din serioase, caraghioase. Iată ce ar trebui să fie o lege."
"Mănânc cât patru pentru că mă plictisesc și, când gândesc, mâncarea devine amuzament."
"Fără luciditate. M-am săturat să tot fiu propriul meu spectator."
"Murdară e natura umană. Până și la cei mai buni, mai inteligenți și mai subtili, surprinzi meschinării care te dezgustă și te fac să te îndoiești de bunul simț universal."
"E atât de frumos și răcoros aici, încât îmi vine să cred că probabil așa ceva se numește fericire. De fapt, dacă vrei să fii fericit nu trebuie să gândești, trebuie doar să trăiești. Asta e poate simpluț și deloc superior, dar asta împiedică suferința."
"Căci în definitiv ce ne mai rămâne în afară de moarte? Nimic. Dacă n-am fi siguri nici de ea…
Cum spune Rilke, „suntem singurătate”…
Cu cât ești mai lucid și mai treaz, cu atât mai mult îți dai seama că viața seamănă cu un vis."
„Nimeni nu știe dacă viața nu e moarte și dacă moartea nu e viață” (Plon „Les revelations de la mort”).
"Cred că personalitatea unui actor derivă din faptul că n-are personalitate, ca să-ți poată îmbrăca personalitatea oricui. Dacă ar avea o personalitate definită, nu și-ar putea-o scoate ca pe o haină ca s-o ia pe alta. Și dacă joacă folosind „propria haină”, adică reduce personalitatea oricărui personaj la al lui, atunci e un actor lamentabil. Deci sau e actor, sau are personalitate."
"Nu există câine atât de trist încât să nu dea din coadă."
„Fleurs de Mal”: „E mai greu să iubești pe Dumnezeu decât să crezi în El. "Dimpotrivă, e mult mai greu pentru oamenii din veacul acesta să creadă în diavol decât să-l iubească. Toată lumea îl simte și nimeni nu crede în el. Sublimă subtilitate a Diavolului."
„Morala e slăbiciunea creierului”- Rimbaud „Une Saison en Enfer”
"Adevărul e că avem atâta orgoliu încât preferăm Infernul singuri, decât paradisul în Dumnezeu."
"Mă uitam la mine, mă vedeam și din toate aceste date atât de familiare mie: corpul meu, mintea mea, ieșea siguranța nu că eu sunt eu, ci ieșea siguranța că eu sunt."
"Adevărul e că-mi trebuie o certitudine. Nu voi scăpa de chinul acesta până nu-mi voi găsi o certitudine. Trebuie un lucru de care să fiu sigură, în care să cred, pe care să-mi axez viața."
"Este imposibil să nu trăiești clipe când tot chinul tău ți se pare absurd și gratuit și când, deodată, viața apare foarte simplă și tu un caraghios nebun care-ți complici existența, chinuindu-te în mod gratuit pentru lucuri care nu sunt decât creația unei bolnăvicioase imaginații."
"Fericirea nu este răsplata virtuții, ci virtutea însăși."
"Apologia lui Socrate: „Căci a-ți fi frică de moarte nu-i altceva decât să te crezi înțelept fără să fii și să-ți închipui că știi ceea ce nu știi. Într-adevăr, nimeni nu cunoaște moartea, nici nu știe dacă ea nu e cel mai mare dintre bunurile hărăzite omului. Cu toate acestea, ți-e frică de ea ca și cum ai ști cu certitudine că e cea mai mare dintre toate nenorocirile."
"Un copil trist, ce lucru dureros."
"Dacă raționezi corect, singurul rezultat la care ajungi este că nu știi nimic și că nu poți afirma nimic."
"Antipatia, un sentiment care nu se poate motiva."
"Nu pot admite existența lui Dumnezeu dacă ea nu implică nemurirea mea."
"Omul nu poate trăi fără un motiv suficient pentru a trăi, fără un scop, chiar iluzoriu, dar scop să fie; atât cât trebuie ca să iei toate în serios și să trăiești acolo, ca tot omul.
N-aș putea niciodată să-mi construiesc liniștea pe un echivoc."
"În inutilitatea și trecerea aceasta care se numește viață, aleg dintre lucrurile ce mor ceva ce are cel puțin darul de a-ți da bucurii."
"Nu există femeie pe lume care să găsească antipatic pe un om agreabil care nu-i cere nimic și care spune în spatele ei că este „una din cele mai mari frumuseți feminine din câte a cunoscut”. Chiar dacă ești perfect lucidă și știi prea bine că nu ești „una din cele mai mari frumuseți din lume”.
"Cum nu pot oamenii rezista lucizi multă vreme? Simt probabil la un moment dat că sunt la capătul disperărilor și atunci se aruncă în prima credință, în prima certitudine care le iese în cale."
"Din fericire, unul din rarele lucruri sigure în viață e că nimic nu este imobil, nimic nu rămâne pe loc. Asta poate să constituie un motiv de disperare, dar poate fi de asemenea un motiv de ușurare. Depinde de punctul de vedere. Totul depinde întotdeauna de punctul de vedere."
"Sunt persoane pe care e preferabil să nu le privești în ochi în timp ce mănâncă. Ochii lor capătă parcă o expresie de completă, adâncă și intensă absorbire. Seamănă leit cu expresia unui câine în fața unui cadavru: concentrat și lăuntric, beat de voluptate."
"Cel mai îngrozitor lucru în viață: singurătatea. Blestem. Seamănă a moarte sau mai bine zis seamănă a ceea ce credem că ar putea fi moarte."
"Este într-adevăr ceva sfâșietor în această adorație a oamenilor pentru viață. Tot acest entuziasm, toată această încredere și această febră cu care viețuim."
"Farmecul straniu al lucrurilor trecătoare. Sfâșietoarea, nostalgica splendoare a efemerului."
Nu-mi plac oamenii reci. Parcă ar fi morți.
Acest rău nedefinit și acest sentiment de culpabilitate fără a te ști vinovat de nimic.
Cel mai bun lucru de făcut în relațiile dintre sexe este să lași viața să meargă de la sine. Lucrurile sfârșesc întotdeauna prin a se aranja… prost.
Nimic mai atroce decât această boală care roade încet și iremediabil. Stai și te uiți cum se moare, fără să poți face nimic. Stai și te uiți cum mori neurastenic prin simpatie. E cel mai rău dintre infernuri și e cu siguranță cel mai tragic.
Sunt probabil un personaj care-și caută centrul de gravitație. Nu l-am găsit niciodată.
Miracolele încetează să mai fie interesante imediat ce sunt explicate.
Cu cât trec anii, cu atât simt nevoia de simplitate. Să trăiesc ca o apă limpede. În natură, în cotidian, în curăție. Și ce greu de realizat e lucrul acesta!
Când sunt gata să ating ceva dificil, când ținta e aproape atinsă, mi se face brusc lehamite.
Omul rămâne atât de lipsit de semnificație după ce trece vraja asta cu care-l învălui. Vraja asta care ni-l face adorabil chiar dacă-i vedem limpede defectele și mediocritățile, și lipsa de vrajă care te face să-ți fie indiferent cineva chiar dacă obiectiv ți se pare cel mai interesant om din lume și cel mai plin de calități.
Trebuie să trăiesc tot ce-mi iese în cale. E interesant orice când e nou.
Singurătate. Mă văd uneori murind cu ochi întunecați întorși spre singurătatea mea. Mila oamenilor: dezgust. Dragostea oamenilor: limită. Singurătate. Singurătate în cotidian, singurătate dincolo de cotidian. (Conștient sau inconștient, spaima asta îi duce pe oameni la Dumnezeu. Cu cât sunt mai inconștienți, cu atât e Dumnezeu mai certitudine și soluție mai bună).
Oamenii nu vor să trăiască frumos. Oamenilor nu le place ceva frumos decât în principiu, în ideal sau în literatură. În cotidian, ei preferă promiscuitatea.
Oamenii sunt singurătăți paralele.
În mod idiot și contradictoriu, ca pentru a-mi dovedi că nimic nu-i urât în sine, că orice depinde de viziune, viața mi s-a părut de-o minunată frumusețe
Am ajuns la concluzia că în viață nu trebuie să dorești niciodată nimic, că realizarea este atât de departe de ceea ce ai visat tu, încât ești mai nenorocit decât înainte. Trebuie să lași viața să curgă pe lângă tine – cel puțin la mine așa a fost întotdeauna (Clody Berthola).
(Dumnezeu). Defectul nostru este că avem destulă pasiune pentru a ne apropia de El, dar nu destulă naivitate pentru a crede.
N-am fost niciodată la înălțimea tristeților mele. Să simți că ai atâtea lucruri de spus și să nu-ți mucegăiești instinctele și pofta de creație!
În mine se zvârcolesc un Don Juan periferic și sfânt. Nu voi mai încerca zadarnic să îndrept această dramă și nici să mă decid pentru o cale. Mă îmbăt de dimineața până seara de nedesăvârșiri (Emil Cioran).
Lăuntric simt că nu mai am dreptul la amintirea nimănui (Emil Cioran).
Plictiseala ne învață că scopul vieții este să n-aibă nici un scop."
Jeni Acterian - Jurnalul unei fiinte greu de multumit

M-as bucura tare mult, chiar as fi curios sa aflu si parerea ta,despre cum ti s-a parut modul de gandire al lui Jeni, si ce descriere i-ai face tu, in cateva cuvinte.
Multumesc!



P.S. Cei care doresc, pot gasi aceasta minunata capodopera (apropo, autoarea a murit, nestiind ca Jurnalul ii va fi publicat vreodata), aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

FREE Program from Tony Robbins

Motivatie pentru SUCCES!

My Daily Afirmations